REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iunie 2012

Foto: Giorgio Roth

Locul I prin vot kukai şi locul I prin jurizare:

Cornel C. Costea

drumul către cer –

tot mai ramificate

rădăcinile

Împotriva aşteptărilor mele destul de pesimiste (e vremea concediilor), şi în luna iunie au participat 21 de haijini cu haiku-uri dintre cele mai diverse. E mult pentru o vară atât de fierbinte!

Este întotdeauna fascinant de observat cum o singură imagine poate crea o asemenea diversitate de asocieri şi poate naşte atâtea înţelesuri. Din nou spun că acest concurs pare a ne surprinde mereu pe toţi – organizatori şi participanţi deopotrivă – prind dinamica actului creator şi a diversităţii produsului.

Luna aceasta câştigătorul absolut este Cornel Costea. Alături de votul participanţilor – premiul I -, primeşte şi votul jurizării – deci un dublu premiu – pentru un haiku excepţional.

drumul către cer –

tot mai ramificate

rădăcinile

Avem aici o excelentă „turnare” în 3 versuri a parabolei fără cuvinte, pe care o reprezintă imaginea. În sine, fotografia este foarte sugestivă, permiţând o multitudine de „extrase” şi  interpretări, după cum se poate vedea citind haiku-urile compuse pentru ea. Poemul lui Cornel Costea este convingător şi echilibrat atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul. Nu ni se dă mură-n gură, nu ni se spune explicit ce avem de înţeles şi nu ni se arată cu degetul încotro trebuie s-o apucăm. Nici umbră de didacticism, moralism sau propagandă pentru o idee sau alta. Neutru, esenţializat, versurile se aşează în jurul unei axe verticale, conţinând cei doi poli – cerul şi pământul (rădăcinile).

Un enunţ simplu care ascunde sub haina de Cenuşăreasă o prinţesă în rochie de bal. „Drumul către cer”, adică truda lăstarului către lumină, este condiţionat de soliditatea înfigerii rădăcinilor în adâncul pământului. Sensul ascuns se deschide astfel în faţa ochilor minţii: într-un univers al dualităţii, al contrariilor, dezechilibrele n-au viaţă lungă.  Fără întuneric, lumina îşi pierde sensul. Sus-ul are nevoie de un jos, spiritul de materie, iar coroana avântată spre cer a copacului puternic nu poate exista decât datorita unei alte „coroane” subterane, aceea a rădăcinilor, care cresc către adâncuri în acelaşi ritm cu ramurile spre văzduh.

De aici, fiecare este liber să descopere noi şi noi straturi de semnificaţii, să se joace cu sensul acestei parabole în şaptesprezece silabe şi să-i găsească corespondenţe în propria-i realitate biografică. Prin neutralitatea exprimării, poemul lasă loc unei adâncimi filozofice de excepţie. Iar sintagma „drumul către cer”, proiectată într-un plan spiritual, face aluzie la „cale” („do”) în sensul de devenire, de nevoire întru desăvârşire, comună tuturor marilor doctrine spirituale. Ramificarea rădăcinilor poate sta deci pentru procesul complex de învăţare/transformare a trupului şi a cerinţelor acestuia pentru a crea o bază solidă duhului. Căci să nu uităm că spiritul (coroana) crescut fără respectul şi grija trupului (rădăcinilor) în care sălăşluieşte este la fel de pierdut şi dezechilibrat precum materia brută, carnea, fără lumina spiritului în ea.

Un haiku de pus în ramă, care a meritat cu prisosinţă un dublu premiu. Felicitări, Cornel Costea!

Ca şi în alte dăţi, avem şi în această ediţie multe alte haiku-uri de mare valoare.

Oareşcum pe acelaşi fir ideatic cu textul câştigător este şi poemul Anei Urma

rostul doar unul –

cu fiecare lăstar

mai aproape de cer

 Lui Dan Iulian i-a reuşit cu

graffiti în verde-

viaţa de apoi

prinzând rădăcini

un poem remarcabil. Excelent joc de cuvinte, acest „viaţa de apoi”! Într-adevăr, viaţa care începe în ruine, după ce construcţia îşi încetează existenţa, este viaţa naturii care-şi recucereşte spaţiul furat de către om. A numi silueta verde, care se desenează în imagine, un „graffiti”, mi se pare a fi o idee foarte proaspătă.

Haiku-ul Beei Hurmuz, menţiune

radiografie –

în trupul scheletic doar

metastazele

care a şi luat menţiune, deşi dă o interpretare „uşor” morbidă imaginii (o fi deformare profesională?!…..:), m-a impresionat prin originalitatea firului asociativ. Într-adevăr, ce rămâne cu adevărat viu şi prolific într-un trup ros de cancer este cancerul însuşi, metastaza. Inversând spre negativ mesajul imaginii – de obicei lăstarul verde beneficiază de asociaţii pozitive cum ar fi speranţă, viaţă, etc. – poeta asimilează firul viu şi verde tumorii, printr-o perfectă logică răsturnată. Din punct de vedere artistic şi filozofic, o creaţie de mare adâncime şi subtilitate.

Aceeaşi idee, dar pe altă „axă de oglindire”, conţine şi poemul lui Ioan Gârda

uzina moartă –

încăpăţânarea

firului de viaţă

doar că aici firul de pom este cel care se încăpăţânează să crească, şi nu metastazele.

Un haiku cu multă atmosferă şi parfum este cel al Lavanei Kray

macazul încins –

prin gară suflă vântul

parfum de pelin

Cu alură de pastel, poemul ţese cu fineţe scenariul vetust şi nostalgic al unei gări de provincie, „un loc unde nu se întâmplă nimic”, atemporal şi arhetipal, unde micilor evenimente – vântul răspândeşte aroma pelinului – li se acordă importanţa cuvenită. Excelentă şi legătura cu fotografia. O singură observaţie: cred că prin inversarea subiectului cu predicatul din cel de-al doilea vers exprimarea devine mai firească, iar poemul are de câştigat: „prin gară vântul suflă”.

Tot al Lavanei este şi un alt haiku, care a ajuns, din diverse motive, mai târziu, după ce trimisesem deja lista la votat. Nu doresc însă ca el să treacă neobservat, căci şi acesta reprezintă o categorică reuşită lirică. Îl prezint deci aici „hors concours”, pentru frumuseţea lui:

pod cu amintiri –

încă verde-n vechiul cufăr

Dama de pică.

De data aceasta verdele lăstarului este „Dama de pică”, personaj feminin cu multiple faţete şi vastă biografie, alunecos, misterios, incitând imaginaţia, mereu surprinzător, ca o adevărată femeie, sau ca un lăstar crud şi fraged crescut într-un pod prăfuit. Dama de pică este şi masla celui cu ochii verzi la ghicitul în cărţi; de data aceasta Lavana ghiceşte în fotografie, şi o face cu desăvârşită măiestrie. Un Haiku cu majusculă!

De semnalat este şi poemul Cristinei Ailoaei, locul II

rugină peste tot –

culoarea şi-o păstrează

numai copacul

care reuşeşte să creeze o opoziţie cromatică convingătoare, cu bătaie ecologistă,

cel al lui Vasile Conioşi-Mesteşanu, locul III

captivitate –

doar soarele mai intră

din când în când

a cărui imagine cu „soarele care mai intră din când în când” – excelent găsită şi exprimată – trezeşte în cititor sentimente amestecate: singurătatea ocnaşului, dar şi omniprezenta speranţă (soarele, lumina), care însoţeşte şi pe cel mai lipsit de perspectivă dintre muritori până în colţul cel mai întunecat.

Ambele haiku-uri au ieşit la votul kukai câştigătoare.

Interesant şi reuşit mi se pare şi poemul lui Mihai Albu

coloşi de metal –

din praf şi-un strop de apă

iarba fiarelor

Frumoasă „găselniţa” şi jocul de sensuri din „iarba fiarelor”. „Fiarele”, formă străveche de plural pentru obiecte din fier, dar şi plural de la fiară, reprezintă o bună metaforă pentru coloşii de fier din fotografie, adevărate „fiare”. Ca o adevărată plantă magică, iarba fiarelor creşte din mai nimic, răspândindu-şi în jur vraja.

Tot de domeniul basmului este şi creaţia lui Nicole Pottier, locul II:

lumea modernă –

 un spiriduş învie

 basmul cu zâne

 în care viaţa plantei este asimilată spiriduşului.

Redau mai jos întreaga listă cu haiku-urile care au intrat în concurs, îi felicit din nou, în gura mare, pe câştigătorii kukai-ului, dar şi pe cei evidenţiaţi la jurizare, reamintind însă că treapta de departajare între cel mai bun şi restul celor de pe podium este câteodată tare, tare mică. Iar prin aceasta nu vreau să-l „scad” în valoare pe cel mai bun, ci doar să subliniez cât de buni sunt şi ceilalţi.

Surpriza cea mare continuă să fie nou-veniţii, începătorii, care, iată, de la etapă la etapă capătă meşteşug şi siguranţă în cititul imaginii şi redarea în doar 17 silabe a unor idei cu relief şi adâncimi. Impresionant!

După cum vedeţi, concursul nostru nu pleacă în concediu şi nu face pauză. Participanţi să fie, că fotografiile curg! În zilele următoare vom publica fotografia lunii iulie, prelungind un pic termenul limită în prima săptămână din august (căci, deşi nu facem concediu, canicula ne toropeşte un pic).

Lista completă a haiku-urilor intrate în concurs:

 

Silvestru Miclăuş

Adaptări la mediu –

dintre lespezi de piatră

lăstari de smochin

Improvizaţii –

încă neterminată

casa de vară

Petru Ioan Gârda

uzina moartă –

încăpăţânarea

firului de viaţă

Vali Onciu – Dungha

îngenunchiate –

culori în lumea moartă

privesc aievea

Monica Trif

La zidul temnitei-

ocnasul asteapta

primele raze

Dan Iulian

Deus ex machina-

flori de fier forjat

pe jertfelnic.

Cerul de acasă-

tot mai puţine semne

de recunoaştere.

Graffiti în verde-

viaţa de apoi

prinzând rădăcini.

Bea Hurmuz

radiografie –

în trupul scheletic doar

metastazele – mentiune

psihanaliză –

invadând conştientul

amintirile

şantier bio –

meniu vegetarian

la masa de prânz

Victoria Fătu-Nalaţiu

Amintirile

sunt înrădăcinate –

greu de emigrat

Somnul fura timp –

visele emigrează

printre rădăcini

Imaginaţia

creşte amintirile –

risipă de vise

Gheorghe Postelnicu Stops

soluția VERDE –

contrabalansând

durabil

soluția Verde –

contrabalans durabil

„apocalipsei”

GREEN solution –

counterpoising as a

sustainable help

Lavana Kray

Azil de bătrâni-

frunze ofilindu-se

la ultimul geam…

Furtuni solare-

pe mal, nisipul fierbând

ceai verde-n ibric.

Macazul încins –

prin gară suflă vântul

parfum de pelin…

Letitia Iubu

Ultimul ungher

miracolul luminii

bunicul absent

Verde crud –

rataciti printre umbre

lastari frgezi

Genovel Florentin Fratila

fragilitate –

mirabila samanta

printre betoane

Virginia Popescu

ascensiune –

în lumina zorilor

speranţa trează

triumfătoare

viaţa învinge bezna

necunoaşterii

dreptul la viaţă –

mereu către lumină

printre ruine

Mihai Albu

coloşi de metal –

din praf şi-un strop de apă

iarba fiarelor

din piatră seacă –

frunzele pun totul

în altă lumină

Andra Andronic

după dezastru –

de sub ruine se-nalță

un pui de tei

oră târzie –

frunzuțele reflectă

lumina lunii

Cornel C. Costea

drumul către cer –

tot mai ramificate

rădăcinile

încă un bolţar –

de nicăieri se-nalţă

cel dintâi lăstar

Cristina Ailoei

rugină peste tot –

culoarea şi-o păstrează

numai copacul

lucrări oprite-

în liniştea nopţii

numai greierii

Daniela Gheorghe

moara lui Assan –

verdele lăstarilor

străpungând fierul

Cezar Florin Ciobîcă

crescând prețul

casei abandonate –

lăstarii de tei

de Înălțare –

din scaunul cu rotile

privind vlăstarii

vechiul atelier-

spre geana de lumină

și un păianjen

Ana Urma

rostul doar unul –

cu fiecare lastar

mai aproape de cer

Vasile Conioşi-Mesteşanu

postmodernism –

macara sprijinita

de-un fir de viata

captivitate –

doar soarele mai intra

din cand in cand

icoana sfanta –

chipul luminandu-se

a biruinta

Nicole Pottier

fosforescenţă –

o lumină vie

în întuneric

lumea modernă –

un spiriduş învie

basmul cu zâne

tremurul luminii –

în inima nopţii

culoarea speranţei

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s