YOHAKU-NO-BI SAU DESPRE SPAŢIUL GOL

Unul dintre principiile esteticii japoneze se referă la spaţiul lăsat liber într-o operă de artă, indiferent dacă este vorba despre pictură, grafică, grădină japoneză, teatru sau haiku. Ne ocupăm de aceste categorii estetice nipone nu dintr-o aplecare către exotisme sau din dorinţa de a fi mai „aparte” decât semenii noştri, ci din conştientizarea faptului că aceste principii au o valabilitate universală în toate operele de artă. Ele (căci sunt mai multe, le vom analiza pe rând într-o serie de articole) îşi păstrează neştirbită prospeţimea şi puritatea unor adevăruri general valabile, nesupuse modelor, „zeitgeist”-ului sau diferenţelor culturale.

Termenul de yohaku-no-bi  se traduce prin „frumuseţea spaţiului lăsat gol”. Yohaku, „spaţiul alb” sau spaţiul lăsat liber de forme, este lăsat neumplut special pentru privitor; filozofic vorbind, el reprezintă o „poartă” prin care privitorul „intră” în opera de artă, încercând să ajungă la esenţă.

Acest spaţiu este asociat cu liniştea/tăcerea sau lipsa de mişcare în arte precum teatrul Noh, cu acel kireji, pauza „ne-spusului” care face trecerea între cele două părţi ale haiku-ului, sau cu suprafaţa lăsată albă în artele grafice.

O creaţie îşi află astfel întreaga semnificaţie doar în relaţie cu ceea ce NU arată, cu spaţiul „alb”, respectiv, în literatură, cu ceea ce NU spune explicit, ci doar sugerează. Într-o grădină japoneză acest spaţiu gol ar corespunde unei suprafeţe libere, acoperită cu pietriş, într-o grafică suprafeţei nedesenate, în haiku ne-exprimatului care transpare printre rânduri. Rostul estetic al lui yohaku no bi se concretizează în frumuseţe prin simplitate, minimalism, deseori chiar printr-o sărăcie a formelor, epurată de orice prisos.

Recunoaştem aici filiaţia zen a conceptului, căci aplicarea acestui principiu presupune o (auto)disciplină şi o atenţie focalizată exclusiv pe opera care se naşte. E greu să te abţii de la a umple aerul cu sunete, scena cu mişcare, suprafaţa hârtiei cu forme şi culoare sau de la a îngrămădi cuvinte în poem. E greu să-ţi potoleşti primul entuziasm în faţa unei fotografii pline de figuri şi culoare. Şi e şi mai dificil să găseşti raportul just între exprimat şi ne-exprimat, între plin şi gol, astfel încât opera ca întreg să-şi atingă potenţialul maxim de sugestie.

În sens filozofic zen, funcţia acestui spaţiu „alb” este de a-i aminti privitorului că participă la creaţia universului, el reprezentând „vidul” (ku) şi „nimicul” (mu) din care s-a născut lumea formelor. Introducerea deliberată a acestui spaţiu liber presupune, deci, rafinament şi înţelegerea justei măsuri a abţinerii.

Puterea impactului lui yohaku asupra spectatorului este însă considerabilă. Una dintre experienţele estetice cele mai profunde se naşte tocmai din ceea ce a fost lăsat nespus, din abţinerea de la exprimare. Puterea părţii absente reverberează în ceea ce este prezentat, abţinerea intensifică substanţial forţa sugestiei. Frumuseţea părţii nevăzute, doar sugerate, ghicite, întrezărite este enormă.

Profesorul Takuma Tono, unul dintre marii creatori de grădini japoneze, sintetizează astfel cele spuse mai sus: „Adevărata frumuseţe poate fi descoperită doar de acela care completează în imaginaţie incompletul”. Altă voce cu greutate, profesorul Sadami Yamada, în lucrările sale despre sumi-e (arta picturii în tuş), accentuează faptul că importanţa acordată spaţiului gol într-o lucrare grafică este câteodată mai mare decât cea a suprafeţei pictate/umplute.

Yohaku creează, prin tensiunea care se naşte între negru şi alb, sau între alb (în sensul de liber) şi culoare, între spaţiul gol şi cel umplut de imagine, o energie care antrenează privitorul şi-l scoate din pasivitatea observaţiei. Între imagine şi spaţiul neumplut care o înconjoară se naşte un flux dinamic din care rezultă o forţă de expresie cu atât mai mare cu cât acest „dezechilibru” este mai puternic. Folosirea spaţiului alb acompaniată de o asimetrie bine concepută duce la o transformare alchimică a operei de artă/ resp. fotografiei, care face din ea, fără îndoială, un instrument de creştere spirituală.

Yohaku-no-bi poate fi aşadar înţeles ca „frumuseţea austerităţii” ori ca „frumuseţea golului”, rezumată în sintagma atribuită lui Mies van der Rohe (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_Mies_van_der_Rohe): „Less is more” („mai răruţ că-i mai drăguţ”, ar spune românul…:).

Steve Jobs însuşi a fost puternic influenţat în întreaga sa creaţie de conceptul zen al lui ma, sau al golului. Este vorba aici de modul în care vidul, golul interacţionează cu forma, mai bine zis de modul în care golul defineşte forma. Inelul este definit prin golul său. Haiku-ul impresionează prin ceea ce sugerează, NU prin ceea ce afirmă explicit. Ceea ce este ne-exprimat, sugestia, sunt cel puţin la fel de elocvente ca afirmaţia, ca ceea ce a fost explicitat, arătat, sau revelat.

Desigur că, în practică, aplicarea acestor principii în grafică şi fotografie nu se poate face unu la unu. Cu tehnicile specifice însă fotografiei, acest spaţiu gol poate fi creat şi pus în valoare, îndeplinind aceleaşi funcţiuni ca în celelalte arte japoneze. O fotografie care are o suprafaţă liberă, aerată, care nu e încărcată cu prea multe elemente, care cuprinde mai puţine „obiecte”, dar bine alese ca putere de exprimare, o imagine eliberată de „clutter” (de talmeş-balmeş-ul elementelor de prisos, aş traduce eu), este o fotografie care, dincolo de toate aspectele tehnice sau compoziţionale, câştigă din start în privinţa forţei de sugestie.

Acest articol a fost publicat în Eseu, Haiku si Fotografie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la YOHAKU-NO-BI SAU DESPRE SPAŢIUL GOL

  1. ioanaana spune:

    Evident, voie ca de la imparatu’!…..:)

  2. Claudiu Nh spune:

    deci, cum ramane cu linkul?

  3. ioanaana spune:

    Multumesc, Claudiu! Acesta era si scopul meu prin aceste articole: sa fac „cale batuta” catre intelegerea acestui mod de a vedea lucrurile, care nu ne este deloc unul obisnuit noua, cetateni ai culturii occidentale. Ma bucur in primul rand pentru tine ca te simti captivat: doar cei dispusi sa mearga dincolo de suprafata lucrurilor gasesc placere aici. Dar, spre surprinderea mea, suntem mai multi „decat cativa”…:)

  4. Un articol de inalta tinuta, as spune, fara sa folosesc vorbe mari , ca nu-mi plac (a propos de „less is more”).
    Foarte interesanta antiteza cu „preceptele” occidentale, care denumesc acel spatiu liber (mi se pare mai potrivit sa-l denumim asa si nu „gol”, caci nu e gol decat in aparenta) ca „spatiu negativ”.
    Cumva imi amintesc si de o reclama vazuta pe cand eram pusti intr-un Paris Match din perioada in care reveneau la moda costumele de baie „pline”, care acopereau mult si care suna asa : „C’est en cachant qu’on montre le plus” …

    Ma captiveaza din ce in ce mai mult subiectul, in primul rand pentru ca de cate ori intru in contact cu cultura extrem orientala, imi gasesc foarte multe afinitati !

    Imi dai voie sa pun link-uri la mine pe blog (http://claudiunhs-photoblog.blogspot.com/) catre articolele care au legatura cu fotografia ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s