Iarba de la Kusatsu – eseu de Clelia Ifrim

21.05.2011

Redau mai jos un nou eseu al Cleliei Ifrim, publicat iniţial în limba engleză, în revista „Ko” – Haiku Magazine, nr. primăvară – vară 2011 (Nagoya, Japonia).


Iarba de la Kusatsu
         Baston de orb –
         clopoţelul cheamă din depărtări
          primăvara *
Cred că o călătorie, chiar şi virtuală, pînă la leprozeria din Kusatsu, sau Portul  Ierbii, unde trăieşte poetul Murakoshi Kaseki presupune o pregătire specială. Am ales primele trei gînduri care mi-au venit în minte: bunul şi dreptul Iov din Biblie, poemul Sylviei Plath „Lady Lazarus” şi o imagine a unui sat din Dobrogea, unde se află ultima leprozerie din Europa.
Un bărbat, o femeie, şi o colectivitate. Aceste trei elemente constituie pentru mine imaginea unui clopoţel de pămînt. Poate este chiar clopoţelul pierdut, aşa cum spune
Murakoshi Kaseki, în alt haiku. Sunetul lui îmi va fi călăuză  în călătoria spre Kusatsu, sau Portul Ierbii, unde trăieşte Murakoshi Kaseki, bolnav de lepră de la 16 ani. Un poet contemporan, sau un copil care încă visează un vis al mamei lui. Chiar şi acolo, în colonia de leproşi, izolat într-o curte, orb, copil şi mamă nu pot fi despărţiţi. La Kusatsu, tocmai pentru că este un loc special, trecerea anotimpurilor nu are decît o valoarea temporară. In ordine spirituala, la Kusatsu, este o primăvară eternă. Copil şi mamă visează acelaşi vis.
Iarba, dinainte de a fi născut.
Cînd am citit pentru prima oară despre leprozeria de la Kusatsu unde trăieşte Murakoshi Kaseki, am căutat locul pe o hartă de pe internet.
Este la nord de Tokyo. Vroiam să văd acest loc,  deşi ştiam că nu o astfel de vedere „materială ” se cere pentru a înţelege haiku-urile lui Murakoshi Kaseki.
Am sunat din nou clopoţelul găsit şi am mers după sunetul lui , ca după o hartă luminoasă.
         Podul de pămînt –
      primăvara a venit
      şi-acolo deja  **
Suntem în zorii unei zile de primăvară. Undeva departe, munţii ca nişte martori tăcuţi, solemni. Zgomotul lumii trecătoare a rămas undeva departe, în urmă. Vîntul adie uşor prin  iarba pînă la genunchi.
      Munţi înverziţi –
      cînd mă voi naşte din nou
      aş vrea să fiu un cal  ***
In folclorul romînesc, se spune că atunci cînd visezi un cal va veni în visul tău o fată tînără şi frumoasă. Primăvara de la Kusatsu are chipul acestei  fete frumoase, cu pletele fluturînd în vînt.
Clelia Ifrim
Murakoshi Kaseki, revista ” Ko”, primavara – vara 2004.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s