REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Decembrie 2012

Om de zapada

Vot kukai

Locul I

cer fără stele –

pe scena amfiteatrului

ultimul actor

CRISTINA AILOAEI

 

omăt din belşug –

zâmbetul copiilor

într-un singur om

SILVESTRU MICLĂUŞ

 

Locul II

strada pustie  –

doar omul de zăpadă

paznic de noapte

VIRGINIA POPESCU

Locul III

vremuri tulburi –

doar omul de zăpadă

mereu zâmbitor

CORNEL COSTEA

 

Menţiune

lampa de veghe  –

ologul se visează

alergând prin omăt

Vot jurizare

valsul umbrelor –

sub voalul de mireasă

zâmbet înghețat

DOINA MARIA LEONTE

În ultima lună a lui 2012 un număr de 19 autori au „tras” în Omul de Zăpadă cu 58 de haiku-uri. După cum se vede din lista poemelor, avem şi de data aceasta participanţi noi. Avem, ca întotdeauna, creaţii bune şi haiku-uri excelente, avem pe podium surprize şi figuri noi, dar nici „abonaţii” la premii nu s-au dezminţit.

Surpriza cea mare la votul kukai este Cristina Ailoaei. Pentru cei care nu o cunosc (nici măcar din citire), dezvălui faptul că C. A. nu a împlinit încă 15 ani (sper că nu te-am „îmbătrânit”, Cristina!) Cu atât mai remarcabilă mi se pare atunci reuşita ei: locul I la kukai, şi asta în condiţiile în care Cristina nu a votat şi, în consecinţă, a fost penalizată, scăzându-i-se 6 puncte. Dar iată că nici depunctarea nu a putut să-i împiedice ascensiunea.

Într-adevăr, haiku-ul ei are o frumuseţe aparte. Dimensiunea cosmică din primul vers („cer fără stele”) îşi găseşte o corespondenţă simetrică în vastitatea – minusculă, ce-i drept, dacă o raportăm la firmament – a amfiteatrului. În plus, regăsim rotundul, sfera, atât în forma amfiteatrului, cât şi în cea a cupolei cereşti, fapt care leagă „susul” de „jos” printr-o subtilă legătură.

Un alt joc de imagini izbutit se ţese între primul şi cel de-al treilea vers: „stelele” lipsesc de pe cer, în schimb, „reflectorul” este pus pe unicul „star” al scenei: omul de zăpadă ca ultim actor. Fără nici o figură de stil inutilă, fără a folosi un limbaj pretenţios sau abstract, fără sintagme bătătorite, menite să ne inducă explicit şi ultimativ tristeţi metafizice sau stări romanţios-depresive, Cristina reuşeşte cu o extremă parcimonie semantică să declanşeze în cititor o stare de spirit complexă, cu „ape” şi profunzimi. „Ultimul actor” spune doar atât cât să deschidă o poartă asociativă, să pună pe gânduri, lăsând fiecăruia libertatea de a înţelege cât şi ce vrea din aceasta. Un om de zăpadă „părăsit” pe scena unui (amfi)teatru de vară, scenă impracticabilă iarna şi folosită în consecinţă de copii ca loc de joacă. Un „actor”, evident, nu doar ultim, ci şi efemer, căci nimic nu redă mai potrivit tranzienţa firii decât zăpada care se va topi la prima rază de soare. Ryuko, yugen, karumi, wabi sabi…… găsim de toate în acest poem, astfel încât el poate fi considerat, pe drept cuvânt, unul dintre cele mai reuşite din această etapă. Bravissimo, Cristina!

Alături, tot pe locul I, se află poemul lui Silvestru Miclăuş. Haiku-ul foloseşte o imagine idilică, adunând copilăria în omul de zăpadă, ca simbol al inocenţei, purităţii şi lipsei de griji ale acestei prime etape a vieţii.

Poemul de pe locul II, al „abonatei” Virginia Popescu, investeşte şugubăţ omul de zăpadă cu funcţii administrative: păzind singurătatea străzii (poate şi pe cea proprie), el se transformă – folosind titulatura modernă – în „manager de intrări – ieşiri”.

Locul III la kukai este ocupat de Cornel Costea. În pofida tuturor turbulenţelor sorţii, omul lui de zăpadă rămâne mereu zâmbitor. Probabil că ultimul lucru care va pieri încet, în căldura soarelui, va fi acest zâmbet neschimbat, identic cu cel al Motanului din Alice în Ţara Minunilor.

Un haiku interesant este cel al lui Petru-Ioan Gârda, care a obţinut menţiune. Deosebită este aici ţesătura care leagă poemul de imagine: Nelu Gârda porneşte de la lumina specială a fotografiei („lampa de veghe”) şi de la forma – lipsită de picioare – a corpului de zăpadă („ologul”). Neputinţele realităţii sunt depăşite în vis, astfel încât gestul imposibil al alergatului din viaţa reală redevine – oniric – posibil. Înţelegem acum şi oglindirea tulburătoare a termenului „de veghe” din primul vers în acel „se visează” din cel de-al doilea vers.

Maria Doina Leonte este câştigătoarea premiului jurizării cu un haiku de mare calitate. În primul rând impresionează subtilitatea şi originalitatea firelor asociative care duc de la poem la imagine. M. D. L nu „vede” omul de zăpadă, ci dincolo de el: jocul – aproape rembrandtian – umbră/lumină din fotografie este turnat în primul vers ca „vals al umbrelor”, imagine poetică care aproape că depăşeşte criteriile stricte ale austerităţii cerute de haiku. Şi totuşi, continuarea provoacă în cititor acel zvâcnet intrigat al surprizei, care trezeşte cugetul ca lovitura de baston în zazen. Albul omătului este transformat într-un văl de mireasă, iar zâmbetul ambiguu al omului de zăpadă este „îngheţat” sub acest voal. Scenariul este surprinzător şi complex. „Îngheţat” face o dublă trimitere, atât la temperatura ambientală, cât şi la aceea a sentimentelor. De sub formalismul unor situaţii standard (aici, nunta, cu întreaga ei încărcătură de clişee: euforia mirilor, veselia generală, „veşnicia” unor angajamente, promisiunile referitoare la trăinicia unor sentimente, etc.) transpare o cu totul altă dispoziţie a miresei, relativizând şi răsturnând aproape înspre tragic întreaga scenă. Nu ştim ce a determinat-o pe eroina principală să facă acest pas, dar simţim până în măduvă că zâmbetul afişat încearcă să ascundă o anumită stare sufletească, alta decât cea aşteptată. Cu gândul, mireasa este în altă parte, la nuntă şi-a trimis doar trupul – şi el un fel de umbră – a fiinţei lăuntrice. Valsul umbrelor, deci….

Cum spuneam, un haiku „blue”, care-ţi dă fiori şi te pune pe gânduri, ieşind cu totul din tiparele asociative obişnuite. Felicitări calde, Maria Doina!

Arăt în continuare cu degetul spre alte câteva haiku-uri valoroase, pe care le doresc evidenţiate în mod deosebit. Deoarece mi s-a făcut – probabil justificata – observaţie că aceste eseuri – comentarii se lungesc prea tare, mă voi limita pe viitor doar la semnalarea lor şi la recomandarea insistentă de a le citi cu atenţie şi de a încerca să le prindeţi şarmul.

Virginia Popescu are un alt haiku, cu iz de senryu, care mi se pare chiar mai reuşit decât cel care a luat premiu:

urcat pe soclu –

gloria efemeră

a purităţii

Frumoasă „citire” a imaginii, succintă şi convingătoare rezumare a atributelor unui om de zăpadă. Merita, cu siguranţă, un premiu.

Şi Silvestru Miclăuş are un alt haiku care mi se pare cel puţin la fel de valoros ca cel câştigător:

nicio mişcare

sub luminile străzii –

zâmbet în zadar

Din nou, zâmbetul este cel care dă tonul şi atmosfera tabloului din poem. Aproape de koan: cui se adresează zâmbetul dacă în jur e pustiu?

Nicole Pottier vine cu o cu totul altă descifrare a imaginii.

după Stalingrad –

un ostaş îngheţat

de pază în noapte

Pusă în legătură cu tragedia de la Stalingrad, silueta albă din fotografie capătă un dramatism evident.

Şi două senryu-ri reuşite: cel al lui Vasile Conioşi-Mesteşanu

poarta-ncuiată –

şi omul de zăpadă

cu hepatită

şi cel al inconfundabilului Gheorghe Postelnicu Stops

112?

un om balonat

încă zâmbeşte

al cărui joc de cuvinte (om cu balon, adică om balonat) este cuceritor, iar „traducerea” zâmbetului forţat al figurii de nea o reflectare exactă a rictusului unui om suferind de flatulenţă.

Felicit pe toţi cei care au fost evidenţiaţi în această etapă şi mulţumesc celor care participă şi susţin concursul.

Aş vrea ca cei nou (sau mai puţin nou) veniţi să nu se lase descurajaţi de faptul că nu se văd – încă – printre „aleşi”. A scrie un haiku reuşit necesită timpul şi răbdarea de a înţelege, pas cu pas, de ce un poem este mai bun decât altul şi care sunt mecanismele prin care o idee poate fi redată convingător în (circa)17 silabe. Cum spune neamţul: „Übung macht den Meister!“ adică, prin exerciţiu ajungi maestru. Continuaţi să scrieţi, dar fiţi autocritici şi încercaţi să vă depăşiţi rutina din gândire şi exprimare. Dacă haiku-ul proaspăt scris nu-şi surprinde propriul autor, atunci el nu va surprinde nici pe cititori.

Am lăsat la urmă o veste bună. Începând cu această ediţie, la excelenta sugestie a Lavanei Kray (mulţumesc, Lavana!), vom oferi premianţilor de pe locul I diplome. Le găsiţi deja mai jos în postare. De asemenea, ele vor fi trimise câştigătorilor, prin mail, la o rezoluţie mare, care să permită scoaterea lor la imprimantă şi/sau publicarea pe blogurile proprii. Inutil, cred, să mai specific, că aspectul deosebit al acestor diplome poartă marca Constanţei Erca (mulţumesc, Constanţa!).

Decembrie 2012 - kukai Cristina Ailoaei

Decembrie 2012 - kukai Silvestru Miclaus

Decembrie 2012 - jurizare M. D. Leonte

Şi iată lista tuturor poemelor intrate în concurs:

1) Silvestru Miclăuş

omul de curte –

cu zâmbetul luminat

tot timpul nopţii

lumină caldă –

fondul cerului senin

şi-un om îngheţat

luminile-n parc –

la stelele zăpezii

privirea fixă

omăt din belşug –

zâmbetul copiilor

într-un singur om

lumini de teatru –

sosia lui Pinocchio

rămasă în ger

nicio mişcare

sub luminile străzii –

zâmbet în zadar

2) Irina Rusu

Renaşte din nea

Omul îngheţurilor

De peste veacuri.

3) Elisabeta Iosif

OM DE ZĂPADĂ –

Doar luna-l luminează

În noaptea neagră

4) Vali Onciu – Dungha

din galbenul pur

trag soarele de sfoară –

limpede pământ

culegând norii

de neaua mătăsoasă –

soarele galben

5) Elena Adriana Dascălu 

vechi și nou în alb,

tradiție și progres –

coexistență

tot atins de alb

pierdut sub întuneric –

decor feeric.

carte de povești

cu imagini gen steampunk

reflecții adânci.

pierdut și găsit

albul plastic sau natur,

iarna, timpul pur.

întunericul

se luptă cu lumina.

învinge albul.

balon, bulgăre –

sferele imperfecte –

copilărie.

6) Victoria Fătu Nalaţiu

Lumina iernii

deschide porţi în rai –

coboară îngeri

Omul zăpezii

supus apocalipsei –

viciul luminii

Plină de mister

noaptea singurătăţii –

om de zăpadă

Amintirile

gânduri neîngheţate –

lumina veghind

Doar însufleţind

cămările uitării –

coboară lumină

Taine-n cimitir –

nelinişti reînviate

din absolute

7) Gh. Postelnicu Stops

juxtapunere –

focalizată matur

de artistul copil

luat în balon

omul cel plin de sclipiri

rămâne rece

112?

un om balonat

încă zâmbeşte

8) Lavana Kray

iarnă peste tot –

doar de-un fir se mai ţine

sufletu-mi geamăn

om de zăpadă –

lângă lampa de noapte

basm cu Aladin

coabitare –

legătură subţire

luată în balon

9) Vasile Moldovan

În bezna nopţii,

un biet om de zăpadă

luminându-se

10) Virginia Popescu

noaptea dintre ani –

luminat de reflectoare

eroul străzii

angajat  temporar –

reclamă la baloane

pentru Anul Nou

strada pustie  –

doar omul de zăpadă

paznic de noapte

urcat pe soclu –

gloria efemeră

a purităţii

11) Bea Hurmuz

noapte de iarnă –

doar un singur felinar

pe strada noastră

dublură în rol –

în loc de primul pătrar

o lună plină

plămân cavernos –

în zăpada reavănă

mici urme roşii

12) Maria Doina Leonte

valsul umbrelor –

sub voalul de mireasă

zâmbet înghețat

13) Silvia Feldiorean

Omul de zăpadă

Fierbinte înăuntru

Inima-şi înalţă.

Tandreţe de iarnă,

Omul îşi ţine de mână

Inima jucăuşă.

Trecând prin ierni,

Omul purta zâmbind

In palmă, inima.

14) Petru-Ioan Gârda

noapte geroasă –

topit de căldura

mâinilor tale

lampa de veghe  –

ologul se visează

alergând prin omăt

sat de pescari –

om de zăpadă rămas

fără căciulă

15) Nicole Pottier

ieşind din noapte –

legat printr-un fir îngheţat

de lumină

după Stalingrad –

un ostaş îngheţat

de pază în noapte

16) Vasile Conioşi-Mesteşanu

curtea spitalului –

prin perdeaua gălbuie

paznicul nopţii

poarta-ncuiată –

şi omul de zăpadă

cu hepatită

la gura sobei  –

voinicul din ogradă

salvează luna

războiul zilei –

ridicând stindardul

ultimul  om

cerul  înnorat –

lumina  atârnând

de-un fir de aţă

17) Costea Cornel

după spectacol –

şi omul de zăpadă-n

al nouălea cer

vremuri tulburi –

doar omul de zăpadă

mereu zâmbitor

18) Cristina Ailoaei

cer fără stele –

pe scena amfiteatrului

ultimul actor

beznă peste tot –

la poarta azilului

omul de zăpadă

confesiune –

doar omul de zăpadă

mă înţelege

19) Cezar F. Ciobîcă

căderi de țurțuri  –

crucificată umbra

omului de nea

seara cea sfântă –

și omul de zăpadă

cu ochii spre cer

sfârșitul lumii –

vorbesc cu omul de nea

despre paradis

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s