REZULTATELE CONCURSULUI „HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Septembrie 2011

01.10.2011

Poemul câştigător:

cer greu de nori –

cenuşa scrisorii tale

pierdută în vânt

Cristina Monica Moldoveanu

5 haiku-uri evidenţiate:

Doina Bogdan

convieţuire –

mai multe orizonturi

sub acelaşi cer

Cristina Ailoaei

primul examen-

un băiat privește

turturelele

Moșii de toamnă –

femeia-n negru privește

turturelele

Cezar Florin Ciobîcă

cerul mohorât –

de aceeaşi culoare

turturelele

Virginia Popescu

cenuşiu în doi –

firul care-i leagă

sugrumându-i

Vasile Conioşi-Mesteşanu

Luna aceasta au participat 17 haijini cu un număr de 40 de haiku-uri în total. Deoarece împrejurările se repetă, sunt nevoită să mă repet şi eu: numărul haiku-urilorbune creşte de la lună la lună. Concret, au rămas pe ultima sută de metrii, umăr la umăr, 3 concurenţi cu 4 haiku-uri de o calitate deosebită. Alegerea celui câştigător a fost deosebit de grea, mai ales că criteriile aplicabile haiku-ului de tip „free”, pe care-l practicăm în mare măsură la genul acesta decreaţie, implică mult mai mult subiectivism decât cele folosite pentrujurizarea haiku-ului clasic. În cele din urmă, pe podium s-a suit Cristina Monica Moldoveanu cu haiku-ul: cer greu de nori – cenuşa scrisorii tale pierdută în vânt. Cristina Moldoveanu are două haiku-uri excelente în acest concurs, amândouă ţesute pe mesajul extras din fotografie, dar fără să facă nici unul dintre ele referire la conţinutul explicit al imaginii. L-am ales pe acesta deoarece m-a încântat felul în care preia un singur element vizual, îi dezghioacă sâmburele simbolic şi reconstruieşte mesajul din fotografie printr-un alt scenariu. Cerul greu de nori este vizibil ca atare în griul uniform al fundalului scenei. Dincolo de constatarea elementului meteo, cerul greu de nori este exprimarea metaforică a relaţiei degradate între două persoane. Ceea ce asociem în mod normal cu doi porumbei alături este clasica relaţie de cuplu. Un el şi o ea aflaţi în plină tensiune relaţională, faţă-n faţă cu iminenţa furtunii. Versurile următoare ne spun că ruptura s-a produs deja. O scrisoare, poate ultima, a fost arsă, şi deoarece transformarea ei în cenuşă nu pare a fi suficientă pentru a marca punctul final, rămăşiţele ei au fost lăsate în voia vântului. Cu delicată precizie subliniată de cuvântul „pierdută”, dezagregarea până la nefiinţă a unei legături de iubire ne este sugerată în tot dramatismul ei. Nici un bocet, nici un vaier explicit: simţim întreaga durere a acestei rupturi doar prin jocul vântului cu cenuşa unei scrisori. Realizăm însă importanţa acestei bucăţi de hârtie prin tratamentul aplicat ei: gestul de a arde o scrisoare nu-l face cineva decât în momente de maximă încordare sufletească. Indiferent care au fost motivele care au împins lucrurile până aici, arderea reprezintă simbolic ruperea definitivă a unei relaţii. Doi oameni îşi întorc feţele unul de la altul, fiecare luând-o pe alt drum. Mai întotdeauna un moment în care durerea şi suferinţa psihică acoperă orizontul precum norii de ploaie.Descifrarea imaginii a fost, deci, făcută cu fineţe şi acribie (aş zice) japoneză. Cei doi porumbei (turturele, simbolul îndrăgostiţilor) stau alături, dar aşezaţi în sensuri contrare. Contratimpul, opusul, despărţirea, drumurile separate sunt asocierile cele mai fireşti. Cele două păsări parcă se uită încă una la alta, ca doi foşti tovarăşi de drum, care însă sunt pe punctul de a-şi arde trecutul comun şi de a-şi lua zborul fiecare către alte orizonturi.Aproape la fel de frumos exprimată este despărţirea şi în celălalt haiku al Cristinei M. şi anume: drum cu sens unic – / în oglinda retrovizoare / chipul iubitei. Ambele poeme fiind excelente exemple de construcţie a unui haiku pornind de la faţa nevăzută a unei fotografii, şi nu de la elementele ei formale. Remarcabile ca ţesătură sunt şi haiku-urile Doinei Wurmconvieţuire – / mai multe orizonturi / sub acelaşi cer şi între simboluri / pacea îndoielnică – /nimic nu-i perfect. Imaginea unor orizonturi diferite sub acelaşi cer este o excelentă metaforă pentru orelaţie în care cei doi parteneri s-au înstrăinat unul de altul. Acelaşi lucrueste exprimat şi în haiku-ul Virginiei Popescucerul mohorât – /de aceeaşi culoare / turturelele, al lui Vasile Conioşi Mesteşanucenuşiu în doi – / firul care-i leagă / sugrumându-i sau al luiNelu Gârdasub cer plumburiu – /echilibru pe sârmă, / convieţuirea:drama unei relaţii care nu mai funcţionează. De o factură deosebită este haiku-ul Cristinei Ailoaieiprimul examen- / un băiat privește / turturelele. Aici imaginea are altă interpretare. Norii cenuşii se lasă de data aceasta în sufletul elevului „prins” în chingile de fier ale examenelor. De câte ori nu ne-am gândit, fiecare dintre noi, atunci când priveam dintr-o sală de clasă o pasăre sau o pisică trecând alene prin curtea şcolii, că este mult mai bine să fii animal liber şi fără grija învăţatului, decât elev cu ghiuleaua temelor şi a examenelor legată de picior. Ne putem imagina foarte bine ce se întâmplă în sufletul băiatului care priveşte două păsări libere, cum stau fără griji şi se odihnesc pe un cablu, sub cerul deschis lor în orice direcţie. Respectând toate „canoanele” (austeritate, minimalism, neutralitate) haiku-ul Cristinei A. este unul dintre cele mai reuşite. De remarcat este şi haiku-ul Gabrielei Marcianfire întinse / peste case bătrâneşti / loc de odihnă. Într-adevăr, două turturele pe un fir te duc foarte uşor cu gândul la atmosfera idilică a casei bunicilor, unde liniştea şi pacea odihnesc sufletul. Întâmplător, haiku-ul descrie perfect locul unde a fost făcută această fotografie: case vechi, bătrâneşti, pe o stradă destul de liniştită din Bucureşti. Şi haiku-ul Juliei Ralia se evidenţiază printr-un honkadori original: melodia lui cohen / la fereastra mea – / cerul mai deschis (bird on the wire…). Pentru iubitorii muzicii lui Cohen (printre care mă numar si eu), o adevărată „pralină” lirică. Închei, ca deobicei, cu menţiunea că ar mai fi câteva haiku-uri demne de un comentariu, dar nu doresc să transform postarea într-un eseu stufos. Felicitări câştigătoarei, evidenţiaţilor şi tuturor celor care îşi lucrează muşchiul creativităţii lună de lună, trimiţând haiku-uri la fotografii dificile şi susţinând acest concurs care începe să atragă şi persoane străine de sfera haiku-ului. Mulţumesc tuturor şi pe data viitoare.

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s