Sita şi Ioana: Hohotul mărarului / Sobbing Dill / L’aneth sanglotant / Schluchzender Dill

chopped onion - waiting for its turn dill under tears

oignon émincé - en attendent  son tour l’aneth en larmes

gehackte Zwiebel - an der Reihe wartend der Dill unter Tränen

Giorgio şi Ioana: Ruj tomnatic / Autumnal Lipstick / Herbstlicher Lippenstift / Rouge à lèvres automnal

autumn red - the old lipstick outlines a faint smile

herbstliches Rot - der alte Lippenstift umreißt ein fahles Lächeln

rouge automnal - le vieux crayon à lèvres forme un sourire sec

Daria şi Ioana: Flăcări albe / White flames / Weisse Flammen / Flammes blanches

midsummer night - white flames dancing under the red moon

Johannisnacht - unter dem roten Mond weißer Flammenreigen

nuit de Saint-Jean – la ronde des flammes blanches sous la lune rouge

Expoziţie FOTOHAIKU în cadrul “Săptămânii Culturii Japoneze” / Photohaiku exhibition in the context of the “Japanese Culture Week”

Pe toţi cei interesaţi de cultura japoneză îi invit între 28.05  şi 2.06. la “Săptămâna Culturii Japoneze” la Teatrul Odeon. Printre ikebana, kimonouri, teatru, dans şi alte expoziţii de fotografie şi pictură veţi putea vedea şi expoziţia mea de fotohaiku, realizată în colaborare cu un grup de fotografi: Lavana Kray, Hrisi Udrescu, Daria Răducanu, Carmen Ştefan-Pelinel, Silviu Pal.

Deschiderea oficială va avea loc pe 29.05. la orele 17.00. Pe mine mă găsiţi în galeria de la subsol.

I invite you to my photohaiku exhibition, which is part of the “Japanese Culture Week”. It takes place at the Odeon Theater, Bucharest, between 28.05. – 2.06. This is the result of the collaboration between a group of photographers and myself.

The official opening will take place on the 29th at 5.00 pm.

 

Lavana şi Ioana: Flamenco

summer’s azure - the flamenco dancer accelerates the rhythm

sommerliches Blau - die Flamenco Tänzerin beschleunigt den Rhythmus

azur d’été - la danseuse de flamenco accélère le rythme

O nouă carte de fotohaiku a lui Dan Doman/ A new photohaiku book by Dan Doman

Doresc să vă semnalez o carte deosebită: O cărare prin ierburile toamnei de Dan Doman. Este vorba aici de o dublă paternitate, autorul fiind atât un talentat haijin cât şi un remarcabil fotograf. Atât imaginile, cât şi haiku-urile îi aparţin.

Amănunte despre carte şi modul în care o puteţi procura gasiţi în materialele de mai jos.

I wish to make you aware of an astounding book: A path through autumn grasses by Dan Doman. We have a double paternity here: the author is at the same time a talented haijin and a remarcable photographer. Both the images and the haiku belong to him.

Details about the book and the way you can grab a hold of it in the materials below.

CONCURSUL “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Mai 2012

Foto: Hrisi Udrescu

Suspans…..!

Vă rog să trimiteţi, până la sfârşitul acestei luni, dezlegarea misterului pe: psioana@gmail.com.

De asemenea, vreau să anunţ că, începând cu luna mai, vom aduce modificări acestui concurs. În paralel cu selecţia şi comentariile mele, va mai avea loc şi un concurs de tip kukai. Lista integrală a poemelor primite va fi trimisă, la începutul fiecărei luni, tuturor participanţilor, împreună cu instrucţiunile de votare. Poemul cu cel mai mare număr de voturi va constitui cel de-al doilea câştigător, cu drepturi egale, alături de cel selectat.

Cum sunt convinsă că selecţia mea va coincide de foarte puţine ori cu votul participanţilor, vom avea ocazia, lună de lună, să urmărim un “dialog” pasionant al celor două haiku-uri câştigătoare.

Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, din “comitetul administrativ” al concursului s-a oferit să facă parte, şi să muncească cot la cot cu mine, Sorin Toma Boc. Îi mulţumesc pentru “sacrificiu”…:)

REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Aprilie 2012

Foto: Lavana Kray

Poemul câştigător:

sub clar de lună -

la poarta vechii cetăţi

aceiaşi străjeri

Cristina Ailoaiei

Poeme selectate:

aripi fâlfâind -

ultimul vizitator

în lapidariu

Bea Hurmuz

doar privirile

scăpate cu totul din

braţele lavei

Mihai Albu

nimeni acasa-

prin fereastra deschisa

un singur tablou

Lavana Kray

gratii peste cer -

intre ziduri, ochii lor

numai lumină

(omagiu – memorialul durerii)

Julia Ralia

privirea spre cer -

ultima rugăciune

şi-apoi tăcere

Cornel Costea

drum fără sfârşit -

în piatra arcuită

necuprins cerul

Ana Urma

slujbă de seară -

din zid se-nalță din nou

vaierul Anei

Cezar F. Ciobîcă

Pentru fotografia lunii aprilie am primit de la 20 de participanţi un număr de 42 de haiku-uri.

Mărturisesc că am fost surprinsă de ecoul pe care l-a avut această imagine. Şi mai surprinsă am fost de faptul că au participat neobişnuit de mulţi „boboci”: 5 nou veniţi ne-au făcut bucuria de a se alătura grupului nostru, mic dar tenace, de haijini care scriu haiku la fotografie. Le urez bun venit şi-i rog să nu se descurajeze dacă nu au primit imediat şi premiu.

Aşa cum a devenit deja o „tradiţie”, s-au strâns şi de data aceasta multe haiku-uri bune şi foarte bune. Un număr suficient de mare de poeme, încât să-mi dea serios de furcă la alegerea celui care se va sui pe podium. În cele din urmă, m-am hotărât să dau „cununiţa” Cristinei Ailoaiei. Am să explic de ce.

Cei care o cunosc pe Cristina ar putea crede că este un „premiu de încurajare”. Îi asigur că nu este câtuşi de puţin cazul. Pentru cei care nu o cunosc: Cristina este elevă la un liceu din Botoşani, are 14 ani (neîmpliniţi?). Aceasta nu înseamnă că am avut vreo indulgenţă specială atunci când i-am apreciat poemul. Aşa cum se poate vedea, am avut de unde alege: există o listă lungă cu poeme foarte bune, ale căror „punţi” de legătură cu imaginea ar fi meritat, fără îndoială, să fie premiate.

Poemul Cristinei, însă, m-a cucerit pe două paliere. În primul rând, partea formală, de construcţie, este fără pată. Aşa cum îi şade bine unui haiku, poemul este compus din două părţi distincte juxtapuse, limbajul este simplu, neted, firesc; nimic artificial sau forţat pentru a exprima ideea pe care se sprijină poemul. Această naturaleţe îi conferă textului o eleganţă structurală şi o armonie care cuceresc de la prima lectură.

Există o referire la natură: clarul de lună (în general kigo de toamnă), anotimp bine ales pentru atmosfera pe care o degajă imaginea.

Nu avem cuvinte de prisos, abstracte; iar făcând abstracţie de epitetul „vechi”, nu avem nici  o figură de stil. Nici măcar nu ni se „sugerează” mai mult sau mai puţin „ferm”, cam cum ar trebui să ne simţim: trişti, gânditori sau nostalgici….. Sub aparenta neutralitate descriptivă, cele trei versuri fac o afirmaţie de modestă anvergură: paznicii cetăţii ar fi aceiaşi….. „De ce”-ul acestei constatări este lăsat în seama noastră. Aşa cum ar trebui să se întâmple în orice haiku autentic.

Ideea care stă la baza haiku-ului este şi ea, aparent, simplă şi în deplină armonie cu imaginea. Într-adevăr, avem o poartă din piatră cu două figuri umane neterminate, un basorelief cu mult yugen. Cristina a extras din imagine o idee care cucereşte prin eleganţa simplităţii ei:  cele două figuri sculptate în piatră sunt străjerii cetăţii. Ei păzesc poarta, şi vrând-nevrând sunt mereu aceiaşi, căci nu pot pleca, fiind din piatră. Acesta ar fi un plan, cel imediat, vizibil, al interpretării. O a doua cheie interpretativă, mai subtilă, ne poate duce cu gândul la faptul că străjerii, în decursul anilor, pe rând alţii ca identitate, sunt mereu aceeaşi ca funcţie, de unde ştergerea identităţii individului prin acţiunea nivelatoare a unei munci rutiniere. O frumoasă şi originală interpretare dată faptului că cele două figuri din basorelief sunt fragmentate, neterminate.

Încă un amănunt care m-a cucerit: asimilarea liniei în arcadă a uşii cu „clarul de lună”. Este vorba aici de o foarte subtilă suprapunere a conturului lunii cu cel al arcadei „porţii de cetate”. O „legătura de parfum”, am spune în limbajul esteticii nipone. De asemenea, trimiterea, printr-un kigo de toamnă, către atmosfera acestui anotimp, se potriveşte de minune cu contextul elegiac sugerat de „vechea cetate” şi de paznicii de piatră.

Un haiku rotund şi echilibrat. Felicitări, Cristina! Să mai recidivezi!

Un alt poem intens, de o stranie frumuseţe, este cel al Beei Hurmuz: fâlfâitul aripilor din lapidariu lasă deschisă o întreagă paletă de posibilităţi. Ultimul vizitator poate fi o pasăre sau un înger….sau poate sufletul care pleacă spre lumi mai bune, judecând după privirea cu care este urmărit de cele două personaje din basorelief.

Haiku-ul următor, cel al lui Mihai Albu (bun venit, Mihai, în rândurile noastre), izolează din fotografie unul din elementele ei esenţiale şi-l împleteşte într-un poem care surprinde şi provoacă „ecouri” în cititor. Este vorba de privirea celor două personaje. Într-adevăr, această privire impresionează cel mai mult pe cel ce se cufundă în fotografie. Atitudinea celor doi, fragmentele de trup vizibile, „textura” suprafeţei….toate aceste elemente duc cu gândul la acele trupuri „imortalizate” în rocă vulcanică, aşa cum le găsim la Pompei.  Întreaga dramă a unor oameni prinşi sub şuvoiul de lavă nu putea fi mai zguduitor exprimată decât prin punctarea: „doar privirile scăpate”. Excepţională viziune şi punte spre imagine.

O altă premieră este poemul Lavanei Kray. Doresc să-i subliniez unicitatea dată de mai mulţi factori: este prima dată când Lavana scrie haiku. Este şi prima dată când fotograful care a făcut imaginea încearcă – şi reuşeşte – să scrie un poem la propria imagine. În plus, haiku-ul este echilibrat din mai toate punctele de vedere. Simplu, criptic, minimalist, misterios – toate ingredientele necesare unui haiku de bună calitate. Norocul începătorului, ar zice gurile rele….:) Lavana, te mai aşteptăm, şi ca fotograf, şi ca haijin.

Alte două haiku-uri deosebite, cel al Juliei Ralia şi cel al lui Cornel Costea, au izolat elementul „privire” şi au reuşit, cu succes, să-l pună într-o poveste. Tragedia „deţinutului sfânt” (cum sunt denumiţi cei care fac obiectul Memorialului Durerii) este surprinsă şi descrisă convingător de Julia, prin „lumina” din ochii martirilor. Cornel face trimitere, prin „ultima rugăciune/ş-apoi tăcere”, la soarta celor care ştiu că sunt forţaţi să meargă de vii pe ultimul drum. De remarcat că ambii autori au „citit” privirea personajelor ca fiind una a celui care-şi încheie socotelile cu lumea aceasta.

Anei Urma i-a izbutit, şi de data aceasta, un haiku de mare fineţe. Imaginea cerului imposibil de cuprins in „piatra arcuită” cucereşte prin prospeţimea viziunii şi prin jocul înţelesurilor. De remarcat şi consonanţa imaginilor din primul şi cel de-al treilea vers: drumul nu are sfârşit, la fel ca cerul care e de necuprins. La mijloc, două umbre.

Cezar Ciobîcă merge în schimb pe o cu totul altă imagine: tensiunea existentă în fotografie este distilată în legenda meşterului Manole. Către acelaşi cer se înalţă şi cântările vecerniei, şi vaietele pietrelor în care este zidit sacrificiul Anei. Fascinantă idee!

Felicitări câştigătoarei şi tuturor celor evidenţiaţi. Felicitări şi celor care nu-şi văd poemul aici, dar care au trimis haiku-uri bune (Doina Bogdan, Virginia Popescu, Nicole Pottier, Andra Andronic, Ana-Maria Trandafir): o selecţie strânsă este necesară pentru a nu lungi lista poemelor evidenţiate prea mult.

Pe cei care au participat pentru prima dată doresc să-i rog să nu se descurajeze. Luaţi-vă timpul să citiţi despre, şi să înţelegeţi exact care sunt trăsăturile principale ale haiku-ului, prin ce mecanisme şi caracteristici se deosebeşte el de alte genuri de poezie. Simpla participare la concurs reprezintă deja o experienţă valoroasă pe calea perfecţionării în arta compunerii de haiku. Nu vă refuzaţi această şansă.

Lavana şi Ioana: Morţii şi viii / The Dead and the Living / Die Toten und die Lebenden / Les morts et les vivants

dead bird yet a feather flutters in the wind

toter Vogel - vom Wind bewegt eine Feder weiß es noch nicht

oiseau mort - mue par le vent une plume l’ignore encore

Concursul “Haiku la Fotografie” – Alegerea celui mai bun haiku al primului an de concurs

În urma votului participanţilor a fost desemnat câştigătorul titlului: „Haijin-ul anului 2011-2012” la Concursul de Haiku la Fotografie. Numele „premiantului” este: Virginia Popescu. Felicitări, o performanţă deosebită!

Au avut drept de vot doar cei care, timp de un an, din martie 2011 până în februarie 2012, au participat cel puţin o dată la concurs. Haiku-ul Virginiei Popescu s-a detaşat net de celelalte, urmat la 2 voturi distanţă, de haiku-ul lunii iunie, adică cel al lui Nelu Gârda.

Se pare că acest concurs, deşi cu participare relativ redusă, a reuşit să strângă în jurul lui un grup de elită. O dovadă în sprijinul acestei afirmaţii este şi rezultatul votului. Într-adevăr, haiku-ul câştigător este un poem de mare calitate şi fineţe, prin raportul desăvârşit pe care-l are cu imaginea: fără a fi descriptiv, el preia esenţa discursului vizual al fotografiei şi o exprimă original şi rotund precum luna din imagine.

Tot un poem foarte bun, haiku-ul lui Nelu Gârda a ieşit pe locul doi. O merită cu prisosinţă. Nu-mi rămâne deci decât să felicit nu doar pe cei doi evidenţiaţi, ci şi întreg colectivul de participanţi pentru un vot care dovedeşte gust şi profesionalism în ale haiku-ului.