REZULTATELE CONCURSULUI „HAIKU LA FOTOGRAFIE” IULIE 2011

31.07.2011

Poemul câştigător:

desculţ prin rouă –

în umbra piticului

condurii doamnei

Ana Urma


5 haiku-uri evidenţiate:


verde citadin –

sufocat de grilaje

miros cu ochii

Vasile Coniosi-Mesteşanu

gnom de strajă –

singura comoară

amintirile

Cezar F. Ciobîcă

ora siestei –

din acelaşi loc zâmbind

unui trecător

Bea Hurmuz

pacea amiezii –

fulgerătoare mâna

destinului

Petru-Ioan Gârda

KITSCH de pază

în curtea vecinului –

dar ce de flori are!?

Gh. Postelnicu Stops


Vara şi concediile îşi spun cuvântul. Ţinând seama de asta, cu atât mai lăudabil mi se pare faptul că s-au strâns totuşi 32 de haiku-uri de la 16 participanţi. Mai puţine ca luna trecută, dar la fel de bune. Sare în ochi şi calitatea poemelor scrise de autorii care încă nu au fost evidenţiaţi până acum. Câţiva dintre ei au făcut progrese neaşteptate, astfel că în lunile următoare aproape că se poate paria pe ei.

Luna aceasta, poemul din vârful piramidei este cel al Anei Urma:

desculţ prin rouă –

în umbra piticului

condurii doamnei

În ciuda faptului că şi de data asta am avut reale dificultăţi în a distinge categoric pe cel mai bun dintre cei mai buni, argumentul acestei alegeri a constat în prospeţimea şi subtilitatea ludică a ideii poemului.

Dar mai întâi o precizare! Este evident că, în această fotografie, piticul este personajul principal, indiferent dacă în haiku-urile compuse se face referire explicită sau implicită la el, sau dacă el nu este luat în considerare. Poemele care nu au ţinut seama de acest fapt, nu au putut intra în competiţia pentru locul din vârf, chiar dacă unele dintre ele au meritul unei interpretări deopotrivă originale şi de mare profunzime. Astfel veţi găsi în tabelul celor 5 poeme evidenţiate haiku-ul d-lui Vasile Coniosi-Mestesanu care nu face nici o referire la pitic, dar a cărui cheie de interpretare cucereşte prin maniera personală şi precizia exprimării unei realităţi omniprezente pentru cetăţeanul citadin: natura gâtuită între gratii şi betoane.

Cu acest exemplu doresc să ilustrez un alt aspect al dificultăţii de a scrie haiku la imagine. Anume acela de a descifra mai întâi intenţia fotografului/graficianului. Aceasta este prima etapă pe drumul compunerii haiku-ului. Dincolo de sugestia pe care mi-o face spontan mie, privitorului, reprezentarea dată, există intenţia autorului, intenţie pe care am datoria să o depistez şi să o integrez în procesul de interpretare al imaginii. Abia când am reuşit să stabilesc această relaţie cu fotografia/grafica respectivă, pot merge mai departe în a găsi un unghi de vedere inedit, o interpretare complementară a mesajului vizual. Pe această interpretare/viziune personală pot construi în adâncime sau mă pot ramifica la suprafaţa înţelesului, neavând însă voie să pierd pe drum legătura cu fundamentul acestui proces: intenţia originară a autorului imaginii.

Reîntorcându-mă la poemul câştigător, doresc să atrag atenţia asupra încântătorului joc de înţelesuri, cu multiple straturi: „Condurii Doamnei” este numele unei flori căreia-i merge minunat atât în strat, cât şi în ghiveci (ghiveciul: alt element central al fotografiei, la care prin această plantă se face indirect, dar cu precizie, referire). Este vorba de o floare foarte răspândită la noi, nimic exotic, care corespunde perfect atmosferei din fotografie: un colţ de casă modestă, uşor prăfuită, fără nici o veleitate de a ieşi din cadrul banalului, al obişnuitului, al cumintelui conformist. În ghivecele expuse nu cresc orhidee sau arbori exotici, ci muşcate, petunii şi, de ce nu, Condurii Doamnei (chiar daca eu nu pot depista în imagine floarea respectivă, prezenţa ei s-ar integra perfect în vecinătatea celorlalte flori).

Condurii doamnei pot fi înţeleşi însă şi ca papucii gospodinei, ai stăpânei casei, care se fac „simţiţi” în umbra Piticului, adică a Domnului şi Stăpânului casei, care, poate, încă nu a aflat ca nu mai este decât un pitic ridicol, bun doar de păzit ghivece sparte. Cu atâtea înţelesuri jucăuşe permise de acest poem, o putem lua foarte uşor pe panta unui feminism „avant la lettre”, în care „umbra” rolului social al soţului (piticului) nu mai poate acoperi decât papucii doamnei, doamna însăşi depăşind cu mult în realizări şi format dimensiunile soţului. Domnii haijini să-mi ierte această mică divagaţie: nimeni dintre cei care citesc aceste rânduri nu este vizat!…:)

Primul vers: „desculţ prin rouă” creează un contrast perfect instrumentat cu celelalte două versuri, kireji-ul fiind aici plasat exemplar. Desculţ prin rouă nu poţi fi decât într-un context antinomic celui descris de imagine şi de următoarele două versuri. Rouă înseamnă (cel puţin) o pajişte cu iarbă, natură de dimensiuni suficient de mari pentru a permite o peregrinare în picioarele goale, un asemenea peisaj fiind de neimaginat în preajma piticului şi a bucăţilor de natură „inghivecite” din spatele gratiilor. Un pas mai departe cu jocurile de înţelesuri şi avem deja ideea de libertate şi prospeţime (desculţ, rouă) versus încorsetare, rutină/rugină, prăfuire învechită (pitic plictisit, burlan/tinichea, gratii).

Excelent haiku! Felicitări Anei Urma, felicitări celor 5 din tabelă, felicitări şi mulţumiri tuturor care fac posibil acest concurs.

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s