REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – IANUARIE 2012

Fotografie: Lavana Kray

Poemul câştigător:

icoana veche –

în mâna copilului

flacăra vie

Sorin Toma Boc

 

Poeme selectate:

puţină lumină

şi ochiul devine

neîncăpător

Ana Urma

 

dantelă arsă –

sub decolteu inima

tresaltă mai viu

Bea Hurmuz

 

privelişte albă –

cineva respiră

lângă fereastră

Adriana Ancuţa Petcu

 

previziune –

mâna revelatoare

şterge tenebre

Nicole Pottier

 

în aşteptare –

fiori reci de gheaţă pe

linia vieţii

Doina Bogdan

 

o amintire –

la lumina candelei

umbra unei mâini

Virginia Popescu

 

pe ochiul de geam

doar palma lui de gheață –

semn de adio

Cristina Ailoaiei

 

Ajun de An Nou –

bătrâna își privește

linia vieții

Cezar Florin Ciobîcă

 

seară de priveghi –

prin ochiul ferestrei

o altă lume

Cornel Costea

 

debranșare –

căldura corporală

și sfânta lumină

Gheorghe Postelnicu Stops

Prima lună de concurs a lui 2012 şi penultima din primul an de concurs. În martie îi tăiem moţul!

Cum ne-am obişnuit, o etapă viguroasă, cu multe haiku-uri bune. Din nou, greu de făcut selecţia. De la 24 de participanţi s-au strâns 45 de haiku-uri. Pentru podiumul premiantului au concurat serios două haiku-uri care, pornind de la imagine, au interpretat-o printr-o perspectivă inedită:

icoana veche –

în mâna copilului

flacăra vie

Sorin Boc

şi:

puţină lumină

şi ochiul devine

neîncăpător

Ana Urma

Haiku-ul lui Sorin are în plus calitatea juxtapunerii inteligente a două contrarii: vechiul şi noul, cu tot cortegiul lor de asocieri şi ramificaţii. Autorul interpretează într-un registru optimist fotografia, fiind unul din puţinii care o descifrează astfel. Fără să explice sau să descrie imaginea, primul vers sugerează minimalist şi plastic interiorul odăii, răsturnând astfel perspectiva privitorului (adică a fotografului), care stând înăuntru ne face să privim prin ochiul de geam spre înafară. Icoana este veche: urmărind largul câmp asociativ pe care-l deschid aceste două cuvinte, ajungem la tradiţii şi rădăcini, la trecutul din care ni se transmite, poate din generaţie în generaţie, icoana, la bunicii păstrători de credinţă şi datini. Toate acestea sunt contrabalansate de prezentul jucăuş şi proaspăt al copilăriei. Pentru copil, flacăra candelei nu reprezintă prilej de meditaţii amărui-nostalgice şi nici de gesturi reţinute şi pioase. Flacăra este vie, aşa cum este şi copilăria: exuberantă, prezentă în imediat, caldă şi prin excelenţă mobilă. Iar iarna este doar o mare şi complexă jucărie. Copilul în acţiune, nu adultul zgribulit şi pasiv-interiorizat, este interpretarea dată de autor acelei „palme” rămase în geam. Mâna este simbolul celui care simte, în egală măsură, frigul iernii şi căldura flăcării ca pe o provocare la experiment, la mişcare; al copilului care cunoaşte lumea prin joc, prin deschiderea autentică faţă de senzaţii corporale, trăite cu candoarea şi entuziasmul vârstei, nelăsându-se torturat nici de frig şi gheaţă, şi nici de inhibiţii evlavioase. În acelaşi timp sintagma „flacăra vie” naşte o punte firească către îndemnul hristic de a privi lumea cu ochii şi inima copilului: cu mirare, cu bucurie, fără balastul eşecurilor, traumelor, fricilor şi coclelilor de adult. „Lăsaţi copiii să vină la mine!” este mesajul acestei „flăcări vii”, crescută la adăpostul „icoanei vechi”. Căci fără icoana cea veche, flacăra din mâna copilului ar fi doar un chibrit banal, care s-ar stinge repede. Iată cum se închide balanţa contrariilor din acest haiku, balanţă perfect echilibrată: vechi/nou, cald/rece, gheaţă/foc.

În plus, frumuseţea acestui haiku constă şi în faptul că nimic nu este afirmat explicit sau arătat cu degetul. Nici unul din cuvintele folosite nu este redundant sau de prisos. Sugestia este puternică, dar surprinzătoare, nimic nu plictiseşte prin oboseala unor asociaţii predictibile, aşa cum s-a întâmplat în această rundă cu multe dintre haiku-urile scrise. Acestea reiau inevitabil tema „ultimului drum”, al priveghiului, despărţirii definitive, singurătăţii, bătrâneţii.

Un alt haiku deosebit este cel al Anei Urma. Şi aici avem o cheie interpretativă proaspăta şi neconvenţională. Este vorba de un dublu strat de înţelesuri. Cel imediat vizibil, flacăra (lumina) care topeşte broderia de gheaţă de pe sticlă, făcând lumea de afară vizibilă, prea mare pentru „ochiul” de geam. Şi cel spiritual, în care „ochiul interior” trezit de lumina sufletului devine neîncăpător pentru copleşitoarea splendoare a creaţiei (budiştii ştiu mai bine acest lucru).

De o frumuseţe aparte este şi poemul Beei Hurmuz. Fineţea asociativă este pe măsura „dantelei”: arsă (topită) ca florile de gheaţă, inima tresaltă mai tare. De ce? Putem specula doar în legătură cu natura emoţiei.

Şi nu putem lăsa nepomenit senry-ul mereu prezentului Stops, care reuşeşte întotdeauna să găsească sâmburele umoristic al oricărei imagini propuse, şi să scrie în trei versuri o glumă surprinzătoare şi de obicei sarcastică. Un talent pe care nu-l pot admira de-ajuns!

Toate celelalte haiku-uri menţionate se disting prin interpretări originale şi subtile ale imaginii. Au mai existat câteva poeme bune dar care, în opinia mea, au fost scrise cu alte ocazii şi unde legătura cu fotografia era inexistentă (în afară, poate, de cea sezonală).

În general, fac aceeaşi constatare: că mica comunitate a celor care scriu haiku la fotografie este înscrisă pe o linie ascendentă. Am citit mai mult, în ultima vreme, haiku-uri de alte limbi, scrise pentru imagine, şi pot spune cu toată convingerea, că haijinii noştri îşi ştiu „meseria” mult mai bine decât colegii lor din alte ţări. În mod evident, exerciţiul pe care-l facem cu toţii, de-aproape un an de zile, de a privi o imagine, a o lăsa apoi să lucreze în semiconştientul nostru, şi a extrage în final un haiku din acest „aluat”, ne-a creat un avantaj real. Nu-mi rămâne decât să repet felicitările pe care le transmit de fiecare dată celor evidenţiaţi, şi tuturor celor care participă şi ţin stindardul sus.

Luna februarie este cea de-a 12-cea lună de concurs. La sfârşitul ei, după anunţarea rezultatelor, vom organiza selectarea celui mai bun haiku la fotografie al primului an de concurs. Toate cele 12 haiku-uri câştigătoare vor putea fi votate de către oricine a participat cel puţin odată la acest concurs. În paralel, voi face şi selecţia mea dintre cele 12. Amănunte la începutul lunii martie.

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – IANUARIE 2012

  1. julia ralia spune:

    tristetea la fotografie

  2. Lavana spune:

    Felicitari tuturor !
    Sunteti foarte talentati si cu imaginatie deosebita.
    Ma bucur ca n-a trebuit sa fac eu o departajare,ca mi-ar fi fost imposibil.:)
    In unele versuri m-am regasit mai mult, cum ar fi cele semnate de :Ana,Bea,Adriana,Cristina,Virginia,dar,obiectiv vorbind,toate sunt remarcabile …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s