REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Februarie 2013

cismigiuFoto: Dan Dinescu

Vot kukai

Locul I

se înserează –

la capătul drumului

numai cerul

Dan Iulian

 

drum cu sens unic –

doar regretele se-ntorc

din când în când

Petru Ioan Gârda

 

Locul II

toamnă în sepia –

sunetul singurătăţii

ritmat de baston

Dan Iulian

 

Locul III

prin vântul toamnei –

cântecul lebedei

tot mai aproape

Letiţia Iubu

 

hora pomilor –

căluşarul demonstrând

eternitatea

Vasilica Grigoraş

 

Menţiune

paşi pe alee –

conturul unei umbre

în ceaţa deasă

Letiţia Iubu

 

priviri nainte –

tot ramuri încurcate

şi gândurile

Silvestru Miclăuş

 

Vot jurizare

pânza de păianjen –

inutila zbatere

a captivului

Petru Ioan Gârda

toamna pe alei –

numai bastonul cel vechi

a rămas drept

Ana Maria Miu

 

Ediţia de februarie a adus nişte recorduri absolute. Am avut cel mai mare număr de haiku-uri intrate în concurs de la lansarea lui şi până acum: 80! Numărul de participanţi: 24. Tot un record: nu a lipsit nimeni de la vot (incredibil…:) De asemenea, avem cred un număr, dacă nu record, cel puţin remarcabil de „dubluri” pe podium: 2 menţiuni, 2 premii III, 2 premii I, şi, tot pentru prima dată şi în mod absolut excepţional, 2 premii şi la jurizare. 3 participanţi au primit premii duble: Letiţia Iubu (menţiune şi locul III), Dan Iulian (locul II şi locul I), Petru Ioan Gârda (locul I kukai şi premiu jurizare). Să mai spună cineva că a doua lună din an este seacă şi neinspirată! Cred că acest februarie va rămâne ca excepţie în istoria concursului nostru.

Desigur că, de fapt, fotografia a fost cauza acestui incredibil număr de participanţi şi poeme. Calitatea deosebită a compoziţiei (mulţumim, Dan Dinescu, pentru această imagine cu har) a inspirat o serie întreagă de haiku-uri remarcabile. Doar o parte din multele poeme bune pot fi evidenţiate aici.

Majoritatea descifrărilor imaginii merg pe ideea simbolisticii aleii ca drum al vieţii. Bătrânul, văzut din spate, se depărtează de privitor. Perspectiva sfârşitului este astfel clar indicată, fiecare dintre noi trebuind să parcurgă, mai devreme sau mai târziu, această bucată de drum fără întoarcere, în singurătate. Căci până la urmă fiecare iese din scenă singur.

La locul I kukai, poemul lui Pentru Ioan Gârda exprimă lapidar faptul de mai sus. Drumul este cu sens unic: evident, nu aleea din Cişmigiu, ci aleea vieţii bătrânului, care nu mai are întoarcere. Iar când ai ajuns în acest stadiu, ce opţiune reală mai ai? Doar aceea de a te „juca” cu regretele şi amintirile (singurele care au voie să circule în ambele sensuri). Un frumos joc de imagini: întoarcerea fizică a paşilor suprapusă cu întoarcerea metaforică a regretelor!

Tot pe locul I se află şi poemul lui Dan Iulian. Foarte frumos construit din punct de vedere formal, versurile exprimă concentrat şi minimalist esenţialul. „Se înserează”: ştim deci că vorbim despre „seara” vieţii, metaforă care, deşi poate prea des folosită, nu şi-a pierdut din puterea de sugestie. Atmosfera din fotografie, prin alb-negrul compoziţiei, corespunde perfect acestui moment al zilei. Într-adevăr, fără ca imaginea să arate clar acest lucru, în zare se ghiceşte doar o pată cenuşie – cerul? Din perspectiva bătrânului, la capătul „aleii” lui nu poate fi decât „cerul”, un  simbol reuşit pentru trecerea la cele veşnice. Un poem care respectă toate regulile clasice, în special cele legate de minimalismul şi austeritatea mijloacelor de expresie, un poem echilibrat şi dens, cu o legătură convingătoare şi inteligentă cu fotografia. Adică, un poem de locul I!

Meritul locului II îi revine tot lui Dan Iulian. Bastonul ca singur tovarăş de drum apare în multe poeme. Rolul lui pare a fi acela de a sublinia singurătatea şi melancolia acestei etape a vieţii, de multe ori fiind singurul obiect „viu”, sau cu vitalitate, din scenă: bastonul care sprijină, conduce, ţine ritmul şi indică drumul. Aici, bocănitul bastonului este cel care dă măsura singurătăţii. Şi toate astea pe un fundal de „toamnă sepia”, adică anotimpul sfârşitului şi culoarea pozelor (amintirilor) vechi.

Letiţia Iubu, locul III, ne indică sfârşitul prin sintagma: „cântecul lebedei”. Prin vântul rece al bătrâneţii, „sirena” care anunţă sfârşitul „drumului” pare tot mai aproape.

În schimb, Vasilica Grigoraş, tot locul III, vine cu o idee originală şi proaspătă. Şirul de copaci formează o horă în care bătrânul – vătaful (conducătorul) căluşarilor – demonstrează eternitatea. Bastonul este elementul care leagă căluşarul din versuri de imagine. Deşi poate că nişte cuvinte mai puţin „academice” decât „demonstrează” şi „eternitatea” ar fi servit mai mult scopurilor poemului, puntea către imagine este reuşită, iar versurile au „ecou” şi remanenţă.

Poemul cu menţiune al lui Silvestru Miclăuş culege un alt element din fotografie, şi anume împletitura crengilor, construind o paralelă interesantă: gândurile celui ce trece pe sub ramuri sunt la fel de încurcate ca crengile de deasupra. Să fie motivul acestei confuzii imaginea pe care o vede bătrânul în faţa ochilor, privind înaintea lui? Iminenţa sfârşitului să creeze acest haos mental? Fiecare îşi poate da singur răspunsul…..

Menţinea Luciei Iubu pare că se leagă de aceleaşi idei. Ceaţa, element asociat în mod firesc crepusculului final, nu mai lasă decât umbre şi contururi din ceea ce altă dată era obiect clar. Este vorba, evident, atât de ceaţa care se lasă peste mintea celui împovărat de ani, cât şi de cea „temporală” în care se pierd treptat amintirile unei vieţi lungi.

Cum spuneam, avem în ediţia aceasta încă o excepţie: există doi haijini pe podiumul de la jurizare.

Poemul lui Petru Ioan Gârda, premiul jurizării,

pânza de păianjen –

inutila zbatere

a captivului

descifrează imaginea într-o manieră care copleşeşte prin perspectiva neobişnuită şi, de asemenea, prin adâncime filozofică. Extrem de interesantă este aici legătura cu fotografia. Ţesătura crengilor este asimilată unei pânze de păianjen: originală suprapunere! Într-adevăr, gâza prinsă în „hamacul” arahnidei nu mai are de obicei scăpare. Zbaterea este inutilă, deşi inevitabilă. Bătrânul, „captiv” în plasa vieţii, stă generic pentru fiecare dintre noi, aflaţi în diverse stadii de ascensiune pe pânza karmică. Cu toţii ne zbatem şi ne luăm în serios ca şi cum am fi veşnici. Iar rezultatul este mereu acelaşi: dispărem în burta păianjenului numit zădărnicie fără a lăsa mai multe urme. Un poem excepţional: concis, cu adâncime şi originalitate, dar mai ales cu o minunată legătură la fotografie.

Alături, tot premiant la jurizare, un haiku de cu totul altă factură, care m-a cucerit prin simplitatea şi puritatea construcţiei şi ideii. Ana Maria Miu spune aşa:

toamna pe alei –

numai bastonul cel vechi

a rămas drept

Simbolica toamnei ca sfârşit este evidentă şi nu mai cere explicaţii. În toamna vieţii, multe lucruri nu mai au vigoarea şi rectilinitatea de la tinereţe. Copacii bătrâni au crengile răsucite, strâmbe, noduroase. Trupul fragilizat al bătrânului nu mai are nici el verticalitatea de odinioară. Şui, se sprijină în baston. Bastonul fiind singurul obiect relevant din imagine care a mai rămas drept. O observaţie atentă şi lucidă, demnă de privirea „zen” a unui haijin experimentat. O construcţie fără cusur a poemului: echilibrat, auster, cu un bagaj de cuvinte uzuale şi modeste. Câteva lucruri banale care, puse împreună, au puternica forţa sugestivă a mono-no-aware şi a wabi-sabi-ului. Totul este trecător în viaţă, care ne îndoaie şi ne strâmbă mai repede decât se lasă bastonul cel vechi îndoit de timp.

Frumoasă şi alăturarea „de parfum” a „toamnei” din primul vers cu „cel vechi” din al doilea vers. Un haiku ca la carte, scris de o începătoare în ale genului. Cu atât mai remarcabilă mi se pare performanţa.

Dar şirul poemelor bune care trebuie menţionate de-abia începe. Virginia Popescu are un haiku asupra căruia merită să ne aplecăm:

paşii tot mai rari –

doar stepul bastonului

măsoară timpul

Ideea bastonului care măsoară timpul a mai fost folosită şi de alţi haijini. Virginiei însă îi reuşeşte un mod de exprimare care scoate această idee din banalitate şi-i dă o formă remarcabilă. „Paşii tot mai rari” ne sugerează ritmul omului îmbătrânit, care face totul mai încet. Bătaia de step a bastonului este o subtilă şi bonomă ironie la adresa rigidităţii vârstei a treia, căci ce poate fi mai departe de ritmul alert al stepului decât pasul moşneagului? Simultan, bastonul este şi orologiu (măsoară timpul), şi unicul companion al bătrânului, căci acel „doar” ne dezvăluie, în plus, tăcerile omului singur, ce sunt umplute numai de bocănitul ritmic al celui de-al treilea picior.

Un alt haiku reuşit este tot unul scris de Petru Ioan Gârda (campionul absolut al acestei ediţii).

polei pe asfalt –

cel mai sigur picior

e cel de lemn

Interesant este că versurile, ca orice poem cu adevărat reuşit, permit o ambiguitate a descifrării: le putem citi în notă ironică (senryu), fără ca acest lucru să diminueze sâmburele dramatic al observaţiei care stă la baza poemului. Mai pe româneşte: facem haz de necaz!

Şi Lavana Kray vine cu o propunere excelentă:

crengile strâmbe –

una-ndreaptă bătrânul

din toamnă-n toamnă

Asemănătoare ideii din poemul Anei Maria Miu, şi aici jocul de imagini se axează pe „strâmb” ca marcă a degradării lucrurilor şi oamenilor odată cu trecerea timpului. Jucăuş spus, bastonul drept al bătrânului nu este decât o fostă creangă strâmbă, pe care apăsarea repetată a omului aplecat de vârstă, paradoxal, o îndreaptă încet, de la an la an. Dar exprimarea ambiguă din versul al doilea (care-i subiectul, care-i complementul?; cu alte cuvinte: cine pe cine îndreaptă?) permite şi o descifrare în oglindă. Poate creanga cea strâmbă, ieşind mereu în acelaşi loc în calea bătrânului (căci bătrânii, este ştiut, sunt tipicari şi nu-şi schimbă tabieturile şi traiectoria nici atunci când se plimbă) îl forţează pe acesta să se îndrepte o clipă, ca s-o ocolească.

Ildiko Juverdeanu vine cu un minunat poem honkadori care iese complet din toate tiparele asociative care au fost propuse pentru această fotografie:

luna lui marte –

mers şchiopătat spre a nu

strivi sărutul

Chiar dacă poemul fusese propus pentru luna februarie, iar autoarea îl plasează în martie, această „reamplasare” nu strică nimic din prospeţimea şi surpriza ascunse în versuri. Singura condiţie pentru a gusta acest haiku original este să ai proaspătă în minte poezia lui Nichita Stănescu:

Spune-mi, daca te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

Reuşită asociere, şi cu imaginea, şi cu poemul lui Nichita. Şi în acelaşi timp, are un sâmbure trist, căci prăpastia între exuberanţa tinerească a versurilor nichitiene şi condiţia bătrânului din fotografie nu poate fi trecută pe nici un pod.

Un haiku/senryu acrişor-amărui, scris de Gheorghe Postelnicu Stops, dă altă coloratură imaginii:

înc-un rege mat –

pe sub arcul de triumf

cadența-n baston

Bătrâneţea ne dă şah mat tuturor, iar pe sub arcul triumfal al crengilor, ironia cadenţei bastonului e una uşor tragică.

Acelaşi tip de asociere cu fotografia se regăseşte şi în haiku-ul, foarte frumos construit, al lui Vasile Conioşi-Mesteşanu:

onor militar –

mareşalul se-ndreaptă

spre armistiţiu

O excelentă metaforă pentru liniştea înţelepţită a ultimilor ani de viaţă, când căpătăm distanţă şi detaşare faţă de probleme cu care altădată ne aflam în război. „Armistiţiul” final – moartea – este întâmpinat cu onor militar, copacii aliniaţi ca la paradă sugerând acest lucru.

Felicitări câştigătorilor! Felicitări tuturor celor care au participat, mai ales celor care o fac pentru prima dată la acest concurs. Ca de obicei, le recomand începătorilor să aibă răbdare şi să continue să scrie haiku, chiar dacă primele încercări nu sunt încununate de premii şi menţiuni.

Mulţumesc tuturor celor care susţin prin participare acest concurs. Repet o observaţie mai veche: calitatea poemelor este mereu mai bună. La mulţi e de remarcat o „şlefuire” a fanteziei asociative şi o perfecţionare a modului în care toarnă ideile în formă, demne de pus la gazeta de perete….:)

În cursul lunii martie vom organiza şi alegerea prin vot a celui mai bun haijin al anului 2 de concurs. Amănunte în curând!

În continuare, diplomele locurilor fruntaşe şi lista completă cu toate poemele intrate în concurs. Pentru cei care sunt deranjaţi, ca mine, de faptul că aceste poeme nu sunt transcrise cu pauză şi grupate între ele, vreau să explic că wordpress-ul nu este în stare să păstreze formatul paginii pe care il doresc eu. De ce? Nu mă întrebaţi.

DIPLOMA FEBRUARIE 2013 KUKAI DAN IULIAN

DIPLOMA FEBRUARIE 2013 KUKAI P.I.GARDA

DIPLOMA FEBRUARIE 2013 JURIZARE A.M.MIU

DIPLOMA FEBRUARIE 2013 JURIZARE P.I.GARDA

FEBRUARIE 2013

1) Luminiţa Candelă

toamna târzie –

la capătul drumului,

răspunsul

şuieră vântul –

clepsidra socoteşte

paşii nesiguri

2) Ana-Maria Miu

toamna pe alei –

numai bastonul cel vechi

a rămas drept.

crengi fără frunze –

mereu recunoscută

doar neputinţa

după ploaie –

crengile copacilor

încurcate-n cer

vechiul parc –

doar bastonul  tulbură

liniştea serii

parcul pe-nserat –

ieri înmugurit şi tânăr

astăzi numai gri

3) Oana Gheorghe

oră de vârf –

în ritmul bastonului

primii paşi spre Finish

braţ la braţ vorbind

duios amintirilor –

doar urmele ei

vechile alei –

pe urmele paşilor

încă una

negură in jur –

urme de paşi însoţind

urma bastonului

pom fără frunze –

doar o floare târzie

pe ultimul ram

4) Irina Rusu

între două lumi

sufletul întruchipat

îşi plimbă umbra

5) Monica Trif

vreme de moină –

mai caut doar o rază

de lumină

6) Silvestru Miclăuş

desfrunzit codrul –

către singurătate

cu-nţelepciunea

singurul sprijin

ramul rupt dintr-un stejar –

aleea sumbră

arbori seculari –

şi ramurile tânjesc

tot dorul gliei

priviri nainte –

tot ramuri încurcate

şi gândurile

privirile-ndreptate

către luminiş –

singur prin codru

locuri plăcute –

regăsesc tinereţea

numa-n amintiri

nicio frunză-n jur –

vântul şi-un măturător

înaintea mea

a trecut ploaia –

numai amintirile

n-au fost spălate

mână liberă –

ramurile golaşe

pretext gândirii

educaţie –

după multe reflecţii

puţine dubii

atât de singur

încât m-alină doar codrul –

bastonul tocit

înstrăinare –

dintre toate rudele

doar codru-aproape

7) Daniela Capota

paradă în parc

bătrânul soldat trece

în onor tăcut

compoziţie –

solitar ţine ritmul

sunete joase

în alb şi negru

bătrânul cu penelul –

ultima stampă

8) Dan Iulian

se înserează –

la capătul drumului

numai cerul

însingurare –

o umbră haşurează

orizontul

toamnă în sepia –

sunetul singurătăţii

ritmat de baston

9) Nicole Pottier

copaci desfrunziţi  –

mergând până la capătul

viselor sale

oglinda aleii –

singura prietenă

pas cu pas, ploaia

10) Virginia Popescu

paşii tot mai rari –

doar stepul bastonului

măsoară timpul

zorii cenuşii –

neabătut pe drumul

amintirilor

copaci noduroşi –

sub povara anilor

tot mai aplecaţi

11) Letiţia Iubu

paşi pe alee –

conturul unei umbre

în ceaţa deasă

prin vântul toamnei –

cântecul lebedei

tot mai aproape

cântec de orgă

sub cupola gotica

~ ultima staţie?

12) Bea Hurmuz

drum cu sens unic  –

pregătit să ajungă

la întâlnire

bătrân şi singur –

amintiri răscolite

de parfum de tei

13) Petru – Ioan Gârda

doi ochi în noapte –

luminiţa de la capătul

tunelului

drum cu sens unic –

doar regretele se-ntorc

din când în când

amurg de toamnă –

copacii mor încet

în picioare

polei pe asfalt –

cel mai sigur picior

e cel de lemn

amurg de toamnă –

pornind în căutarea

paşilor pierduţi

pânza de păianjen –

inutila zbatere

a captivului

14) Julia Ralia

paşii tatei

pe aceeaşi alee –

în aburi seara

15) Lavana Kray

crengile strâmbe –

una-ndreaptă bătrânul

din toamnă-n toamnă

se-adună ploaia

în ulciorul cu gât lung –

agăţat de-un băţ

ploaie măruntă –

un baston ţine ritmul

paşilor pe-alei

singur prin ploaie –

zilnic în acelaşi parc

foşnesc amintiri

poetul trecând

pe la plopii fără soţ –

pom între oameni

16) Maria Doina Leonte

sub bolta de flori

un mire și-o mireasă –

nunta de aur

17) Maria Tirenescu

singură în parc

eu mă gândesc la tata –

plouă-n Cişmigiu

de la geam privesc

un moş ce şchiopătează –

parcă e tata

moşul păşeşte

încet pe-aleea lată –

potop de gânduri

18) Cristina Oprea

veterani pe alei –

ultima paradă

în cadenţă de vals

tot mai gârboviţi –

aceleaşi anotimpuri

le-au scris povestea

nici-un foşnet –

păşind printre amintiri

doar veteranul

amici de-o viaţă –

tăcere-mpărtăşită

pe-aceleaşi alei

19) Gh. Postelnicu Stops

arbori și-un pozar

onorul la veteran

prezentând sobru

toamnă cu minte –

transformați în regine

pionii din fontă

înc-un rege mat –

pe sub arcul de triumf

cadența-n baston

invincibil –

pe sub arcul de triumf

bătrânul șahist

20) Ildiko Juverdeanu

luna lui marte –

mers şchiopătat spre a nu

strivi sărutul

21) Vasilica Grigoraş

deja e moină –

în braţele tuturor

seva mai verde

prin tunelul gri

baston mai sigur pe el –

rămas bun iarnă

hora pomilor –

căluşarul demonstrând

eternitatea

o zi cu ceaţă –

căutând fraţii cu dor

un bătrân singur

natură vie –

multe amintiri sfidând

griul trecător

bătrânul actor

mânuindu-şi bastonul

în ton cu timpul

noroc de baston –

schimbând ceaţa din casă

cu libertatea

sfârşit de iarnă –

dezlănţuite pe-alei

un ocean de vise

22) Pr. Adrian Grigoriu

plimbare prin Cişmigiu –

vremea se schimbă

odată cu noi

23) Claudia-Ramona Codau

copaci aliniaţi –

bastonul bătrânului

bătând tempoul

încă o iarnă –

fidel tovarăş de drum

doar vechiul baston

24) Vasile Conioşi – Mesteşanu

8 Martie –

buchetul  lui de frezii

pe cripta rece

onor militar –

mareşalul se-ndreaptă

spre armistiţiu

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s