REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iulie 2013

gainileFoto: Vlad Dumitrescu

Vot kukai şi Vot jurizare

 Locul I

singurătate –

la capătul drumului

doar  firimituri

Daniela Lăcrămioara Capotă

 

Locul II

faţă senină –

o singură cămară

toată averea

Silvestru Miclăuş

 şi

slujba de seară –

împărţind pâinea cea de

toate zilele

Daniela Lăcrămioara Capotă

Locul III

odaia plină –

firimiturile-o fac

plină de viaţă

Vasile Conioşi – Mesteşanu

 

Menţiuni

 puii au plecat –

cuibărite în gând doar

amintirile

şi

singurătate –

puii au zburat din cuib

mult prea departe

(ambele de) Genovel – Florentin Frăţilă

 

La fotografia lunii iulie a acestui an au participat 12 autori cu un total de 38 de haiku-uri. Iulie şi august sunt luni „moarte”: lumea pleacă în vacanţă, măcar cu mintea, dacă nu cu trupul. Chiar şi creativitatea pare că se moleşeşte. Atât cea a participanţilor, cât şi cea a organizatorilor. Poate că imaginea, deşi de o calitate excepţională din toate punctele de vedere, nu a fost inspirat aleasă. Sau poate că, citându-l pe Şerban Codrin, „oboseala se face simţită în haiku-ul românesc”. Cert este că în această ediţie calitatea poemelor şi-a pierdut din strălucire.

Voturile, în „căderea” lor, au creat un model atipic pentru premii. Avem o câştigătoare absolută, Daniela Lăcrămioara Capotă, care reuşeşte performanţa rară de a capta trei premii. La fel, Genovel – Florentin Frăţilă adună ambele menţiuni.

De data aceasta, participanţii şi juriul au fost la unison: ocupând ambele podiumuri (la kukai şi la jurizare) o aflăm pe „recidivista” Daniela Lăcrămioara Capotă, cu un poem care impresionează printr-o doză echilibrată de ambiguitate cu accente filozofice. Din fotografie, autoarea foloseşte doar câteva elemente, necesare construirii „capului de pod” ce leagă imaginea de text: firmiturile, singurătatea bătrânei şi vârsta acesteia, vârstă ce o situează aproape de cele veşnice. Aflat la capăt de drum, nu tot omul se află în postura de a-şi contabiliza realizări răsunătoare. Unii numără doar firmituri. Pe care însă le împarte cu zâmbetul pe buze cu cei mai nevoiaşi ca el, indiferent dacă aceştia au braţe sau aripi.

Dar poemul mai poate fi citit şi în altă cheie printr-o schimbare mai puţin previzibilă a perspectivei. O cheie pe care poate că nici autoarea nu a intenţionat-o, confirmând o dată în plus că un text de calitate „scapă” controlului creatorului său. Mă refer la perspectiva găinii. Adică a animalului „utilitar”, sortit de la naştere să fie un fel de obiect viu spre folosul omului. Singurătatea – în plan ideatic – a acestui tip de animal este absolută, căci nu există nici un demiurg care să-l ocrotească în faţa omului, nici o lege care sa-i apere drepturile şi nici o filozofie care să pună serios în discuţie pretenţia autosuficientă a omului de a curma viaţa altor vieţuitoare spre propriul său folos. La capătul scurtei existenţe a găinii se află o mână de firmituri. La jumătate de metru şi poate câteva minute distanţă de locul şi momentul în care a fost ospătată cu atâta drag, fierbe oala în care găina se va transforma în supă. Incapabili de a ieşi din tiparul speciei, rămânem oameni, ne delectăm cu supa şi scriem senryuri. Dar iată că un vers bun ne poate pune, chiar în pofida voinţei noastre şi dincolo de socoteala autorului, în altă piele: a „victimei”. Iar momentul morţii reprezintă pentru orice fiinţă vie aceeaşi teroare, în faţa căreia este singură.

Mai există, desigur, alte câteva poeme bune, pentru citirea cărora aş vrea să vă luaţi un pic de timp.

Vasile Conioşi-Mesteşanu cu

supă pentru suflet –

necuvântătoarele

trecând peste prag

(o izbutită aluzie la cărţile tip dezvoltare personală, din seria „Supă de pui pentru suflet”)

Apoi Manuela Miga, cu

zâmbet duios sub

alt nas mare, coroiat –

corbul vrăjitoarei

(deliciul acestui poem este cuvântul „alt” din versul al doilea)

Vasilica Grigoraş cu

bătrâna-n doliu-

oala plină cu zeamă

pentru praznic

(o variantă izbutită a constatării că şi la parastas, ca şi la nuntă, se petrece de minune)

Petru – Ioan Gârda ne pune pe gânduri, din nou, cu un dublu înţeles în poemul

casă săracă –

musafiri neinvitaţi

poftiţi la masă

iar Luminiţa Candelă vine şi ea în sprijinul celor spuse de mine în comentariul poemului câştigător

Empatie? Aș!

până la urmă

tot la ceaun

În continuare, lista completă a poemelor primite şi diplomele.

Daniela Lacramioara Capota - diploma

Silvestru Miclăuș

faţă senină –

o singură cămară

toată averea

comuniune –

cu cei ce-mi stau aproape

sunt mereu amic

un colţ de pâine

adună prietenii –

sfaturi bătrâneşti

naturaleţea

în ograda bunicii –

măsură-n toate

în cămăruţă

încape şi-infinitul –

firea darnică

Daniela Lăcrămioara Capotă

odaia bunei –

în aceleaşi sunete

singurătatea

slujba de seară –

împărţind pâinea cea de

toate zilele

singurătate –

la capătul drumului

doar  firimituri

arca lui Noe –

doar omul şi pasărea

împărţind puntea

Manuela Miga

zâmbet duios sub

alt nas mare, coroiat –

corbul vrăjitoarei

Vasile Moldovan

dinaintea mamei

cel mai aprig cocoş

în temenele

în casa unde

cârâie găinile

tace cocoşul

Gheorghe POSTELNICU Stops

ouă cu TVA –

cea de toate zilele

pâinea noastră

nostalgie –

tovarășa de viață

tot o găinușă

zâmbet forțat –

penele se smulg ușor

cu apa-n clocot

Vasile Conioşi-Mesteşanu

convalescenţă –

peste pragul văduvei

niciun cocoș

supă pentru suflet –

necuvântătoarele

trecând peste prag

odaia plină –

firimiturile-o fac

plină de viaţă

Frățilă Genovel-Florentin

puii au plecat –

cuibărite în gând doar

amintirile

insingurare –

gaina suplineste

lipsa puilor

singurătate –

puii au zburat din cuib

mult prea departe

Vasilica Grigoraş

cotcodac în prag –

bucătăria plină de

zâmbet şi soare

haine cernite –

găinile alungând

tristețea bunei

prietenie –

gonind singurătatea

cu porumbaca

ademenire-

cu ceva firimituri

prinzând găina

bătrâna-n doliu –

oala plină cu zeamă

pentru praznic

Virginia Popescu

singurătate –

două găini pestriţe

îi ţin de urât

oaspeţi dragi în prag –

luminată de-un zâmbet

faţa văduvei

Petru – Ioan Gârda

casă săracă –

musafiri neinvitaţi

poftiţi la masă

scrisoare de la fiu –

o raza de soare

prin geamul ingust

Licar departe –

în așteptarea fiului

risipitor

Cezar Florin Ciobîcă

aniversare –

bătrânei îi trec pragul

doar găinile

hultan în zbor –

câinelui i se face

pielea de găină

bătrân pe prispă –

clătindu-și ochii cu

câte-o  puicuță

lecții de canto –

în casa-i nu va mai cânta

deloc găina

Luminiţa Candelă

Empatie ? Aș !

Până la urmă,

tot la ceaun !

nostalgie –

vacanțele la țară

atât de departe …

surâsul bunicii

icoana nopților

de veghe

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iulie 2013

  1. De spune:

    adica un concurs ma refeream

  2. De spune:

    cand postati un nou haiku? ca vreau sa particip:-s

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s