REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – MARTIE 2012

Foto: Andrei Moroşan

 Poemul câştigător:

un alt orizont –

fiecare fereastră

cu îngerul ei

Ana Urma

 Poeme selectate:

doar cerul captiv –

Albastrul de Prusia

se prelinge-ncet

cerul nesfârşit –

pupila se dilată

ca sa-l cuprindă

Bea Hurmuz

prins în ştuc

îngerul căzut din

alte lumi

Mihai Albu

tumult de clopot –

în capelă se-aud slujbe

din veacul trecut

Cristina Ailoaiei

bat clopotele –

inca o fisura in

ingerul de gips

Cezar F. Ciobîcă

visul lui Icar –

înger zidit în piatră

cu aripi întinse

Nicole Pottier

fata bătrână –

cu gândul la Zburător

are insomnii

Virginia Popescu

Luna martie a acestui an a adus participarea a 14 haijini cu un total de 27 de haiku-uri. Mai puţine, dar aproape toate de o calitate foarte bună. Pentru a nu ajunge în situaţia absurdă de a trebui să le evidenţiez pe toate, a trebuit să fac o selecţie foarte riguroasă.

Haiku-ul care a obţinut de data aceasta premiul cel mare m-a impresionat prin exprimarea echilibrată şi simplitatea elegantă a mesajului. Plecând de la imaginea îngerului care „păzeşte” fereastra bisericii, versurile cuceresc în primul rând prin jocul planurilor de referinţă.

Primul vers – „un alt orizont” – reprezintă o sintagmă reuşită pentru a indica ieşirea din planul realităţii imediate, fiind în acelaşi timp şi punctul de sprijin al punţii între vers şi fotografie. Într-adevăr, privirea îngerului de piatră se îndreaptă către „alt orizont” decât cel al muritorului de rând, aflat mult sub planul ferestrei. Cu capul dat pe spate, îngerul cată către ceruri, privitorul uitându-se, cu capul dat şi mai pe spate, către înger. Minunat surprinsă această perspectivă şi metafora din ea. În celălalt înveliş de sensuri, „alt orizont” se referă evident la orizontul spiritual, diferit de cel fizic, al realităţii cuprinse în cele 5 simţuri, şi la faptul că „angelicul” reprezintă vehiculul către acest alt orizont. Mă încântă concizia şi eleganţa cu care o asemenea bogăţie de sensuri este exprimată în cele trei cuvinte, atât bine alese.

Cu la fel de multă parcimonie de mijloace stilistice, următoarele două versuri continuă să constate sec că fiecare fereastră are îngerul ei. Într-adevăr, extrapolând imaginea cu ochii minţii, putem „vedea” că fiecare dintre ferestrele bisericii are îngerul ei de piatră, cel mai probabil la fel de albastru, cu ochii spre ceruri, gata să-şi ia zborul. Un fapt, exprimat succint. Aici stă ascuns meşteşugul autoarei, care prin această simplă afirmare a evidenţei, reuşeşte să intrige cititorul şi să-l pună la lucru. Observaţia este atât de banală încât te obligă să te întrebi de ce a fost necesar ca ea să fie formulată explicit. Desigur, răspunsul trebuie căutat în altă cheie de interpretare. Luând „fereastra” ca simbol al „porţii” către alte universuri, cel ezoteric, spiritual, poate chiar către universurile paralele, cu multiple dimensiuni, versurile ne relevă faptul că la fiecare dintre acestea stă de strajă un alt înger, adică o altă „călăuză” sau entitate energetică. Fereastra către alte planuri este, simbolic, locul în care întrezărim, poate doar pentru o fracţiune de secundă, că mai există şi altceva decât structura spaţio-temporală în care ne-am obişnuit să funcţionăm în planul strict material.

Dincolo de toată această încărcătură filozofico-metafizică, mă încântă prospeţimea unei alte idei cuprinse aici: fereastra ca punte (cel puţin optică, dacă nu mai mult) către cer, şi îngerul care păzeşte această punte.

Felicitări Anei Urma pentru acest minunat poem.

Un alt haiku deosebit de reuşit este cel al Beei Hurmuz. Autoarea a evidenţiat cu subtilitate două aspecte inedite ale imaginii: reflexia cerului in fereastră, dând senzaţia, din cauza grilajului de fier, de captivitate, şi urmele de rugina (vopsea?) scurse pe reliefurile de piatră. Observator de mare fineţe, Bea Hurmuz „extrage” din imagine două personaje principale, şi anume cele două tonuri de albastru. Cel al cerului este captiv, doar el. Celălalt, al îngerului, se degradează/prelinge odată cu alte lichide care curg peste el. Un minunat joc optic şi de înţelesuri, care surprinde de la primul la ultimul vers.

Interesant ca idee şi convingător pus în vers este şi poemul lui Mihai Albu. Aici îngerul damnat, aflat în cădere către tărâmurile de jos, a fost „prins” de stuc, unde a împietrit. Paradoxul provoacă frământări: oare poate sta Lucifer de pază la fereastra bisericii? I se dă astfel o nouă şansă de a reveni în împărăţia Tatălui?

Cristinei  Ailoaiei i-a reuşit şi de data aceasta un haiku care surprinde prin originalitate. Chiar dacă legătura cu fotografia nu este deloc evidentă, puntea peste timp aruncată de slujbele „din veacul trecut” îşi găseşte corespondentul în imagine în ambientele sacerdotal sugerat de fereastra bisericii.

Excelente şi versurile lui Cezar Ciobîcă care leagă dârele ruginii de pe figura îngerului, de ideea unei fisuri apărute din cauza bătăii clopotului. Într-adevăr, şi îngerii de gips, şi clopotele, tot din lumea noastră fac parte, fiind supuse legilor fizicii, deci şi degradării. „Fisurile” pot apărea la cele mai înalte „nivele”, nimeni nu este scutit de deprecieri, care pot proveni chiar din „limba clopotului.” O metaforă puternică şi foarte frumos exprimată, cu un la fel de puternic punct de sprijin în imagine.

Într-o cu totul altă cheie şi-a scris haiku-ul, de data aceasta, Virginia Popescu. Un senryu reuşit, în care eterna fată bătrână este chinuită zadarnic (şi insomniac) de heruvimi ambivalenţi. Îngerul „pătat” joacă aici rolul Zburătorului (un fel de Lucifer popular). Apreciez în mod deosebit faptul că Virginia a reuşit să găsească şi să exploateze cu succes un „côté ”umoristic în această fotografie.

Nicole Pottier extrage din imagine mitul lui Icar, văzând în zborul îngheţat al îngerului visul zidit al personajului mitologic.

Închei cu celălalt haiku al Beei Hurmuz, care mi-a plăcut într-atât încât am dorit să-l transcriu de asemenea. Pupila care se dilată în încercarea de a cuprinde nemărginirea este un simbol pentru încercarea omului de a ajunge la Creator.

Un bilanţ provizoriu după un an de concurs ne arată că nivelul haiku-urilor scrise pentru fotografie a crescut neaşteptat. Exerciţiul observării imaginii, al extrageri de sensuri şi al construirii unui nou mesaj exprimat prin cuvinte, dă roade. În ultima lună m-am „plimbat” mai mult pe diverse site-uri de limbi străine, care promovează haiku-ul şi imaginea. Concluzia a fost că – cu rare excepţii – haijinii români care scriu haiku pentru fotografie sunt în fruntea coloanei. Cred că există în mica noastră comunitate mai mulţi autori care au înţeles legile şi subtilităţile haiku-ul construit pe o fotografie dată mai bine decât oriunde în lume. Felicitări!

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – MARTIE 2012

  1. stopsy spune:

    NU vă putem contrazice, deoarece baza de date e ascunsă vederii … tuturor îngerilor cu rol de bodyguard pentru muze, care este posibil să dețină sisteme de criterii diferite, vorba eminentului Caragiale … „Opiniile sunt libere dar nu și obligatorii”. Să sperăm că inclusiv votul (care probabil va fi personalizat public) la cele 12 selectate de Dvs., va fi un … clopoțel de alarmă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s