FORME DE SFERĂ – Un eseu de Clelia Ifrim

De unde poţi începe descrierea unei sfere? Care este punctul de început ? Am căutat cîteva lucruri în casă, care puteau să-mi dea o linie de credit pentru  acest început. Am ales un mic calendar primit, împreună cu alte materiale, de la JAXA – Agenţia Spaţială Japoneză  – ca urmare a participării mele la proiectul Space Poem Chain.  Ultima parte a calendarului este o fotografie a Pămîntului văzut din spaţiul cosmic, „Full Earth-Rise” făcută de High Definition Television Camera  Kaguya (Selene).  Imaginea Pămîntului este o sferă albastră. Ţin calendarul lîngă un trandafir japonez, lîngă fereastră. Pe o măsuţă de scris alăturată este cartea lui Michio Nakahara, „Mesaj de la Fluture”.

Printre primele haiku-uri, cele de Anul Nou, şi ultimele, cele de iarnă, din cartea lui Michio Nakahara, sunt 2 care conţin  cîte o sferă. Prima este o „minge cu pene, pierdută”, cea de-a doua este o „păpădie”. De fapt, cred că este aceeaşi sferă. Mingea căzînd „în timp ce dormeam”, cum spune poetul, se transformă în cele din urmă într-o păpădie care „atinge sufletul ţărînii”.  Un drum. O viaţă.

Un drum, nu cu traiectoria dreaptă, directă, între început şi sfîrşit, ci un drum care trece prin labirint. Iar labirintul din cartea lui Michio Nakahara înseamnă  singurătatea zilnică, punctuală, îmbătrînirea, „visul care se încurcă în volbură”, căutarea unor lucruri, ca de exemplu „foiţe subţiri de gheaţă” care împiedică gîndul sinuciderii. De altfel, unul din cuvintele des întîlnite în aceste haiku-uri este „pierdut”. El sugerează aceeaşi idee de labirint. Poate chiar inima poetului este un astfel de loc.

                        viaţă de cocor  –

                        carne vie, pierdută

                        în inima mea

Vrea să zboare, acest cocor? Se simte bine acolo, în interiorul poetului, sau vrea să iasă afară? Un cocor rătăcit. Firul Ariadnei din mitologie care l-a ajutat pe Tezeu să iasă afară din labirint este, în cele din urmă, de altă natură decît cea materială.

                       îmbătrînind

                       tîrîndu-se din labirint –

                       musca în toamnă

Toamna ca labirint, sugerează Michio Nakahara. Firul Ariadnei  este lumina spre care se tîrăşte musca, ca să iasă din capcanele întunericului.

Mingea rătăcită de Anul Nou trece prin acest labirint pentru a se transforma în cele din urmă într-o păpădie. Tot zbuciumul din labirint, toată lupta, se pierde în calmul sferei de lumină. Din materie nu mai rămîne, în cele din urmă, decît spiritul care a locuit vremelnic în ea. O sferă materială, o sferă spirituală. O minge şi o păpădie.

Clelia Ifrim

Acest articol a fost publicat în Eseu și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la FORME DE SFERĂ – Un eseu de Clelia Ifrim

  1. Pingback: Științele exact(e) adunate » Blog Archive » Fotohaiku

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s