REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iunie 2013

Domingos Fernandes

Foto: Domingos Fernandes

Vot kukai

 

Locul I

concert de pian –

ultima notă prinsă

în adagio

Daniela Lăcrămioara Capotă

 

şi

curte pustie –

doar fusta bunicii

uitată pe-o sfoară

Petru-Ioan Gârda

Locul II

nedespărţite –

umbra îmbracă mereu

aceeaşi haină

Virginia Popescu

 

şi

doar o umbră

în bătaia vântului –

haine cernite

Oana Gheorghe

 

Locul III

o haină

se înfioară în vânt –

la fel şi umbra

Ania Vilal

Menţiuni

călătorie –

la capătul drumului

doar învelişul

Vali Iancu

 

şi

perechea umbrei –

invitaţie la dans

făcută de vânt

Silvestru Miclăuş

 

Vot jurizare

după dragoste –

şi rochiţa – rândunicii

udă de rouă

Ildiko Juverdeanu

 

În luna iunie a acestui an s-au strâns 61 de poeme de la 21 de participanţi. În această ediţie avem din nou două premii I, două premii II şi două menţiuni. Nu degeaba Gemenii, zodia „majoritară” a lunii iunie, este un semn dublu. Chiar şi juriul era să cadă în păcat şi să premieze două poeme, atât de grea a fost decizia de a nu lăsa decât un singur câştigător.

Lună de lună, citind haiku-urile asociate cu fotografia, nu-mi pot reţine uluirea în faţa atâtor posibilităţi diferite de interpretare ale ei. Pot spune că unele dintre poeme mă determină să-mi reevaluez percepţia şi să descopăr cu stupoare că privesc fără să „văd” tot ceea ce se ascunde în imagine. Aşa s-a întâmplat şi acum: uitându-mă la fotografie, am fost convinsă că aceasta nu poate fi descifrată decât într-o cheie din categoria deprimare, singurătate, tristeţe, părăsire, etc….  Majoritatea haiku-urilor se înşiră, de altfel, de-a lungul acestei stări de spirit.

Majoritatea, dar nu toate! Haiku-ul premiat la jurizare face parte din categoria „excepţii”. La o primă lectură n-am vrut să-i dau credit, tonalitatea glumeaţă şi componenta erotico-licenţioasă părându-mi-se aproape o blasfemie alături de nota ascetică şi densitatea emoţională a imaginii. „Dar oare” – şi-a spus „juriul”, chemându-se singur la ordine – „a merge pe căi bătătorite asociind negrul cu doliul şi rufa singuratică de pe sârmă cu solitudinea, nu înseamnă a „castra” fotografia de o serie întreagă de alte semnificaţii şi mesaje, pe care, iată, o haijin-uţă mai puţin conformistă este capabilă să le dezghioace din minimalismul imaginii?”

Am revenit, deci, asupra haiku-ului lui Ildiko Juverdeanu citindu-l fără prejudecăţi. Este un poem zglobiu, foarte bine construit, care se cere citit cu fotografia în faţă. Surprizele ne  aşteaptă pe după colţ, aşa cum îi stă bine unui haiku adevărat. După tresărirea pudică pe care o avem legând versul întâi, „după dragoste -” de versul al treilea „udă de rouă”, şi după ce ni se mai linişteşte pulsul, nu ne rămâne decât să căutăm puntea către imagine. O rufă atârnată pe sârmă înseamnă în primul rând o rufă udă pusă la uscat. O primă şi convingătoare legătură de parfum uneşte astfel roua umedă din versuri, de haina atârnată din poză. A doua legătură de parfum, de data asta mai surprinzătoare, se creează între versul al doilea „şi rochiţa – rândunicii” şi fotografie. Avem aici un subtil joc de cuvinte şi imagini: rochiţa rândunicii, cunoscută şi sub numele de volbură, este o plantă perenă căţărătoare, foarte răspândită. Interesant este însă faptul ca florile ei sunt albe … albe, de exemplu, ca peretele pe care se proiectează haina cea neagră şi umbra ei din fotografie. Frumos joc cromatic pentru imaginaţia noastră! Pe de altă parte, privind fotografia, putem interpreta forma a-vântată (bătută de vânt) a veşmântului, cu crestătura dintre mânecă şi corp, ca pe silueta unei rândunici. Rândunica (pasăre neagră) şi-a pus haina la uscat. Căci rochiţa rândunicii, albă sau neagră, e udă de rouă, roua câmpului sau a dragostei…. Întreaga savoare a poemului este dată, de altfel, de acel „şi” din versul al doilea, care face cât zece pagini de descrieri picante. Cine să se supere, deci, pe Ildiko, că în faţa unei fotografii alb/negru reuşeşte să ne îmbujoreze obrajii?

La votul kukai au ieşit pe locul I două poeme. Din nou, Daniela L. Capotă reuşeşte să atragă un număr maxim de voturi cu un poem deosebit. Liniile şi umbra sârmelor stau în haiku-ul ei pentru portativul din care se desprinde concertul de pian. Adagio-ul, prin lentoarea lui deprimată, corespunde perfect stării de spirit ce se desprinde din imagine. În plus, în baletul clasic, partea de adagio este executată de un cuplu de balerini, ceea ce traduce fidel „baletul” pe care-l execută haina şi umbra ei în bătaia vântului. „Ultima notă prinsă/în adagio” oglindeşte poziţia hainei prinsă în cârlige – neagră ca o notă muzicală – fâlfâind trist în dreapta, la capătul portativului de sârmă, într-un final „adagic”. Un haiku excelent construit, şi ca mesaj, şi ca legătură cu fotografia din care s-a născut.

Celălalt loc I îi aparţine „abonatului” Nelu Gârda. Poemul este unul din puţinele scrise ca la carte, mai bine spus, o chintesenţă de haiku. De ce? Deoarece respectă unul din principiile fundamentale ale acestui tip de lirică, şi anume simplitatea vocabularului şi a formei, împinsă până la extrem. Întreaga lui forţă de sugestie vine din acest minimalism, care, iată, spunând în cuvinte simple un fapt banal, reuşeşte să provoace ecouri stratificate în (aproape) fiecare dintre noi. Într-adevăr, fotografia spune „pustiu”. La fel ca curtea din poem. Nu ni se explică de ce este aşa. Fiecare dintre noi este liber să-şi imagineze pustiul şi cauzele lui aşa cum poate şi cum crede de cuviinţă. În acest deşert, există „doar” fusta bunicii, acest „doar” din versul al doilea dând măsura punţii între creat şi necreat: în golul curţii, al imaginii şi al universului, fusta (haina) reprezintă forma, obiectul, materia întrupată. Iar pentru cine refuză să „simţă” atât de „metafizic”, fusta bunicii este, până la urmă, concretizarea acesteia. Nu ştim şi nu ni se spune (slava Domnului!) de ce a rămas haina neagră „uitată” pe sârmă, în soare…. Poate bunica nu mai e, poate e prea bătrână ca să mai ştie unde-i haina, poate doarme doar, toropită de căldură…. Tocmai această ambiguitate, ce rezultă din faptul că lucrurile cele mai banale sunt lăsate să vorbească singure, „cu gura lor”, fără adaosuri şi explicaţii, creează relieful şi bogăţia unui haiku reuşit.

Mai vreau să atrag atenţia asupra câtorva poeme de valoare din această ediţie. Mai întâi voi arăta cu degetul către premiul III. Ania Vilal este una din elevele care a terminat cursul de haiku pe care l-am ţinut vara aceasta la Biblioteca Metropolitană. Spun acest lucru cu neascunsă mândrie de dascăl care-şi vede învăţăcelul „crescând” către podiumuri. Nu am nici un dubiu că, în măsura în care Ania va participa şi la alte concursuri, vom mai auzi de ea foarte curând.

Un alt haiku merituos – şi făcând oarecum notă discordantă cu stilul obişnuit al autorului său – este cel al lui Gh. Postelnicu Stops:

multiplicată

de soare tristețea

sârmelor private

Spun „discordantă”, fiindcă autorul ne-a obişnuit până acum cu senryu-ri, şi mai puţin cu haiku-uri în stil „adagio”. Personal, apreciez în mod deosebit imaginea şi mesajul poemului. Am însă probleme cu forma. Versurile curg un pic gâtuit, ductusul frazei este cam forţat. Aş recomanda o repunere în versuri a aceluiaşi conţinut.

Un alt haiku excepţional este cel al Beei Hurmuz:

Balcic neschimbat –

în cartierul ţigănesc

umbre pe ziduri

Vasile Conioşi – Mesteşanu are şi el un haiku care concura la mustaţă cu premianţii:

singurătate –

cu brațele uscate

pe vechea liră

Imagini surprinzătoare se desprind şi din alte două poeme, cel al Luminiţei Candelă:

clopote îngână

o poveste calabreză

fără sfârșit

şi cel al Lavaney Kray:

valea plângerii –

doar straiul tău pe sârmă

ne luat de ape…

Mi-a plăcut mult şi un al doilea haiku al altei „abonate” la premii, Virginia Popescu, pentru modul surprinzător în care descifrează fotografia:

întins pe  sârmă –

o mânecă se-apleacă

să  prindă umbra

În continuare, lista poemelor şi diplomele.

I. Juverdeanu D. Capota N. Garda

1) Andreas Ingnotus

Chiar dezbrăcată

umbra nu-mi intră-n haine –

perplexitate

Haine lungi pentru

minte scurtă, dar umbra

umblă goală

2) Silvestru Miclăuş

căsătorie –

dans de împerechere

adierile

(ca variantă= /tânjeşte-a-mperechere/ umbra-n adieri)

imitaţie –

copiată de umbră

orice mişcare

truc de fotograf –

soarele e un artist

dintotdeauna

perechea umbrei –

invitaţie la dans

făcută de vânt

faima oglinzii –

trucajul nereuşit

de remediat

3) Ildiko Juverdeanu

după dragoste –

şi rochiţa – rândunicii

udă de rouă

4) Ania Vilal

o haină

se înfioară în vânt –

la fel şi umbra

o haină

atârnă de un fir –

cuţitul e aici.

o umbră

se prelinge de pe zid –

doar una

5) Gheorghe Postelnicu Stops

multiplicată

de soare tristețea

sârmelor private

viața la bloc –

expunere de motive

naționale

privatizare –

spălați în familie

chiloți uscați public

bernă oracol –

anticipând umbra

negrului munte

munte cam negru –

la doliul politizat

umbră de regret

6) Daniela Lăcrămioara Capotă

concert de pian –

ultima notă prinsă

în adagio

hârtia albă –

în despărţire rămas

cel mai greu punctul

cântec de toacă –

doar umbra vremii veghind

pe prispa casei

de ziua muncii –

rămase pentru uscat

iar peticele

7) Mariana Tănase

fără cămaşă

plonjez în ape de gând –

ea stă pe sârmă

8) Julia Ralia

îngân un refren

prin fereastra deschisă –

fluture pe ramă

9) Irina Rusu

Moarte sau viaţă?

Trecerea de dincolo

Umbra anunţă.

ca-ntr-o oglindă

îţi arată umbrele

înfăţişarea

10) Letiţia Iubu

Amiază târzie –

soarele îmbrăţişează

fusta văduvei

Furtună din senin –

dragostea lor

umbră în deşert

11) Vali Iancu

Călătorie –

la capătul drumului

doar învelişul.

12) Virginia Popescu

nedespărţite –

umbra îmbracă mereu

aceeaşi haină

întins pe  sârmă –

o mânecă se-apleacă

să  prindă umbra

prinsă-n cârlige –

dorul de libertate

e doar o umbră

arşiţa verii –

topită de căldură

o umbră pe zid

13) Bea Hurmuz

psihanaliza –

sonata in si bemol

poate incepe

Balcic neschimbat –

in cartierul tiganesc

umbre pe ziduri

stalpi de telegraf –

prin coada randunicii

adie vantul

14) Vasilica Grigoraş

săbii pe apă –

în bătaia vântului

sălcii tremurând

pământul cărunt –

mai multe flori de cireş

la tâmpla mamei

storuri la fereştri –

doar umbra bunicilor

lângă cuptor

câmpul pe la prânz –

amprenta petalelor

pe-aripi fluturi

deodată pe cer

norii adunaţi la sfat –

iarba mai verde

15) Oana Gheorghe

doar o umbră

în bătaia vântului –

haine cernite

16) Ştefan Barbu

Simetrie de vara

Adie vantul

Umbre in miscare

In buzunarul cu amintiri

S-au uscat lacrimile

Ultimei intalniri

Lumini si umbre

Se cauta pe perete

In contrast

Dedesubtul ferestrei

In bataia vantului

Oare toti m-au uitat?

17) Victoria Fătu Nalaţiu

Oprire din zbor –

doar durerile hrănesc

cartea umbrelor

Trec umbre grele –

mulţimea din turmă

seacă gândirea

Casa-i pustie –

umbrele singurătăţii

trezesc grijile

Vin din uitare

umbrele furioase –

gândul împietrit

18) Petru-Ioan Gârda

curte pustie –

doar fusta bunicii

uitată pe-o sfoară

casa natală –

din bunica a rămas

doar o umbră

criză acută –

un boschetar pândește

cioara de pe gard

telegramă –

fața bunicii e

albă ca varul

prima lecție –

micul violonist își

prinde urechile

19) Lavana Kray

valea plângerii –

doar straiul tău pe sârmă

ne luat de ape…

20) Vasile Conioşi Mesteşanu

casă în doliu –

picurii de la etaj

udând florile

soare de cuptor –

bratele bunicii

tot mai uscate

timp de concediu –

fâlfâind de pe sârmă

umbrele soacrei

singuratate –

cu brațele uscate

pe vechea liră

21) Luminiţa Candelă

zi după zi

scrutând orizontul

doar ochii mamei

clopote îngână

o poveste calabreză

fără sfârșit

zi de Rusalii –

în inima vădanei

doar umbre

Acest articol a fost publicat în Concursul "Haiku la fotografie" și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iunie 2013

  1. STOPS spune:

    CHIAR doriți să vă reamintim CREZUL DE START unde sunteți CITATĂ în juriu, împreună cu profu suplinitor de sport CT.ATANASIU ?! Neprezență posibilă ?!

  2. Constanta spune:

    Mă bucur de privilegiul de a…nu fi nici concurent , nici juriu, ci doar modest întocmitor al diplomelor…Asa că mă pot delecta, (fără probleme de „conştiinţă”) , lună de lună, şi de frumuseţea poemelor, dar şi de frumuseţea comentariului Ioanei. Bravo, concurenţi, bravo, juriu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s