REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – FEBRUARIE 2012

 

Foto: Hrisi Udrescu

Poemul câştigător:

sinteză foto –

în clești de cleștar

fotosinteza

Gheorghe Postelnicu Stops

 

Poeme selectate:

în medalion

închis efemerul –

reci îmbrăţişări

Ana Urma

 

polei gros pe crengi –

două frunze înclină

cumpăna vremii

Mihai Albu

 

criogenie –

melancolia toamnei

înmărmurită

 

intersecţie –

două frunze aşteaptă

culoarea galbenă

Vasile Conioşi-Mesteşanu

 

cruce de gheaţă –

pentru Sfântul Valentin

inima prinsă

Nicole Pottier

cruce de gheaţă –

surorile gemene

nedespărţite

Virginia Popescu

 

vechile scrisori –

o inimă frântă între

două frunze

Cristina Ailoaiei

 

în crucea iernii –

doar inima-ngheţată

se poate frânge

Bea Hurmuz

 

 stropii din țurțuri

nu se mai aud deloc –

vecernie

cu gheața-n sân –

siamezele intră-n

operație

Cezar Florin Ciobîcă

 

În luna februarie a acestui an s-au strâns 35 de haiku-uri de la 20 de participanţi. Multe haiku-uri valoroase, care merg însă, mai evident sau mai puţin, pe acelaşi fir asociativ. Nici de data aceasta nu mi-a fost mai uşoară stabilirea unui unic câştigător.

Am evidenţiat în continuare o listă ceva mai lungă de haiku-uri reuşite şi foarte reuşite, cu sentimentul că este păcat să se piardă, din cauza limitărilor formale, texte cu certe calităţi.

Fotografia aleasă este una specială din punct de vedere al „poveştii” conţinute: două (ultime?) frunze unite prin vitregia naturii, gheaţa. În mod firesc, imaginea inspiră asocieri cu precădere elegiace. Cu atât mai mult iese, aşadar, în evidenţă un senryu reuşit din toate punctele de vedere.  D-nul Stops ne-a obişnuit de ceva vreme cu versificaţii hâtre, aceasta din urmă înscriindu-se în maniera „epigramatică” a dânsului de a decoda imaginile. Senryul actual, însă, impune printr-o sumă de caracteristici care fac din el un poem briliant.

Avem mai întâi un joc de cuvinte bine închegat între primul şi ultimul vers. A caracteriza poza propusă ca pe o „sinteză foto” înseamnă a surprinde cu precizie tocmai atributele esenţiale ale fotografiei propuse: minimalism, redarea cu parcimonie doar a elementelor vizuale cu putere sugestivă maximă, exploatarea inteligentă a spaţiului, într-un cuvânt: o sinteză vizuală.

Versul următor transcrie la fel de sugestiv starea a două frunze, „prinse”, la cel mai propriu mod, în gheaţă: minunat aleasă sintagma „cleşti de cleştar”, unde un alt joc de sonorităţi cu nuanţe „omonimice” – cleşti/cleştar – sporeşte deliciul şi anunţă suspansul din versul al treilea.

În oglindă cu primul vers şi completând jocul început, „fotosinteza” uimeşte nu doar prin isteţimea cu care este exploatată inversiunea, ci mai ales prin subtilitatea şi surpriza pe care o produce cititorului descrierea frunzelor prin însăşi esenţa activităţii lor vegetale. Într-adevăr, frunzele „fotosintetizează”…J

Am rareori senzaţia că un haiku sau senryu este atât de bine scris încât să nu mai suporte o îmbunătăţire. Acest poem al lui Gheorghe Postelnicu mă face, însă, să mă înclin în faţa perfecţiunii: rotund, şlefuit, fără nici o fisură, strălucind printr-un umor inteligent şi subtil, construit pe o legătură convingătoare cu imaginea, el produce în „cititorul privitor” acel sentiment „aha”: surpriză, mirare, încântare la dibuirea tuturor sensurilor şi legăturilor dintre cele trei versuri, care se îmbină ca un puzzle de bună calitate. Un poem pe măsura fotografiei. Felicitări, Nicu Stopel, pentru senryu, felicitări, Hrisi Udrescu, pentru fotografie!

Delicat şi respirând „mujo” prin toţi porii este haiku-ul Anei Urma. Efemerul închis – frumoasă transcriere pentru frunzele prinse în gheaţă.

Un alt haiku la care m-a încântat „extracţia” pe care autorul a făcut-o imaginii propuse este cel al lui Mihai Albu. „Cumpăna vremii” înclinată de cele două frunze este o construcţie care surprinde privitorul prin noutatea şi acurateţa detaliului.

 Interesante şi completându-se reciproc sunt şi haiku-urile „gemenelor” Virginia şi Nicole (cine le cunoaşte îmi va înţelege zâmbetul, mai ales pe fundalul poemului Virginiei): elementul „crucii de gheaţă” este prezent la fiecare dintre ele, şi totuşi haiku-ul fiecăreia apucă apoi alt drum. Gheaţa leagă şi prinde, că vrem sau nu, frunze gemene sau inimi întru sfinţi.

Am selectat două dintre haiku-urile lui Vasile Conioşi-Mesteşanu tot pentru prospeţimea detaliilor asociative construite pe fotografie. Într-unul, „crucea” se transformă în intersecţie, galbenul tomnatic al frunzelor rimând cu culoarea semaforului. În celălalt, gheaţa devine criogenie, procedură prin care deprimarea autumnală se eternizează marmorean.

De o mare delicateţă şi gingăşie este şi poemul Cristinei Ailoaei, unul dintre cele mai reuşite ale acestei recolte. Plecând de la un detaliu al fotografiei, anume forma de inimă a celor două frunze, Cristina schimbă cu meşteşug planurile: răsfoitul scrisorilor vechi („frunze” duce cu gândul la „foi/pagini”) poate ascunde surpriza găsirii unor frunze uscate printre colile îngălbenite, frunze ce simbolizează, poate, un anumit episod amoros care s-a terminat cu inimi frânte. Minunat joc de imagini şi înţelesuri – felicitări, Cristina!

Un poem care poate fi interpretat în cheie zen este cel al Beei Hurmuz. Un proverb în haină de haiku! Într-adevăr, doar ceea ce este rigid poate fi spart sau rupt (de aceea trestia e longevivă, iar românul ştie când să-şi plece capul). „Crucea iernii” este o minunată expresie atât pentru unul dintre detaliile imaginii, cât şi pentru dramatismul aproape tactil dat de prezenţa gheţii.

Şi cele două poeme ale lui Cezar Ciobîcă merită citite cu atenţiei. La cel cu siamezele e vorba despre un senryu, un pic cam morbid, dar nu fără o poantă solidă. Celălalt haiku mi se pare deosebit de interesant din punct de vedere al construcţiei. Deşi legătura cu fotografia este extrem de subţire, frumuseţea imaginii e insolită: un ţurţur care nu mai pică înseamnă sau ger, aşa cum se lasă de obicei in serile (vecernie!) friguroase; sau poate însemna faptul că ţurţurele nu mai există, topindu-se de tot (ceea ce nu e cazul, având sub ochi fotografia propusă).

Închei felicitând pe toţi haijinii evidenţiaţi în această lună. În februarie împlinindu-se un an de concurs, felicit pe toţi cei care au participat în decursul celor 12 luni, cu sau fără întreruperi. Le mulţumesc tuturor pentru faptul că susţin acest proiect. Sunt câteva persoane cărora le mulţumesc în mod special: este vorba de cei care – încă – nu au fost premiaţi sau evidenţiaţi. Explicaţia este simplă: lună de lună concurenţa este mare, şi se adună un număr de poeme foarte bune care „ocupă” locurile celor care sunt doar buni. Mulţumirile mele se adresează faptului că aceştia nu se lasă descurajaţi şi continuă sa fie fideli acestui concurs. Nu-mi doresc decât să-i văd şi pe ei, cât de curând, pe podium.

Pentru a marca încheierea primului an de concurs, vom organiza o departajare finală a Celui mai bun FOTOHAIKU dintre cele 12 premiate. Câştigătorul va fi ales prin votul tuturor participanţilor (condiţia pentru a putea vota este să fi participat cel puţin odată la concurs). Criteriul de alegere va fi dat de gradul de reuşită al îmbinării poemului cu fotografia. Premiantul va primi un fotomontaj cu haiku-ul propriu realizat de Constanţa Erca.

Regulamentul, detaliile şi poemele le veţi primi prin mail, în următoarele zile. Daca până miercuri seara (7.03.) nu aţi primit nimic, deşi aţi participat măcar o dată la acest concurs, vă rog să-mi scrieţi (psioana@mail.com)

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s