AMURGUL VIOLET AL ROCHIEI – O poveste dulce-amară şi o invitaţie la haiku

Vă invit să luaţi parte la un proiect inedit. Este vorba de un „atelier de creativitate” mai puţin obişnuit: scriem haiku-uri la o fotografie care, probabil, fără povestea din jurul ei, nu ne-ar fi atras atenţia ca posibilă imagine-suport pentru poemele noastre.

„Povestea” sună cam aşa: fostul consilier al Ambasadei Japoniei la Bucureşti (să-i spunem „EL”) era, în particular, un dansator pasionat de dans sportiv. Cu ocazia unei recepţii la reşedinţa dânsului, am putut vedea şi atinge cu ochii şi mâinile mele un perete întreg de trofee şi medalii pe care acesta, împreună cu partenera lui, le obţinuse la diferite concursuri de dans, în decursul ultimilor 4 ani. Cu ochi strălucitori (mare lucru la un japonez!) mi-a vorbit despre această pasiune.

Ulterior, după ce EL părăsise deja ţara noastră, întâmplarea sau destinul a făcut să mă întâlnesc cu partenera lui de dans (să-i spunem „EA”), persoana lângă care – şi datorită căreia – premiile la concursurile naţionale şi internaţionale s-au ţinut lanţ. În mod sigur, regretul că o distanţă mare şi constrângeri de ordin profesional despart această pereche şi o împiedică să mai danseze, este în egală măsură resimţit de cei doi parteneri. Nici EL nu-şi poate găsi, la el acasă, aşa repede o parteneră pe măsura celei din Bucureşti, nici EA nu speră să-l poate înlocui prea curând cu cineva de talia dânsului. Tristeţe, regrete, speranţe (cam subţiri) că poate EL va obţine, din nou, o numire la ambasada din Bucureşti. Dar, mai e mult până … cândva!

Cu câteva zile înainte de plecarea lui definitivă, cei doi ar fi trebuit să evolueze într-un ultim concurs de dans sportiv. „Ultimul tango” …. la Târgu Mureș! Cu două zile înaintea concursului, când pregătirile erau în toi, „loveşte” din senin vestea că acesta nu se mai ţine (nici nu mai contează din ce motive). La aflarea veştii, dezamăgită, întristată, furioasă, EA aruncă pe podea rochia cu care urma să apară la concurs. Rochia, săraca, fără nici o vină, cade ca o floare secerată. Jalea mută a obiectelor……..

Şi noi, ce treabă avem cu toate astea? Fotografia pe care o vedeţi mai jos mi-a fost trimisă de EA cu următoarea rugăminte: ar putea scrie comunitatea noastră de haijini haiku-uri la această fotografie?

„Desigur!” …. am răspuns eu în numele tuturor. Avem o poveste frumoasă, chiar dacă (deocamdată) tristă, avem o imagine originală, care ne obligă să ieşim din tiparele comode ale fotografiei de natură …. de ce nu ne-am lăsa imaginaţia să o ia cărări nebătute până acum?

Sunteţi rugaţi, deci, să trimiteţi haiku-uri la această fotografie până la data de 15.02.2013, pe adresa: psioana@gmail.com. Deoarece nu facem concurs, vor fi acceptate toate poemele trimise, astfel încât nu se primeşte decât un (1) singur poem pe cap de haijin.

Având în vedere cele de mai sus, rugămintea mea este să reflectaţi atent şi cu spornică autocritică la poemul pe care-l trimiteţi. Ar fi bine să încercăm să ocolim ideile prea evidente sau prea banale. Să nu scriem, deci, (doar) despre dans, prinţese, flori aruncate, balerine şi lebede….:)

Voi culege toate poemele trimise şi voi face un montaj cu ele şi cu fotografia. Acest montaj va fi trimis de către EA, LUI, în Japonia. Va fi, fără îndoială, o surpriză dulce-amăruie pentru EL, cu atât mai mult cu cât, în timp ce conversam cu dânsul la recepţia de la ambasadă, mi-am putut da seama că are o părere foarte bună despre haiku-ul românesc. A citit cu atenţie calendarul haiku, pe care i-l dusesem în dar, şi l-a comentat ca un cunoscător. E inutil, cred, să mai adaug că vorbeşte perfect româneşte.

Avem, astfel, ocazia să realizăm împreună un proiect original şi să facem o bucurie unui japonez îndrăgostit de ţara noastră, nostalgic după dansul sportiv şi partenera lui de aici, şi fin cunoscător al haiku-ului românesc.

Mai jos, fotografia……. Vă aştept!

Acest articol a fost publicat în DANS - Fotohaiku, Diverse și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la AMURGUL VIOLET AL ROCHIEI – O poveste dulce-amară şi o invitaţie la haiku

  1. Dan spune:

    Știu despre cine este vorba. Au fost o pereche superbă, un exemplu de pasiune și dăruire, de la care toți am avut câte ceva de învățat. Dansatorii – cum să plutești în bucuria pură a dansului, fără să-ți pese de punctaje și poziții în clasament, iar noi, cei de pe marginea ringului, că niciodată nu e prea târziu să te bucuri, să dansezi, să trăiești. Păcat că suntem prea comozi sau prea fricoși ca să le călcăm pe urme. Dar dansul sportiv românesc nu-i va uita niciodată.

  2. Raluca spune:

    Distance is just a test on how far Love can travel (Distanța e doar un test pentru a vedea cât de departe poate călători Iubirea).

  3. Anda spune:

    Frumoasa poveste, interesanta provocare🙂 Asteptam cu interes rezultatele!

  4. Adriana D spune:

    foarte frumoasa ideea si de apreciat efortul tau!
    eu iti voi trimite un haiku scris zilele trecute pentru o ocazie la fel de trista.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s