Vine Paștele și aceste sărbători stau dintotdeauna sub semnul roșului, al sacrificiului suprem… E foarte tristă realitatea zilelor noastre, fiindcă în anumite părți ale lumii, chiar foarte aproape de noi, lumea încă trăiește coșmarul războiului… În aceeași linie cu ceea ce afirma odinioară unul din marii filozofi ai Antichității, Platon, subliniez și eu că doar soldații care se sting pe câmpul de luptă văd sfârșitul războiului…
Așa cum este firesc într-o haiga reușită, versurile din haiku/ senryu nu descriu fotografia, ci o înnobilează prin sugestii pertinente Poemul ales de mine drept câștigător luna asta mi-a atras atenția încă de la început prin felul aparte în care autorul a apelat ingenios la elementele vizuale nu prea ofertante ale fotografiei-suport. Astfel, sârma ghimpată a fost folosită drept urzeală trainică prin care au fost trecute doar anumite fire-cuvinte de bătătură pentru a se obține o țesătură textuală aluzivă care să dezvolte sensuri profunde.
La o primă lectură, primul vers ne trimite direct la războiul de țesut, la care, după terminarea conflictului armat și instaurarea păcii, o femeie ( iubită/ soție/ mamă, soră, Penelopă etc.) stă și țese probabil un covor tradițional din al cărui model nu poate lipsi motivul bujorului care poate simboliza, printre altele, sângele eroilor care nu se va închega niciodată în memoria celor care și-au pierdut bărbații (copii, soți, tați etc.).
Pe de altă parte, tabloul surprins nu poate fi decât nemilos – războiul s-a terminat și câmpul de luptă, metaforic vorbind, e plin de bujori, adică de sângele celor care s-au jertfit pentru apărarea gliei strămoșești…
Închei amintindu-vă unul din poemele lui Basho, care se potrivește perfect cu atmosfera degajată de fotografia propusă de colega mea:
ierburile verii –
tot ce-a rămas din visurile
războinicilor
Jurizare și comentariu: Cezar F. Ciobîcă
Mențiuni:
Nr. 7
granițe-nchise –
eludând orice control
mlădița-n floare
Andrei Andy Grădinaru
Nr. 25
șiruri de cocori –
poștașul iarăși trece
de poarta mamei
Mirela Brăilean
Nr. 30
teren minat –
primăvara trece
nepăsătoare
Mihaela Iacob
Felicitări câștigătorului, menționaților și tuturor celor prezenți cu poeme pentru curajul de a îndrăzni!…:)
În continuare diploma și lista poemelor.
Nr.
Poem
Autor
1
cu ochii-n patru – mărșăluind spre viață avangarda
O serie întreagă de poeme reușite luna aceasta! Deși câștigător nu poate fi ales decât un singur poem, distanța între cel de pe podium și mențiunile din jur este câteodată de ordinul micronilor. Ca dovadă, în această ediție plouă cu mențiuni!…:) Iar unele dintre ele sunt umăr la umăr cu poemul fruntaș.
Scurtând suspansul:
miros de mraniță –
sporind singurătatea
bâzâitul din umbră
Autor: Tania Gogan
Poemul m-a încântat pe mai multe planuri. În primul rând apreciez subtila și convingătoarea legătură cu imaginea. Peretele crăpat din imagine poate fi foarte bine cel al unui grajd sau magazie veche. Mranița se știe că ia naștere dintr-un amestec de bălegar (grajd) și compost. Și, după cum se știe, unde-i bălegar, acolo sunt și muște. Întotdeauna!
Un alt fir de legătură ar fi excelenta transpunere a vechiului tranzistor (?…parcă așa le spunea….ce vremuri!) de pe pervazul ferestrei în…..bâzâit de muscă! Căci da, hârâielile și bâzâiturile unui radio din vremea aceea, când poate că antena atașată nu izbutea întotdeauna să prindă undele sonice (suntem la țară, semnalul acustic ajunge greu), duc cu gândul la un bărzăune uriaș ce dă roată grămezii de ”îngrășământ”.
Dar poemul – și legătura lui cu imaginea – au și un strat mai profund. Din întreaga fotografie se desprinde un iz de părăsire, de solitudine decrepită. Parcă ”auzim” liniștea cum se revarsă din imagine! Și care este momentul în care devenim conștienți de această liniște, de tăcerea ce ne înconjoară? Cel în care ea este străpunsă de bâzâitul – întotdeauna inoportun! (ni se pare nouă) – al unei muște. Ca orice haiku bine făcut, poemul conține în fibra lui gena ambiguității. O muscă care zboară haotic și boscorodește zumzăind are, la o primă privire, un ”côté” comic. Versul al doilea introduce însă o notă mai profundă, aproape elegiacă. ”Sporind singurătatea” pare a fi cheia întregului poem. Și de aici posibilitățile de interpretare se ramifică amplu. Putem simți patosul lucrurilor (mono no aware), privind bătrânul zid fisurat, pe care dintele timpului îl macină constant, până în momentul în care acesta se va prăbuși. Aparatul, probabil stricat, ruginit, fără baterii, sau care își cântă, poate, cântecul de lebădă…un obiect perimat, al cărui rost și existență și-au încheiat ciclul.
Putem, în același timp, intui prezența autorului, subtil semnalată (ce frumoasă și autentic niponă această discreție în a afirma prezența eului în sceneria haiku-ului) prin acel ”sporind”. Pentru ca ceva să poată fi sporit, amplificat, trebuie să existe mai întâi un nucleu, un ”eșantion” din acel ceva. Găsim în acest poem, deci, o singurătate primară, de început, anume cea a invizibilului autor. O singurătate intrată în rezonanță cu solitudinea lucrurilor vechi din jur, cu vremelnicia tuturor formelor din univers. Cu faptul că mranița reprezintă, filozofic vorbind, ultimul stadiu în descompunerea formei, o reintoarceere la țărâna primordială, o ilustrare a entropiei, în fața căreia toate și toți suntem singuri.
Și fiindcă sora geamănă a singurătății e tăcerea, putem simți cum cele două pun stăpânire pe ziduri, plante și cugetul celui ce privește și meditează la rostul lumii. Bâzâitul unei muște nu face decât să accentueze, subliniind cu roșu, golul fonic din jur. Și poate și golul sufletesc….
Un poem minunat pentru care țin să o felicit cu reverență pe autoare. Bravo, Tania Gogan!
Jurizare și comentarii: Ioana Dinescu.
Mențiuni primesc, așa cum am anunțat, mulți:
Nr. 3
muzică hard rock – o nouă crăpătură în peretele vechi
Virginia Popescu
Nr. 11
casă părăsită – dintr-un radio stricat șuierat de vânt
Mihai Moldoveanu
Nr. 12
șlagăr de demult –
regăsind primăvara
nișă cu nișă
Andrei Andy Grădinaru
Nr. 14
zidul de chirpici
escaladat de-o floare –
ultimul șlagăr
Ramona Bădescu
Nr. 33
linia frontului – Passacaglia lui Bach dusă și-ntoarsă
Mihai Moldoveanu
Nr. 39
obloane trase –
ascultând dintr-un hamac
cotele Dunării
Mircea Moldovan
În continuare diploma și lista poemelor intrate în concurs.
Poem
Autor
1
după cutremur – două lumi întrepătrunse printr-o fereastră
Marin RADA
2
lăstar firav – în temelia casei altă fisură
Mihaela Iacob
3
muzică hard rock – o nouă crăpătură în peretele vechi
Virginia Popescu
4
pace în apus – spre ochiul orb o umbră nedumerită
Mona Gheorghe
5
lume cu fisuri – risipite-n cele zări pildele popii
Mircea Moldovan
6
toate știrile domeniul trecutului – visând viitor
Silvestru Miclăuș
7
reportofonul – ultimele ecouri nestinse de ierni
Andrei Andy Grădinaru
8
pereții crăpați – paza hergheliei iar zădărnicită
Tania Gogan
9
se duc zilele – neclintite-n amintiri povețile mamei
Mihaela Iacob
10
lucrând prin curte – la radio se transmite meciul de fotbal
Valer G. Pop
11
casă părăsită – dintr-un radio stricat șuierat de vânt
Mihai Moldoveanu
12
șlagăr de demult – regăsind primăvara nișă cu nișă
Andrei Andy Grădinaru
13
sat îmbătrânit – doar greierii mai încing câte o horă
Cezar Florescu
14
zidul de chirpici escaladat de-o floare – ultimul șlagăr
Ramona Bădescu
15
copilărie – mama mai pune și azi firimituri în geam
Gabriela Cecilia Cioran
16
știri despre război- poate că ziua de mâine va fi ultima zi
Marin Rada
17
statornicie – fundația biblică oricărei case
Silvestru Miclăuș
18
melodiile vechi – casele în ruinǎ înviorate
Ana Drobot
19
casă de piatră – din toată măreția rămân doar ziduri
Mona Gheorghe
20
cătun părăsit – dinspre vechiul cămin ultimul șlagăr
Nicoleta Șurpanu
21
casă-n ruină – adâncind fisurile ultimele știri
Ecaterina Pupăză
22
strigăt la cer – din casa părăsită păpușa fiicei
Ion Cuzuioc
23
casa crăpată – bunica lipeşte fotografia
Claudia Codau
24
proces de divorț – melodia întreruptă de furtună
Luminița Petrea
25
bătrânețe grea – ascultă cu groază știri de război
Valer G. Pop
26
plecați cu toții – la fereastra casei flori de mucegai
Mihaela Iacob
27
serata de jazz – continuate de viscol vibrațiile
Andrei Andy Grădinaru
28
timp împietrit – nisipul din clepsidră dând rest vieții
Mircea Moldovan
29
dansul miresei – miros a naftalină amintirile
Cristina Petrescu
30
casa spartă – dintr-o casetă veche valsul mirilor
Claudia Codău
31
târg de vechituri – din copilǎria mea sunet de vinil
Ana Drobot
32
casa cea veche – din odaia mamei doar un fir de voce
Mirela Brăilean
33
linia frontului – Passacaglia lui Bach dusă și-ntoarsă
Mihai Moldoveanu
34
oamenii străzii – după zidurile reci visuri deșarte
Nicoleta Șurpanu
35
puteri slăbite – între pereții crăpați rugăciunile
Silvestru Miclăuș
36
miros de mraniță – sporind singurătatea bâzâitul din umbră
Tania Gogan
37
după pârjol – printre norii cenușii vibrează scântei
Ion Cuzuioc
38
vis de copil- în spatele unui zid o nouă lume
Marin Rada
39
obloane trase – ascultând dintr-un hamac cotele Dunării
Mircea Moldovan
40
încă un șlagăr – ne împiedicăm din nou printre amintiri
Ana Drobot
41
după puhoi – doar muzica la radio alungă tristețea
Valer G. Pop
42
niciun greier – pe ritmuri de manele se clatină lumea
Tania Gogan
43
acorduri mute – în Patul lui Procust pustietatea
Ecaterina Pupăză
44
casă pustie – un licăr de speranță printre ruine
nicoleta șurpanu
45
ultimul scârțâit – ieșind din balamale ușa rămasă
Ion Cuzuioc
46
întors din război în singurul ochi rămas toată povestea
Luna aceasta jurizarea îi aparține lui Cezar, așa încât îi dau cuvântul.
în așteptare –
primenit de păianjen
voalul miresei
Autor: Andrei Andy Grădinaru
Sunt sigur că nu a fost ușor de scris ceva pe marginea fotografiei propuse de Ioana luna aceasta când se serbează și Sf. Valentin, și Dragobetele. Am citit și recitit cu atenție ce s-a trimis și, în cele din urmă, am ales drept câștigător poemul de mai sus, întrucât acesta m-a atras cel mai mult prin surpriza pe care ne-o livrează în primele două versuri , nedevoalând-o decât în final.
Primul vers instaurează o atmosferă tensionată, plină de frământări interioare, introduce în scenă acel suspans scăpărător, care te pune imediat pe gânduri și te face să speculezi: Cine pe cine așteaptă? Care-i cauza așteptării?
Versul al doilea, la fel, prelungește încordarea, nedumerirea: Ce o fi primenit oare paingul-țesător?
Evident, ultimul vers aduce iluminarea: cineva își găsise alesul și urma să-și pună pirostriile, dar din varii motive (război, calamități naturale, boală etc.) mariajul a fost amânat…
De vreme ce arahnida în discuție s-a apucat să primenească voalul, este foarte clar că factorul timp și-a pus amprenta asupra obiectului de vestimentație…
Atât kireji-ul, cât și asonața vocalei a ( o dată în fiecare vers) relevă că așteptarea din incipit este una de durată și poate duce, de ce nu, la descumpănire, adică la pierderea echilibrului sufletesc…
În plus, ca motivare a opțiunii mele, haikuul de față, combinat cu imaginea foarte elocventă, m-a dus cu gândul la romanul “Marile speranțe”, al celebrului Dickens, mai exact la personajul Miss Havisham, care, după ce a fost părăsită la altar chiar în ziua nunții, hotărăște să-și poarte rochia de mireasă tot timpul vieții…
Închei prin a spune că așteptarea este sinonimă cu speranța, cu refuzul renunțării la visuri. Cine știe să aștepte cu înțelepciune va suporta mai cu ușurință ceea ce va urma.
Jurizare și comentariu: Cezar F. Ciobîcă
Mențiuni:
Nr. 2
miros de magnolii –
cu un aer vintage
prima mea muză
Tania Gogan
Nr. 6
înc-un Dragobete –
câte o lacrimă
pătând jurnalul
Mircea Moldovan
Nr. 23
vis de libertate –
burka înăbușind
speranțele
Valer G. Pop
Nr. 27
chipuri cernite –
doar mama mai senină
ca niciodată
Mirela Brăilean
Felicitări câștigătorului, menționaților și tuturor celor cu poeme în lista de mai jos, pentru curajul de a fi participat!..:)
Nr.
Poem
Autor
1
ceață de iarnă – sub urzeala-i fină riduri adânci
Tania Gogan
2
miros de magnolii – cu un aer vintage prima mea muză
Tania Gogan
3
războiul mamei – pe vârtelniță un paing scos din fire
/
4
ceața dimprejur – din ce în ce mai clară amprenta timpului
Luminița Petrea
5
inel tot mai larg – logodnica pescarului numărând valuri
Mircea Moldovan
6
înc-un dragobete – câte o lacrimă pătând jurnalul
Mircea Moldovan
7
iubiri uitate – briza îi pune doamnei sare pe răni
/
8
despărțire – o pânză lăsată-n voia zefirului
Mona Gheorghe
9
se face mai frig – împietrind în fel și chip plasa paingului
/
10
gătită de drum – ceața în parfumul Reginei nopții
Ion Cuzuioc
11
perdea de stele – în ciutura fântânii coboară chiciura
/
12
și cerul cernit – sub vălul cumințeniei trecute vieți
Vasilica Grigoraș
13
o noapte albă – lacrimile captive-n pânza de păiang
/
14
vremea în impas – gândurile trecute prin sita minții
/
15
lacrimi împietrite – rugăciunile fetei neauzite
Ecaterina Pupăză
16
metamorfoza- în giulgiul păianjenului zile și gânduri
/
17
pânză de paing — procedeu de gândire sistematizat
Andrea Tamas
18
marmură cu chip- de pânza Ariadnei prins un trandafir
Luminița Lidia Al Hok
19
bust de marmură- pânza Penelopei acoperă tristețea
/
20
în așteptare – primenit de păianjen voalul miresei
Andrei Andy Grădinaru
21
nopțile albe – luna-i strânge pe mosor timp Penelopei
/
22
vremuri uitate – lacrimile de piatră șterse de paing
/
23
vis de libertate – burka înăbușind speranțele
Valer G. Pop
24
statueta din pod – paianjenul țesând cu grijă voalul
/
25
el înflăcărat – statuia din ea mereu nepăsătoare
/
26
caier de gânduri – pe fusul maicii întins tot firul vieții
Irina Țipordei
27
chipuri cernite – doar mama mai senină ca niciodată
Mirela Brăilean
28
restaurare – pe statuile din parc pânza uitării
/
29
luna în ungher – Arahne migălește o pânză nouă
Nicolae Crepcia
30
învelită-n pânză – în centrul orașului Ioana d’Arc
Ileana Pascu
32
moda timpului- pe conturul oglinzii voalul văduvei
Gabriela Cecilia Cioran
33
brodând dantela – o pânză de păianjen luată ca model
Ana Drobot
34
perfecţiunea pânzei de păianjen mă învăluie
/
35
altă cultură – pânǎ și statuile misterioase
/
36
iubire-n taină – chipul cariatidei sub voal de paing
Două poeme mi-au atras în mod deosebit atenția în această ediție, iar alegerea a doar unuia dintre ele nu a fost ușoară. În cele din urmă, câștigătorul este:
bătrân la geam –
florile de gheață
cu parfumul ei
Autor: Luminița Petrea
Un haiku liniștit, concentrat și sobru, ca atunci când stai iarna în casă și fără să aștepți nimic, te uiți pe geam în timp ce, prin ceea ce descoperi afară, te cufunzi mai tare în propria-ți lume interioară, în amintiri și dureri pe care le credeai uitate. O floare de gheață care împrăștie parfum este în sine un koan, iar dacă acea floare de gheață, cu toată dantelăria ei fragilă și delicată precum chipul femeii iubite acum multe decenii, împrăștie taman parfumul ei, se numește că timpul dispare în fața iubirii. Perenă este doar dragostea. În schimb, bătrânul și floarea de gheață sunt la fel în fața impermanenței, a efemerului: amândoi sunt supuși transformării, degradării, pieirii….. În urma lor rămâne, poate, doar amintirea unei iubiri și aroma delicată a frigului înflorit.
Puntea între vers și imagine este una evidentă, solidă, însă deloc redundantă. Privind fotografia, primul lucru la care te gândești este frumusețea tranzienței. Urzeala elaborată a ramurilor, zăpada care le îmbracă ca o mătase, semitransparența albă care filtrează lumina….toate acestea vor dispărea peste nu mult timp în fața asaltului soarelui. Chiar și copacul, cândva, va muri în picioare sau va fi doborât de mâinile ”prietenoase” ale oamenilor. Doar cerul, mut și albastru, dăinuie mereu, la fel și iubirea, cu sau fără trup, la fel și parfumul ei….
Felicitări, Luminița Petrea, pentru un poem de mare rezonanță!
Mențiuni primesc următoarele poeme:
Nr. 1
la prins pește –
chiar și Calea Lactee
dusă pe copcă
Cezar Ciobîcă
Nr. 14
aproape orb –
cu mâna bandajată
ultima tușă
Cezar Ciobîcă (iar!…:)
Nr. 19
oglinda spartă –
tot argintul brumelor
în fel și chip
Tania Gogan
(acest poem îi suflă în ceafă câștigătorului; merită evidențiat cu precădere. Bravo Tania Gogan!)
Nr. 23
foi albe-n jurnal –
topite peste noapte
amintirile
Luminița Petrea (iar!..:)
Jurizare și comentarii: Ioana Dinescu
Felicitări căștigătorului, menționaților și tuturor celor care susțin prin prezență acest concurs. Vă mai așteptăm!
În continuare diploma și lista poemelor intrate în concurs.
Poem
Autor
Observații
1
la prins pește – chiar și Calea Lactee dusă pe copcă
Cezar Ciobîcă
Mențiune
2
din nou acasă – remodelând zăpada spectrul frunzelor
Tania Gogan
3
pod înzăpezit – peste Calea Lactee doar infinitul
Mihai Moldoveanu – Mirco
4
ploaie de iarnă – diagnosticul mamei indescifrabil
Mircea Moldovan
5
zăpadă pe crengi – bolta primului sărut sub voal de nuntă
Andrei Andy Grădinaru
6
vată pe băț – gustul copilăriei cu iz de ninsori
Mihaela Iacob
7
bătrân la geam – florile de gheață cu parfumul ei
Luminița Petrea
Poem câștigător
8
primul vis din an – mama-mi cere să-i termin broderia
Cezar Ciobîcă
9
poliță în alb – neatinsă bucuria de nici un nor
Mona Gheorghe
10
tărâm de basm – măuit dupǎ zăpezile de altădată
Ana Drobot
11
iarna pe uliță – obrajii roșii fulgii sclipici
Valer G. Pop
12
lumini și umbre – feeria zăpezii pe ramuri
Mihaela Cojocaru
13
Rhapsody in Blue – acordurile iernii devin caligrame
Ecaterina Pupăză
14
aproape orb – cu mâna bandajată ultima tușă
Cezar Ciobîcă
Mențiune
15
chiciură în câmp – pe gâtul bunicii se așează salbe
Ion Cuzuioc
16
Crăciun pe rit vechi – cerul pune beteală umbrei bunicii
Andrei Andy Grădinaru
17
colaj de iarnă – crăpăturile din geam brodate cu flori
Andrea Tamas
18
fiu risipitor – mai grele decât iarna vorbele tatei
Mircea Moldovan
19
oglinda spartă – tot argintul brumelor în fel și chip
Tania Gogan
Mențiune
20
sprijinul pe cer – neîndoite de ninsori unele ramuri
Mihaela Iacob
21
prima ninsoare – caut denumirea ştiinţifică pentru praf de stele
Ana Drobot
22
jurnal de iarnă – în pomul din fereastră o bufniță
Florentin Unțanu
23
foi albe-n jurnal – topite peste noaptea amintirile
Luminița Petrea
Mențiune
24
mosaic în geam — ramuri înzăpezite decorând casa
Andreea Tamas
25
bulgări de gheață – prin noianul dorințelor tușe albastre
Ecaterina Pupăză
26
noaptea geroasă – crucile din cimitir încremenite
Ion Cuzuioc
27
ninge ninge – în reverență toate crengile
Valer G. Pop
28
noaptea dintre ani – încă sub greutatea amintirilor
Mirela Brăilean
29
ecou de colind – pe zăpada neatinsă pașii mamei
Tania Gogan
30
ninsoare în parc – tata tot mi-ar trimite vată de zahăr
Anderi Andy Gradinaru
31
oglinda veche – patina vremii peste primele slove
Florentin Unțanu
32
ziua de Ignat – in neorânduială ploaia si fulgii
Mircea Moldovan
33
strat proaspăt – omul de zăpadă fără mătură
Valer G. Pop
34
ninge peste cruci – cu-aceeași batistă șterși și ochii mamei
Mirela Brăilean
Îmi cer scuze pentru modul neprietenos și agresiv în care wordpress-ul se comportă cu tabela poemelor. E practic imposibil de adaptat o tabelă preformatată (cum am primit-o de ex. de la Cezar) la ”tiparele” pe care le admite wordpress-ul. Practic, face ce vrea el, oricât aș încerca să repar erorile de formatare…:(
Ne strângem în ianuarie pentru ultima dată în Palatul Oglinzilor ca să celebrăm ultima expoziție pe tema oglinzii. Mă bucur că încheiem acest proiect, dacă nu apoteotic, măcar în glorie, căci pentru ultima noastră întrunire avem un oaspete surpriză de mare impact, pe Lavana Kray, care este prezentă cu 3 haigale. A doua glorie ar fi faptul că s-au strâns în această ediție 19 haigale….am bătut toate recordurile!
Înainte de a tăia panglica vreau să mulțumesc, de data asta pun și mâna pe inimă, tuturor celor care au sprijinit acest proiect prin prezență și prin consecvență, celor care au trimis oglinzi, unii lună de lună, alții doar ocazional, celor care ne-au vizitat expoziția și au povestit mai departe. Încă un an în care am fost împreună și am făcut ce ne place mai mult: ne-am cufundat în taina oglinzii și am încercat să scoatem câte o fărâmă de poveste, am găsit și o imagine cu har și le-am pus împreună pe amândouă creând o nouă operă de artă cu tot cu noul ei mister. Ne-am admirat, criticat și am învățat unii de la alții. A fost bine, ne-am dezmorțit spiritul creator, curiozitatea, atenția pentru detaliu.
Cu plecăciune (japoneză!), vă invit acum să trecem prin fața ultimelor oglinzi, să le admirăm și să ne bucurăm că acest obiect fascinant ne-a fost alături un an de zile.
Ana Drobot este prezentă cu 3 haigale. În prima este vorba despre căutări. Doar poza ne dă indiciul că autoarea se caută în oglindă. Versurile sunt criptice: să fie vorba de celebra noapte a sufletului? Când vine alinarea, asemenea primelor raze, începe omul să se înțeleagă/iubească mai mult pe sine? Imaginea sobră, minimalistă însoțește de minune versurile. Bine plasat totul în context, fontul la fel de sobru. Sper doar ca Ana să se fi regăsit total între timp, nu doar o bucată de mână.
Pentru a doua haiga, Ana Drobot a ales una din multele variante de imagine în care oglinda minte hiperbolic, deformând ceea ce se află în fața ei. Pionul văzându-se rege ține mai degrabă de patologie decât de strategie. Dar, vin tot eu și adaug, și patologia poate fi, bine aplicată, o strategie. O las pe Ana să-și decidă viitorul (personal, nu mi-ar trebui, Doamne ferește, să ajung cap încoronat, dar nici nu sunt în primejdie să devin…:), și cum n-am ce critica nici aici, trec la cea de-a treia.
Nu expunem celorlalți decât părțile noastre frumoase, bune, întregi! Câteodată suntem conștienți de faptul că avem totuși – mici – defecte. Alteori nu! E bine însă ca, din când în când, să facem o actualizare, o recalibrare, să vedem dacă și alții ne percep tot așa perfecți cum credem noi că suntem. Pentru asta trebuie să avem curajul de a arăta și obrazul cu cicatrice, partea mușcată a mărului…. Ana Drobot a fost într-un ”mood” filozofic cu accente psiho-auto-analitice….trei reușite! Și a economisit și bani de terapie!
Andrei Andy Grădinaru ne atrage atenția că în haigaua lui e vorba de un senryu. Dacă mergem un pic mai în detaliu ni se revelă o ”poantă” de mare finețe: senryou, scris se n ri yo u -せんりょう, 占領, înseamnă în principal ocupație militară, în timp ce senryuu, scris se n ri yu u – せんりゅう, 川柳, are înțelesul pe care-l știm cu toții, ”senryū; comic haiku; humorous seventeen-mora poem”. Ambele variante se pot transcrie în alfabetul nostru ca senryū. Pornind de aici, imaginea descifrează poemul, iar poemul pune imaginii o poveste. De fapt, toată cheia acestei haigale stă în dreapta jos, în cuvântul ”senryū”. Dacă ar fi fost înlocuit de ”haiku”, jumătate din miezul mustos al întregului pierea. Deși nu pot spune că culoarea roșie a primului vers îmbogățește cu ceva ansamblul, pot înțelege alegerea: e vorba de forțe speciale, nu? Mi-ar fi plăcut și un pic mai mult spațiu între marginea de jos și rândul cu autorii. În rest, doar cuvinte de mare laudă pentru această haiga de mare finețe.
La cea de-a doua haiga a lui Andrei A. Grădinaru apreciez în mod deosebit alegerea imaginii, de o sobrietate caldă (caldă din cauza tonurilor de grej și a frumuseții liniilor paharului). Înțeleg și analogia între paharul, cu forma lui semi-clepsidrică, reflectat în suprafața pe care stă (iată deci oglinda), și clepsidră, care clepsidră, desigur, se potrivește de minune contextului de trecere între ani. Cu ce am însă oaresce probleme este mesajul/formularea din versurile doi și trei. Nu este foarte clar ce vrea să însemne ”în sarcina clepsidrei”: faptul că acum i-a venit sorocul paharului preaplin să fie băut? Sau altceva? Cred că o reformulare edificatoare ar spori valoarea acestei haigale. Textul și plasarea lui în imagine foarte pe gustul meu: simplu, auster, elegant!
Și fotografia celei de-a treia haigale a lui Andrei A. Grădinaru merita aplauze. Avem oglindă implicită, avem un poem bine legat de imagine, avem și multă poezie. Singura bombăneală pe care trebuie s-o fac este, din nou, faptul că textul e ”cu spatele la zid”, mult prea strivit în marginea fotografiei, ceea ce dă o senzație de sufocare. Valabil pentru orice haiga: textul este parte din imagine, nu doar o entitate tolerată. El trebuie plasat astfel încât să respire, să ocupe o parte din spațiul gol, întregindu-l și valorificându-l. În rest, doar bravo!
Cu o fotografie psihedelică ne îmbată Cati Pupăză. Un poem minunat crescut din imagine, care adâncește efectul halucinogen al întregului. Într-adevăr, mergând pe firul apei și căutând ieșirea spre oglindă se dovedește a fi un drum, aș zice, inițiatic. Vă las să vă jucați cu această metaforă și să vedeți unde vă duce, căci posibilitățile sunt multiple. Minunat așezat și textul în fotografie. O haiga remarcabilă (dar nu ne mai mirăm, nu?..:)
Și cea de-a doua haiga a lui Cati Pupăză ne conduce spre abisuri. Într-adevăr, în spatele oglinzii de apă, dacă avem curajul să plonjăm, se ascunde de multe ori o lume teribil de nouă și neobișnuită. Merită să ne punem întrebarea dacă nu cumva și în spatele imaginii răsărite într-o oglindă verticală, mai puțin umedă decât cea din fotogrfie, se ascunde o lume la fel de nouă, deși noi n-o vedem decât pe cea veche. Poate că trebuie doar să ne schimbăm ”ochelarii” prin care privim. Și aici plasarea textului și fontul sunt de nota 10. Doar la numele autorilor aș fi aliniat cele două rânduri la stânga (F sub E).
Gina Stanciu mi-a făcut un mare dar: cuvântul ”mirază”. Recunosc că nu-l știam, iar descoperirea lui m-a încântat. De altfel, întreaga haiga îți ia ochii. Fotografia este aur curat, de o frumusețe care te mângâie pe suflet. Sugestia bilanțului în oglindă, atunci când ai trecut binișor de zenitul vieții, crește organic din carcasele celor două fructe de păpălău, din care nu a mai rămas decât o dantelă de fibre și vinișoare, la fel ca cea care se țese pe fețele noastre, din ce în ce mai deasă, odată cu trecerea anilor. Perfect plasat haiku-ul, perfect aleasă și culoarea pentru font. O haiga de pus, literalmente, pe perete, pe care să-ți arunci ochii în zilele mohorâte de iarnă. Cu adevărat strălucitoare!
Mizând pe același tip de imposibil, în care oglinda reflectă altceva decât ceea ce se află în fața ei, cea de-a doua haiga a Ginei Stanciu ne amintește că, decând cu încălzirea globală, imposibilul devine, din păcate, posibil. Avem ”gerul Bobotezei” cu 15°, avem toamnă primăvăratică, și veri ca în Sahara. Deci fără să vorbim metaforic, e foarte posibil să avem în același timp o păpădie înflorită lângă una cu cosițe albe. Desigur, enigmaticul ”după o vreme” poate fi interpretat în mai multe feluri, și aici vă invit să încercați fiecare o descifrare proprie. Vreau doar să atrag atenția asupra ”simetriei” create de ”vreme” în primul vers și ”timp” în ultimul. Și ca să mă joc până la capăt, propun o răsturnare ”în oglindă” a versurilor, și anume: ”după un timp – / primăvară și toamnă / în aceeași vreme”….:)). Și această haiga câștigă categoric inimile prin frumusețea imaginii și ludicitatea versurilor. Bravo, Gina!
Lavana Kray – ”un monstru sacru”…:) – a fost luată democratic tot în ordine alfabetică. Folosind haigalele trimise pe post de manual, punctez doar la ce trebuie să ne uităm cu atenție și să luăm aminte. Mai întâi cât de meșteră e fotografia (nu ne miră, Lavana e fotograf la origine, și încă unul cu multe premii). Apoi copacul fantomă, din care n-a rămas decât reflexia lui în apă. Exact ca în poem, unde oglinda arată altceva decât ce vede în fața ei. Și ca să nu spună nimeni că aș fi ”parțială”..:)…și că favorizez în vreun fel oaspeții VIP, găsesc repede ceva de criticat, ca să-mi dovedesc echidistanța: fluxul sintactic al primei parți ”nimeni alături mă întorc la oglindă” e ușor ”hurducat”. În rest, haigaua te absoarbe magnetic.
A doua haiga a Lavanei Kray se joacă cu sensurile: apa și apele oglinzii. Căutând în adâncuri adevărul, potolind setea de cunoaștere… Sau setea pur și simplu, căci după mulți kilometrii de pedalare nu-ți mai arde de filozoficăreli, vrei doar să te odihnești la marginea apei și să scoți termosul. Imagine, text….totul e….Lavana!
Și iată și cea de-a treia haiga a Lavanei Kray. Tot pe tema trecerii timpului. Aici ceasul e cu pendul, căci frunza care tremură măsoară secundele. Care secunde? Păi până ne luăm zborul la prima adiere de vânt. Până nu mai suntem decât o palidă caricatură a tinereții noastre. Cea din fereastra de jos. Deci tot o haiga marca Lavana.
Mirela Brăilean revine cu un ”remake” al unei haigale din ediția trecută. De data asta îmi place mult mai mult. Nu mai comentez haiku-ul fiindcă am făcut-o data trecută. Fotografia este una care captează privirile și completează strălucit poemul. O singură chichiță am (că parcă n-am criticat suficient în ediția asta, nu vreau să se creadă că m-am muiat!): aș fi plasat poemul mai în dreapta, nu chiar pe gaura cheii, care este un element central și în fotografie, și în haiku. E bine să fie pus în evidență, nu acoperit. Foarte reușită și culoarea fontului. O haiga bună de tot!
Cea de-a doua haiga a Mirelei Brăilean ne duce la muzeu. Aici vreau să încep prin a lăuda modul de plasare al textului, care pare a fi scris direct pe oglinda din fotografie. Jocul de cuvinte – ”ocolită” se întrețese cu jocul de linii al oglinzilor din imagine. Solidă și în același timp subtilă puntea între poem și fotografie. Din nou, o haiga reușită!
Virginia Popescu încheie, ca de obicei, expoziția noastră. Descriindu-ne fotografia (știm deja că autoarea este, ca Lavana, și fotograf, și poet), poemul ”vede” o inimă frântă formată din creanga de deasupra apei și imaginea ei reflectată în oglindă. Desigur, ”dorul de înălțimi” este reprezentat de ramurile ce cresc în sus. Pe lângă azuriul fabulos al fotografiei, mai laud și modul de plasare al poemului, fix în centrul inimii. Stând la malul unui asemenea lac, eu m-aș drege foarte repede: iubitorii de natură n-au inima frântă!
În cea de-a doua haiga a Virginiei Popescu avem două balerine și două frunze. Și un lac înghețat. Și din nou o fotografie măiastră. Și textele bine plasate. Doar un amănunt de bombănit: prea multe culori pentru fonturi. Autorii i-aș fi scris tot cu alb, nu cu galben. În rest, să cânte ”Lacul lebedelor”!
Ultima haiga a Virginiei Popescu vine cu o fotografie de mare respirație și inspirație. De data asta apa timpului, care curge neîncetat și nu seacă niciodată, reflectă – ca orice oglindă a apei – un memento mori: castelul, cetatea ca simbol al prefacerii, al zădărniciei. Nici un mur, cât ar fi el de gros, nu apără un castel de ruină, o cultură de stagnare sau decădere. Nici un zid nu rezistă apelor timpului. O haiga superbă, pentru care nu am decât felicitări.
Cu aceasta turul expoziției noastre s-a încheiat. Paragraful acesta încheie și proiectul nostru anual. Ne despărțim de oglindă, mulțumindu-i că există în viețile noastre. Ce s-ar face femeile, șoferii și poeții fără ea? A fost frumos și sper să rămânem și în continuare împreună.
Cer totuși înțelegere pentru faptul că îmi voi lua o mică pauză de ”recuperare a forțelor” până să începem proiectul cel nou. Nu prea lungă, ca să nu ne ieșim din mână. În curând voi anunța deci noua temă și vom porni voioși un nou joc cu muzele și muzii noștri lăuntrici.
Mulțumesc că vă aflați prin preajmă! Să ne revedem cu bine și cu inspirație!
haikuind.wordpress.com 