REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Noiembrie 2012

flori jianu Foto: Flori Jianu

Vot kukai

Locul I:

seară de Crăciun –

un catarg în derivă

purtându-şi  steaua

Lavana Kray

Locul II:

fără orizont –

ancora iahtului

înfiptă în cer

Petru Ioan Gârda

Locul III:

singurătate –

nimeni nu tulbură

cerul din adânc

Vasile Conioşi-Mesteşanu

mister necuprins –

legând cerul de mare

un singur catarg

Virginia Popescu

 

Menţiuni:

umbre-n depărtări –

pacea singurătății

netulburată

Tanţa Darjan

 

se lasă ceața –

vălul unei mirese

scăpat în mare

Adrian Grigoriu

pânză umedă –

tabloul marin

pus lângă fereastră

Adrian Grigoriu

 

Vot jurizare

ora ceaiului –

linguriţa de argint

se-nvârte invers

Cristina Monica Moldoveanu

În barca lunii noiembrie s-au strâns 19 participanţi cu un total de 47 de haiku-uri.

Şi de data aceasta am avut bucuria de a vedea, pe lângă obişnuiţii acestui concurs, lume nouă sau ceva mai veche care se reîntoarce la matca fotohaiku-ului. Salut în mod deosebit un nou participant „spontan”, de pe alte meleaguri, domnul  Jean-Louis d’Abrigeon, care a trimis un poem în limba franceză. Semn că concursul nostru câştigă-n notorietate şi greutate. Dar îi șede bine aşa!..:)

Multe din poeme – aşa cum ne-am obişnuite deja – sunt reuşite până la excepţionale. Dar să luăm pe rând!

Locul I la kukai este câştigat, din nou, de Lavana Kray, pe care nu cred că mai este necesar să o prezint. Iată că-i reuşeşte şi în ediţia aceasta un poem deosebit. Sensul versurilor balansează în jurul unui reuşit joc de cuvinte: „Purtându-şi steaua”. Astrul este prefigurat în primul vers prin sintagma „Seară de Crăciun”, seară în care Steaua joacă rolul primadonei. Într-un astfel de moment magic, când tot creştinul (şi chiar necreştinul) se adună în jurul bradului, alături de cei dragi, o corabie în derivă se află sub vremi, scriindu-şi soarta. Adică purtându-şi steaua destinului, oricare care va fi acela. Căci este ceaţă şi nimeni nu ştie dacă ceasul următor va aduce un deznodământ fericit sau tragic.

Şi următoarele două locuri, II şi III, sunt ocupate de poeme cu adâncimi şi tâlcuri. Interesant mi se pare şi faptul că cele două haiku-uri par a se desfăşura în jurul unei singure axe, cea verticală, imaginea la care se face referire fiind aceeaşi. Astfel, la Petru Ioan Gârda ancora este înfiptă în cer, desigur cel oglindit în apă. Spaţiul din jur a dispărut: ceaţa şterge orizontul, doar catargul din imagine fiind cel care creează, prin singura linie vizibilă, o unică dimensiune. Aceeaşi răsfrângere a cerului în adâncuri o aflăm şi în haiku-ul lui Vasile Conioşi – Mesteşanu, de pe locul III. Cu menţiunea că, aici, accentul se pune nu pe unidimensionalitate, ci pe singurătate (tot un fel de unidimensionalitate la figurat). Adâncul şi cerul par a fi, în mod simetric, părăsite, lucru care se răsfrânge şi asupra bărcii. Şi poemul Virginiei Popescu, tot locul III, observă aceeaşi verticală care leagă înaltul cu afundul.

Acelaşi motiv al singurătăţii îl găsim şi în poemul cu menţiune al Tanţei Dârjan.

În schimb, următoarele menţiuni, amândouă ale lui Adrian Grigoriu, pornesc de la imagine luând-o însă pe căi mai puţin bătătorite. Doresc să le evidenţiez pe amândouă ca pe nişte poeme de excepţie, care ar fi meritat, din punctul meu de vedere, o plasare mai bună în concurs. În primul, cucereşte frumuseţea şi originalitatea trimiterii de la ceaţă la vălul de mireasă. Deşi legătura cu fotografia pare mai greu de descifrat, o găsim totuşi pornind de la veliera fără pânze al cărei echivalent în versuri este mireasa care şi-a pierdut vălul. În acelaşi timp acea legătură poetică între ceaţă şi văl (ceaţa e un fel de văl, vălul e un fel de ceaţă) dă relief şi adâncimi poemului, lăsând deschise multe porţi interpretative prin cezura între primul vers şi următoarele două. Minunat poem!

Aceeaşi tresărire pe care-o ai în faţa unui vers cu „ecou” am simţit-o si în la citirea celui de-al doilea poem al lui Adrian Grigoriu. Şi aici fantezia creativă a autorului a ştiut să sculpteze din imagine o altă poveste surprinzătoare. „Pânza umedă” poate fi aceea a corăbiei, pânză ce nu poate fi decât bănuită în fotografie. Sau, în acelaşi timp, poate că versul face referire la o pictură care din cine ştie ce motive s-a umezit. „Pictura marină” din versul al doilea se află lângă fereastră. Nu ştim dacă a fost pusă acolo ca să se usuce, sau s-a umezit tocmai fiindcă se află lângă fereastra prin care intră aerul umed. De remarcat este firul roşu care ţine întreaga construcţie a celor 3 versuri într-o coeziune remarcabilă: „umedă” în primul vers „rimează” perfect cu „marină” în versul al doilea, cele două elemente, apa şi aerul („fereastra” din versul 3), echilibrându-se perfect. Din punct de vedere formal aş avea o singură critică: versul al doilea este prea scurt pentru cerinţele unui haiku. Poate că ar fi sunat mai bine aşa: pânză umedă – / pus lângă fereastră  / tabloul marin.

 Favoritul meu în această etapă este categoric unul din haiku-urile Cristinei Monica Moldoveanu, pe care l-am şi suit pe podium.

ora ceaiului –

linguriţa de argint

se-nvârte invers

Avem aici un grad înalt de ermetism, aşa cum au mai toate poemele Cristinei. Din primul moment, versurile m-au cucerit prin puntea surprinzătoare construită între text şi fotografie, şi, de asemenea, prin reţeaua de trimiteri şi semnificaţii care se desprinde pe măsură ce înaintăm cu lectura. Cristina nu-şi construieşte poemul nici pe apa, nici pe corabia şi nici pe ceaţa vizibile în imagine. Printr-o subtilă legătură de parfum, ea pleacă de la culorile (de ceai) şi formele lineare ale fotografiei şi ajunge, într-o străfulgerare intuitivă, la ceaşca de ceai şi la linguriţa din ea. Primul vers conţine tot ce trebuie, fără a avea nici un cuvânt de prisos, pentru ca  cititorului să i se desluşească sensul următoarelor două versuri: „ora ceaiului”. Cuvântul „ora” introduce deja elementul timp, esenţial pentru descifrarea haiku-ului. Căci linguriţa care se învârte invers în ceaşcă se raportează astfel la cadranul ceasului: invers faţă de sensul acelor ceasornicului.

Iar legătura cu fotografia merge şi mai departe, oferind încă o surpriză spectaculoasă. Una din caracteristicile cele mai pronunţate ale imaginii este simetria. Ceea ce încântă cel mai mult este perfecta oglindire a bărcii în apă, element ce nu este tulburat de nici o altă prezenţă în jur. Puritatea liniilor ne concentrează atenţia şi spiritul inducând o stare aproape meditativă. Exact pe această idee de simetrie este construită logica poemului. Doar că simetria axei verticale din imagine este înlocuită cu simetria sensului de rotaţie ale linguriţei faţă de limbile ceasului: tot o răsfrângere, dar în loc să fie cu capul în jos, avem un dreapta-stânga faţă de stânga-dreapta. Cuvântul „invers” dă cheia acestei tălmăciri, deschizând şi poarta unei interpretări ce ţine de psihologia adâncimilor. A reflecta trecerea timpului în mişcarea – inversă – a unei linguriţe presupune prospeţimea spiritului de observaţie al unui copil şi o gândire liberă de orice şabloane şi sintagme bătătorite. Poate că mişcând linguriţa invers exorcizăm implacabilul curgerii timpului într-o singură direcţie, dându-l înapoi.

Iar cu observaţiile acestea încă nu am epuizat tot relieful poemului: un haiku de o frumuseţe stranie, cu o încărcătură singulară de yugen şi miyabi (rafinament). Un haiku cu mult ecou şi multă surpriză, cu o minunată punte parfumată ce-l leagă de imaginea din care s-a născut, un poem care-ţi rămâne în minte şi te preocupă, fără să-ţi dea niciodată senzaţia că ai reuşit să-i smulgi şi ultimul văl. Felicitări, Cristina Monica Moldoveanu!

Nici celelalte două haiku-uri trimise de autoare nu pot fi trecute sub tăcere.

ceaţă în zori –

pe acul barometrului

un păianjen alb

cartea deschisă –

e ceaţă din Avalon

până la geamul meu

Fiecare dintre ele deschide o lume în sine, surprinde prin firul delicat cu care se leagă de imagine, fără să o expliciteze sau să-i rămână tributar. De data aceasta ceaţa este cea care naşte iluzii, iar Cristina îşi lasă inconştientul creativ să vorbească direct, fără imixtiunea limitativă a raţionalului. Ceaţa ca păianjen alb, catargul ca barometru, sau din nou ceaţa ca potecă între eul liric şi un fabulos Avalon, împărăţie a ceţurilor.

Cu riscul de a lungi din nou acest eseu peste limitele admise de bunul simţ, trebuie să evidenţiez încă câteva haiku-uri deosebit de bune.

Petru Ioan Gârda are încă două poeme strălucitoare:

pescuind perle –

catargul iahtului

înfipt în adânc

şi

seară de toamnă –

citind Experimentul

Philadelphia

Ultimul, un poem de atmosferă cu totul deosebit. Experimentul Philadelphia este un fel de esenţă a imaginii: din ceaţă iese, sau intră spre a nu se mai întoarce, o ambarcaţiune. O dispariţie în universuri paralele? Vă rog pe toţi cei care nu aţi citit despre acest experiment, să o faceţi …. dar într-o seară ceţoasă de toamnă!

Şi Vasile Conioşi Mesteşanu mai are un haiku meritoriu, pe lângă cel premiat.

cale întoarsă –

doar umbra mai petrece

luntrea lui Caron

Nici o vietate nu se poate întoarce din împărăţia lui Hades, căci nici măcar Orfeu n-a reuşit să-şi întoarcă iubita la viaţă. Pierdută-n ceaţă, în jurul bărcii din fotografie poţi ghici doar umbre, căci nici o fiinţă nu pare a tulbura singurătatea locului.

Un alt haiku excelent este cel al Beei Hurmuz:

drumul spre centru –

sistem cartezian constrâns

la doua linii

Şi Bea Hurmuz a extras din imagine elementul axelor de simetrie, asemănător cu Cristina M. Moldoveanu. Doar că aici avem de-a face cu o spectaculoasă trimitere, aş spune, filozofico-ezoterică. „Drumul spre centru” poate fi interpretat ca drumul către autocunoaştere şi iluminare, parcurs despre care ştim cu toţii că nu reprezintă o plimbare pe o cărare netedă şi însorită. Din contră, drumul spre miezul karmic al fiinţei noastre, în sens teleologic, se aseamănă mai degrabă cu o ascensiune colţuroasă, sau o descindere în abisuri, reducând dimensiunile spaţiului cartezian, de fapt, la o singură linie, verticala, cu două sensuri: în sus, spre iluminare, sau în jos, spre obnubilare spirituală. Verbul „constrâns” redă cu precizie măsura dificultăţilor de orice natură care-l aşteaptă pe cel pornit pe calea aspră a evoluţiei spirituale. Un foarte frumos poem, cu cel puţin două planuri de interpretare.

Închei, subliniind din nou calitatea foarte bună a poemelor şi numărul mare al celor care merită o lectură atentă, având multe de spus. Felicit fotograful, pe Flori Jianu, care a reuşit o „captură” de excepţie. Felicit apoi pe toţi cei menţionaţi pentru poeme de înaltă clasă, precum şi pe toţi cei care au rămas – din motive de spaţiu şi lungime a eseului – nemenţionaţi, dar care au trimis poeme bune, care merită citite şi povestite.

Redau mai jos lista completă a haiku-urilor intrate în concurs:

1. Elisabeta Iosif

catargul proptit

 între cer şi ape reci –

 salvează barca.

catargul spre cer –

apusul  în oglindă

îl vede iarăşi.

barcă în apus –

învăluit în toamnă

catargul scapă.

2. Silvestru Miclăuş

marea şi cerul

cu-nvăluiri de ceaţă –

debarcader gol

nici măcar un val –

paradisul pe mare

într-o barcă cuib

lună de miere –

nici măcar pescăruşii

nu deranjează

după furtună

nimeni nu gustă pacea –

nicio suflare

briza-nserării –

cu toate pânzele jos

aproape de ţărm

3. Irina Rusu

unul pluteşte

din toate catargele

în necunoscut.

oglindindu-se

în apa mării calmă

ce o străbate.

sporind misterul

în liniştea nopţilor

înceţoşate.

4. d’Abrigeon Jean-Louis

niché dans la brume

le voilier espère son maitre

pour un long voyage

(ascunsă-n ceaţă

barca cu pânze-şi aşteaptă stăpânul

pentru o lungă călătorie)

5. Virginia Popescu

tainic din umbră

ieşind la suprafaţă  –

« Vasul fantomă »

mister necuprins –

legând cerul de mare

un singur catarg

două suflete  –

unite în oglinda

adâncurilor

6. Tanţa Darjan

umbre-n depărtări –

pacea singurătății

netulburată

7. Adrian Grigoriu

lumi paralele –

oglindită în mare

o velieră.

se lasă ceața –

vălul unei mirese

scăpat în mare.

pânză umedă –

tabloul marin

pus lângă fereastră.

oglindire în mare –

fericirea e

în noi înșine!

8. George Darjan

ultimul catarg –

liniștea a-ncremenit

pentru o vreme

9. Bea Hurmuz

în căutarea

simetriei pierdute –

oglinda spartă

zgomot de vâsle –

tot mai rătăcind în

drumul spre casă

drumul spre centru –

sistem cartezian constrâns

la doua linii

10. Lavana Kray

seară de Crăciun –

un catarg în derivă

purtându-şi  steaua

11. Cristina Monica Moldoveanu

ora ceaiului –

linguriţa de argint

se-nvârte invers

ceaţă în zori –

pe acul barometrului

un păianjen alb

cartea deschisă –

e ceaţă din Avalon

până la geamul meu

12. Monica Trif

urme de gheaţă –

pe-o băncuţă căzute

câteva frunze

13. Petru-Ioan Gârda

ceaţă de toamnă –

în insectar rădaşca

e vie parcă

seară de toamnă –

citind Experimentul

Philadelphia

fără orizont –

ancora iahtului

înfiptă în cer

pescuind perle –

catargul iahtului

înfipt în adânc

patimă mută –

îmbrăţişarea stranie

a mării

sirenă-n ceaţă –

calmul neverosimil

al apei mării

târziu acasă –

liniştea de dinaintea

furtunii

14. Vasile Conioşi-Mesteşanu

aşteptare –

cu acelaşi fir întins

pentru două lumi

singurătate –

nimeni nu tulbură

cerul din adânc

cale întoarsă –

doar umbra mai petrece

luntrea lui Caron

15. Mihai Albu

între zenit şi

nadir un singur catarg –

pânzele smulse

16. Nicole Pottier

arcul liniştit –

prin ceaţa matinală

nicio săgeată

17. Doina Bogdan

nici o grimasă

în drum spre alte ţărmuri –

vas în derivă

reacţie-n lanţ –

mărginind nemărginirea

la un vas în larg

18. Cezar F. Ciobîcă

ceață peste tot –

bunica nu-și amintește

niciun nume

fereastră-n ceață –

din caierul amintirii

Titanicul

ceață în larg –

căpitanul Ahab pune

mâna pe harpon

19. Julia Ralia

plutind între lumi

cu aripi strânse –

singură barca

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Noiembrie 2012

  1. ioanaana spune:

    Observaţie corecta, multumin! Am corectat greseala si ne cerem scuze.

  2. Draga Ioana,
    ma bucur pentru rezultatele colegilor,!
    Consultand lista voturilor, am constatat ca sunt si eu pe locul lll cu poemul nr. 14.
    A fost o surpriza placuta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s