Evaluează asta:

A venit și aprilie, cu temperaturi de mai. Primăvara erupe!

Fotografie de: Harald Illsinger. Propusă de: Ioana Dinescu. Jurizarea va fi făcută de: Cezar Ciobîcă.

Aruncați poemele peste sârma ghimpată la adresa: psioana@gmail.com, până la data de 20.04.2024.

Să haikuim cu bine!

Evaluează asta:

Foto: Vasile Conioși-Mesteșanu

O serie întreagă de poeme reușite luna aceasta! Deși câștigător nu poate fi ales decât un singur poem, distanța între cel de pe podium și mențiunile din jur este câteodată de ordinul micronilor. Ca dovadă, în această ediție plouă cu mențiuni!…:) Iar unele dintre ele sunt umăr la umăr cu poemul fruntaș.

Scurtând suspansul:

miros de mraniță –

sporind singurătatea

bâzâitul din umbră

Autor: Tania Gogan

Poemul m-a încântat pe mai multe planuri. În primul rând apreciez subtila și convingătoarea legătură cu imaginea. Peretele crăpat din imagine poate fi foarte bine cel al unui grajd sau magazie veche. Mranița se știe că ia naștere dintr-un amestec de bălegar (grajd) și compost. Și, după cum se știe, unde-i bălegar, acolo sunt și muște. Întotdeauna!

Un alt fir de legătură ar fi excelenta transpunere a vechiului tranzistor (?…parcă așa le spunea….ce vremuri!) de pe pervazul ferestrei în…..bâzâit de muscă! Căci da, hârâielile și bâzâiturile unui radio din vremea aceea, când poate că antena atașată nu izbutea întotdeauna să prindă undele sonice (suntem la țară, semnalul acustic ajunge greu), duc cu gândul la un bărzăune uriaș ce dă roată grămezii de ”îngrășământ”.

Dar poemul – și legătura lui cu imaginea – au și un strat mai profund. Din întreaga fotografie se desprinde un iz de părăsire, de solitudine decrepită. Parcă ”auzim” liniștea cum se revarsă din imagine! Și care este momentul în care devenim conștienți de această liniște, de tăcerea ce ne înconjoară? Cel în care ea este străpunsă de bâzâitul – întotdeauna inoportun! (ni se pare nouă) – al unei muște. Ca orice haiku bine făcut, poemul conține în fibra lui gena ambiguității. O muscă care zboară haotic și boscorodește zumzăind are, la o primă privire, un ”côté” comic. Versul al doilea introduce însă o notă mai profundă, aproape elegiacă. ”Sporind singurătatea” pare a fi cheia întregului poem. Și de aici posibilitățile de interpretare se ramifică amplu. Putem simți patosul lucrurilor (mono no aware), privind bătrânul zid fisurat, pe care dintele timpului îl macină constant, până în momentul în care acesta se va prăbuși. Aparatul, probabil stricat, ruginit, fără baterii, sau care își cântă, poate, cântecul de lebădă…un obiect perimat, al cărui rost și existență și-au încheiat ciclul.

Putem, în același timp, intui prezența autorului, subtil semnalată (ce frumoasă și autentic niponă această discreție în a afirma prezența eului în sceneria haiku-ului) prin acel ”sporind”. Pentru ca ceva să poată fi sporit, amplificat, trebuie să existe mai întâi un nucleu, un ”eșantion” din acel ceva. Găsim în acest poem, deci, o singurătate primară, de început, anume cea a invizibilului autor. O singurătate intrată în rezonanță cu solitudinea lucrurilor vechi din jur, cu vremelnicia tuturor formelor din univers. Cu faptul că mranița reprezintă, filozofic vorbind, ultimul stadiu în descompunerea formei, o reintoarceere la țărâna primordială, o ilustrare a entropiei, în fața căreia toate și toți suntem singuri.

Și fiindcă sora geamănă a singurătății e tăcerea, putem simți cum cele două pun stăpânire pe ziduri, plante și cugetul celui ce privește și meditează la rostul lumii. Bâzâitul unei muște nu face decât să accentueze, subliniind cu roșu, golul fonic din jur. Și poate și golul sufletesc….

Un poem minunat pentru care țin să o felicit cu reverență pe autoare. Bravo, Tania Gogan!

Jurizare și comentarii: Ioana Dinescu.

Mențiuni primesc, așa cum am anunțat, mulți:

Nr. 3

muzică hard rock –
o nouă crăpătură
în peretele vechi

Virginia Popescu

Nr. 11

casă părăsită –
dintr-un radio stricat
șuierat de vânt

Mihai Moldoveanu

Nr. 12

șlagăr de demult –

regăsind primăvara

nișă cu nișă

Andrei Andy Grădinaru

Nr. 14

zidul de chirpici

escaladat de-o floare – 

ultimul șlagăr

Ramona Bădescu

Nr. 33

linia frontului –
Passacaglia lui Bach
dusă și-ntoarsă

Mihai Moldoveanu

Nr. 39

obloane trase –

ascultând dintr-un hamac

cotele Dunării

Mircea Moldovan

În continuare diploma și lista poemelor intrate în concurs.

	Poem	Autor
1	după  cutremur – două  lumi  întrepătrunse  printr-o fereastră	Marin RADA
2	lăstar firav –  în temelia casei  altă fisură	Mihaela Iacob
3	muzică hard rock – o nouă crăpătură în peretele vechi	Virginia Popescu
4	pace în apus – spre ochiul orb o umbră nedumerită	Mona Gheorghe
5	lume cu fisuri – risipite-n cele zări pildele popii	Mircea Moldovan
6	toate știrile domeniul trecutului – visând viitor	Silvestru Miclăuș
7	reportofonul – ultimele ecouri nestinse de ierni	Andrei Andy Grădinaru
8	pereții crăpați – paza hergheliei iar zădărnicită	Tania Gogan
9	se duc zilele –  neclintite-n amintiri  povețile mamei	Mihaela Iacob
10	lucrând prin curte – la radio se transmite meciul de fotbal	Valer G. Pop
11	casă părăsită – dintr-un radio stricat șuierat de vânt	Mihai Moldoveanu
12	șlagăr de demult – regăsind primăvara nișă cu nișă	Andrei Andy Grădinaru
13	sat îmbătrânit – doar greierii mai încing câte o horă	Cezar Florescu
14	zidul de chirpici escaladat de-o floare –  ultimul șlagăr	Ramona Bădescu
15	copilărie – mama mai pune și azi firimituri în geam	Gabriela Cecilia Cioran
16	știri despre război- poate că  ziua de mâine  va fi ultima zi	Marin Rada
17	statornicie – fundația biblică oricărei case	Silvestru Miclăuș
18	melodiile vechi – casele în ruinǎ înviorate	Ana Drobot
19	casă de piatră – din toată măreția rămân doar ziduri	Mona Gheorghe
20	cătun părăsit  – dinspre vechiul cămin  ultimul șlagăr	Nicoleta Șurpanu
21	casă-n ruină  – adâncind fisurile ultimele știri	Ecaterina Pupăză
22	strigăt la cer – din casa părăsită păpușa fiicei	Ion Cuzuioc
23	casa crăpată – bunica lipeşte fotografia	Claudia Codau
24	proces de divorț – melodia întreruptă de furtună	Luminița Petrea
25	bătrânețe grea – ascultă cu groază știri de război	Valer G. Pop
26	plecați cu toții –  la fereastra casei  flori de mucegai	Mihaela Iacob
27	serata de jazz – continuate de viscol vibrațiile	Andrei Andy Grădinaru
28	timp împietrit – nisipul din clepsidră dând rest vieții	Mircea Moldovan
29	dansul miresei – miros a naftalină amintirile	Cristina Petrescu
30	casa spartă – dintr-o casetă veche valsul mirilor	Claudia Codău
31	târg de vechituri – din copilǎria mea sunet de vinil	Ana Drobot
32	casa cea veche – din odaia mamei doar un fir de voce	Mirela Brăilean
33	linia frontului – Passacaglia lui Bach dusă și-ntoarsă	Mihai Moldoveanu
34	oamenii străzii  – după zidurile reci  visuri deșarte	Nicoleta Șurpanu
35	puteri slăbite – între pereții crăpați rugăciunile	Silvestru Miclăuș
36	miros de mraniță – sporind singurătatea bâzâitul din umbră	Tania Gogan
37	după pârjol – printre norii cenușii  vibrează scântei	Ion Cuzuioc
38	vis de copil- în  spatele unui zid  o nouă  lume	Marin Rada
39	obloane trase – ascultând dintr-un hamac cotele Dunării	Mircea Moldovan
40	încă un șlagăr – ne împiedicăm din nou printre amintiri	Ana Drobot
41	după puhoi – doar muzica la radio alungă tristețea	Valer G. Pop
42	niciun greier – pe ritmuri de manele se clatină lumea	Tania Gogan
43	acorduri mute – în Patul lui Procust pustietatea	Ecaterina Pupăză
44	casă pustie  – un licăr de speranță  printre ruine	nicoleta șurpanu
45	ultimul scârțâit – ieșind din balamale ușa rămasă	Ion Cuzuioc
46	întors din război în singurul ochi rămas toată povestea	Mirela Brăilean
47	casa natală – ascunse prin unghere râsetele	Cristina Petrescu

Evaluează asta:

Fotografia lunii martie:

Autorul fotografiei: Vasile Conioși-Mesteșanu. Propusă de: Cezar F. Ciobîcă.

Jurizarea va fi făcută de: Ioana Dinescu.

Așteptăm poemele până la data de: 20.03.24, pe adresa: cezarflorinciobika50471@gmail.com

O primăvară plină de culoare și mărțișoare dorim tuturor!

Evaluează asta:

Foto: Richard Schofield

Luna aceasta jurizarea îi aparține lui Cezar, așa încât îi dau cuvântul.

în așteptare –

primenit de păianjen

voalul miresei

Autor: Andrei Andy Grădinaru

     Sunt sigur că nu a fost ușor de scris ceva pe marginea fotografiei propuse de Ioana luna aceasta când se serbează și Sf. Valentin, și Dragobetele. Am citit și recitit cu atenție ce s-a trimis și, în cele din urmă, am ales drept câștigător poemul de mai sus, întrucât acesta m-a atras cel mai mult prin surpriza pe care  ne-o livrează în primele două versuri , nedevoalând-o decât în final.

     Primul vers instaurează o atmosferă tensionată, plină de frământări interioare, introduce în scenă acel suspans scăpărător, care te pune imediat pe gânduri și te face să speculezi: Cine pe cine așteaptă? Care-i cauza așteptării?

    Versul al doilea, la fel, prelungește încordarea, nedumerirea: Ce o fi primenit oare paingul-țesător?

    Evident, ultimul vers aduce iluminarea: cineva își găsise alesul și urma să-și pună pirostriile, dar din varii motive (război, calamități naturale, boală etc.) mariajul a fost amânat…

    De vreme ce arahnida în discuție s-a apucat să primenească voalul, este foarte clar că factorul timp și-a pus amprenta asupra obiectului de vestimentație…

    Atât kireji-ul, cât și asonața vocalei a ( o dată în fiecare vers) relevă că așteptarea din incipit este una de durată și poate duce, de ce nu, la descumpănire, adică la pierderea echilibrului sufletesc…

    În plus, ca motivare a opțiunii mele, haikuul de față, combinat cu imaginea foarte elocventă, m-a dus cu gândul la  romanul “Marile speranțe”, al  celebrului Dickens, mai exact  la personajul Miss Havisham, care, după ce a fost părăsită la altar chiar în ziua nunții, hotărăște să-și poarte rochia de mireasă tot timpul vieții…

   Închei prin a spune că așteptarea este sinonimă cu speranța, cu refuzul renunțării la visuri. Cine știe să aștepte cu înțelepciune va suporta mai cu ușurință ceea ce va urma.

Jurizare și comentariu: Cezar F. Ciobîcă

Mențiuni:

Nr. 2

miros de magnolii –

cu un aer vintage

prima mea muză

Tania Gogan

Nr. 6

înc-un Dragobete –

câte o lacrimă

pătând jurnalul

Mircea Moldovan

Nr. 23

vis de libertate –

burka înăbușind

speranțele

Valer G. Pop

Nr. 27

chipuri cernite –

doar mama mai senină

ca niciodată

Mirela Brăilean

Felicitări câștigătorului, menționaților și tuturor celor cu poeme în lista de mai jos, pentru curajul de a fi participat!..:)

Nr.	Poem	Autor
1	ceață de iarnă – sub urzeala-i fină riduri adânci	Tania Gogan
2	miros de magnolii – cu un aer vintage prima mea muză	Tania Gogan
3	războiul mamei – pe vârtelniță un paing scos din fire	/
4	ceața dimprejur – din ce în ce mai clară amprenta timpului	Luminița Petrea
5	inel tot mai larg – logodnica pescarului numărând valuri	Mircea Moldovan
6	înc-un dragobete – câte o lacrimă pătând jurnalul	Mircea Moldovan
7	iubiri uitate – briza îi pune doamnei sare pe răni	/
8	despărțire – o pânză lăsată-n voia zefirului	Mona Gheorghe
9	se face mai frig – împietrind în fel și chip plasa paingului	/
10	gătită de drum – ceața în parfumul Reginei nopții	Ion Cuzuioc
11	perdea de stele – în ciutura fântânii coboară chiciura	/
12	și cerul cernit – sub vălul cumințeniei trecute vieți	Vasilica Grigoraș
13	o noapte albă – lacrimile captive-n pânza de păiang	/
14	vremea în impas – gândurile trecute prin sita minții	/
15	lacrimi împietrite – rugăciunile fetei neauzite	Ecaterina Pupăză
16	metamorfoza- în giulgiul păianjenului zile și gânduri	/
17	pânză de paing — procedeu de gândire sistematizat	Andrea Tamas
18	marmură cu chip- de pânza Ariadnei prins un trandafir	Luminița Lidia Al Hok
19	bust de marmură- pânza Penelopei acoperă tristețea	/
20	în așteptare – primenit de păianjen voalul miresei	Andrei Andy Grădinaru
21	nopțile albe – luna-i strânge pe mosor timp Penelopei	/
22	vremuri uitate – lacrimile de piatră șterse de paing	/
23	vis de libertate – burka înăbușind speranțele	Valer G. Pop
24	statueta din pod – paianjenul țesând cu grijă voalul	/
25	el înflăcărat – statuia din ea mereu nepăsătoare	/
26	caier de gânduri – pe fusul maicii întins tot firul vieții	Irina Țipordei
27	chipuri cernite – doar mama mai senină ca niciodată	Mirela Brăilean
28	restaurare –   pe statuile din parc   pânza uitării	/
29	luna în ungher – Arahne migălește o pânză nouă	Nicolae Crepcia
30	învelită-n pânză – în centrul orașului Ioana d’Arc	Ileana Pascu
32	moda timpului- pe conturul oglinzii voalul văduvei	Gabriela Cecilia Cioran
33	brodând dantela – o pânză de păianjen luată ca model	Ana Drobot
34	perfecţiunea pânzei de păianjen mă învăluie	/
35	altă cultură – pânǎ și statuile misterioase	/
36	iubire-n taină – chipul cariatidei sub voal de paing	Marcela Ignătescu

Evaluează asta:

Fotografia lunii februarie așteaptă poeme:

Autorul fotografiei: Richard Schofield. Propusă de: Ioana Dinescu. Jurizare: Cezar Ciobîcă.

Așteptăm poemele voastre până la 20.02.2024, pe adresa: psioana@gmail.com.

Un limpede succes vă dorim!

Evaluează asta:

Două poeme mi-au atras în mod deosebit atenția în această ediție, iar alegerea a doar unuia dintre ele nu a fost ușoară. În cele din urmă, câștigătorul este:

bătrân la geam –

florile de gheață

cu parfumul ei

Autor: Luminița Petrea

Un haiku liniștit, concentrat și sobru, ca atunci când stai iarna în casă și fără să aștepți nimic, te uiți pe geam în timp ce, prin ceea ce descoperi afară, te cufunzi mai tare în propria-ți lume interioară, în amintiri și dureri pe care le credeai uitate. O floare de gheață care împrăștie parfum este în sine un koan, iar dacă acea floare de gheață, cu toată dantelăria ei fragilă și delicată precum chipul femeii iubite acum multe decenii, împrăștie taman parfumul ei, se numește că timpul dispare în fața iubirii. Perenă este doar dragostea. În schimb, bătrânul și floarea de gheață sunt la fel în fața impermanenței, a efemerului: amândoi sunt supuși transformării, degradării, pieirii….. În urma lor rămâne, poate, doar amintirea unei iubiri și aroma delicată a frigului înflorit.

Puntea între vers și imagine este una evidentă, solidă, însă deloc redundantă. Privind fotografia, primul lucru la care te gândești este frumusețea tranzienței. Urzeala elaborată a ramurilor, zăpada care le îmbracă ca o mătase, semitransparența albă care filtrează lumina….toate acestea vor dispărea peste nu mult timp în fața asaltului soarelui. Chiar și copacul, cândva, va muri în picioare sau va fi doborât de mâinile ”prietenoase” ale oamenilor. Doar cerul, mut și albastru, dăinuie mereu, la fel și iubirea, cu sau fără trup, la fel și parfumul ei….

Felicitări, Luminița Petrea, pentru un poem de mare rezonanță!

Mențiuni primesc următoarele poeme:

Nr. 1

la prins pește –

chiar și Calea Lactee

dusă pe copcă

Cezar Ciobîcă

Nr. 14

aproape orb –

cu mâna bandajată

ultima tușă

Cezar Ciobîcă (iar!…:)

Nr. 19

oglinda spartă –

tot argintul brumelor

în fel și chip

Tania Gogan

(acest poem îi suflă în ceafă câștigătorului; merită evidențiat cu precădere. Bravo Tania Gogan!)

Nr. 23

foi albe-n jurnal –

topite peste noapte

amintirile

Luminița Petrea (iar!..:)

Jurizare și comentarii: Ioana Dinescu

Felicitări căștigătorului, menționaților și tuturor celor care susțin prin prezență acest concurs. Vă mai așteptăm!

În continuare diploma și lista poemelor intrate în concurs.

Poem	Autor	Observații
1	la prins pește – chiar și Calea Lactee dusă pe copcă	Cezar Ciobîcă	Mențiune
2	din nou acasă – remodelând zăpada spectrul frunzelor	Tania Gogan
3	pod înzăpezit – peste Calea Lactee doar infinitul	Mihai Moldoveanu – Mirco
4	ploaie de iarnă – diagnosticul mamei indescifrabil	Mircea Moldovan
5	zăpadă pe crengi – bolta primului sărut sub voal de nuntă	Andrei Andy Grădinaru
6	vată pe băț – gustul copilăriei cu iz de ninsori	Mihaela Iacob
7	bătrân la geam – florile de gheață cu parfumul ei	Luminița Petrea	Poem câștigător
8	primul vis din an – mama-mi cere să-i termin broderia	Cezar Ciobîcă
9	poliță în alb – neatinsă bucuria de nici un nor	Mona Gheorghe
10	tărâm de basm – măuit dupǎ zăpezile de altădată	Ana Drobot
11	iarna pe uliță – obrajii roșii fulgii sclipici	Valer G. Pop
12	lumini și umbre – feeria zăpezii pe ramuri	Mihaela Cojocaru
13	Rhapsody in Blue – acordurile iernii devin caligrame	Ecaterina Pupăză
14	aproape orb – cu mâna bandajată ultima tușă	Cezar Ciobîcă	Mențiune
15	chiciură în câmp – pe gâtul bunicii se așează salbe	Ion Cuzuioc
16	Crăciun pe rit vechi – cerul pune beteală umbrei bunicii	Andrei Andy Grădinaru
17	colaj de iarnă – crăpăturile din geam brodate cu flori	Andrea Tamas
18	fiu risipitor – mai grele decât iarna vorbele tatei	Mircea Moldovan
19	oglinda spartă – tot argintul brumelor în fel și chip	Tania Gogan	Mențiune
20	sprijinul pe cer – neîndoite de ninsori unele ramuri	Mihaela Iacob
21	prima ninsoare – caut denumirea ştiinţifică pentru praf de stele	Ana Drobot
22	jurnal de iarnă – în pomul din fereastră o bufniță	Florentin Unțanu
23	foi albe-n jurnal – topite peste noaptea amintirile	Luminița Petrea	Mențiune
24	mosaic în geam — ramuri înzăpezite decorând casa	Andreea Tamas
25	bulgări de gheață – prin noianul dorințelor tușe albastre	Ecaterina Pupăză
26	noaptea geroasă – crucile din cimitir încremenite	Ion Cuzuioc
27	ninge ninge – în reverență toate crengile	Valer G. Pop
28	noaptea dintre ani – încă sub greutatea amintirilor	Mirela Brăilean
29	ecou de colind – pe zăpada neatinsă pașii mamei	Tania Gogan
30	ninsoare în parc – tata tot mi-ar trimite vată de zahăr	Anderi Andy Gradinaru
31	oglinda veche – patina vremii peste primele slove	Florentin Unțanu
32	ziua de Ignat – in neorânduială  ploaia si fulgii	Mircea Moldovan
33	strat proaspăt – omul de zăpadă fără mătură	Valer G. Pop
34	ninge peste cruci – cu-aceeași batistă șterși și ochii mamei	Mirela Brăilean

Îmi cer scuze pentru modul neprietenos și agresiv în care wordpress-ul se comportă cu tabela poemelor. E practic imposibil de adaptat o tabelă preformatată (cum am primit-o de ex. de la Cezar) la ”tiparele” pe care le admite wordpress-ul. Practic, face ce vrea el, oricât aș încerca să repar erorile de formatare…:(

Evaluează asta:

Ne strângem în ianuarie pentru ultima dată în Palatul Oglinzilor ca să celebrăm ultima expoziție pe tema oglinzii. Mă bucur că încheiem acest proiect, dacă nu apoteotic, măcar în glorie, căci pentru ultima noastră întrunire avem un oaspete surpriză de mare impact, pe Lavana Kray, care este prezentă cu 3 haigale. A doua glorie ar fi faptul că s-au strâns în această ediție 19 haigale….am bătut toate recordurile!

Înainte de a tăia panglica vreau să mulțumesc, de data asta pun și mâna pe inimă, tuturor celor care au sprijinit acest proiect prin prezență și prin consecvență, celor care au trimis oglinzi, unii lună de lună, alții doar ocazional, celor care ne-au vizitat expoziția și au povestit mai departe. Încă un an în care am fost împreună și am făcut ce ne place mai mult: ne-am cufundat în taina oglinzii și am încercat să scoatem câte o fărâmă de poveste, am găsit și o imagine cu har și le-am pus împreună pe amândouă creând o nouă operă de artă cu tot cu noul ei mister. Ne-am admirat, criticat și am învățat unii de la alții. A fost bine, ne-am dezmorțit spiritul creator, curiozitatea, atenția pentru detaliu.

Cu plecăciune (japoneză!), vă invit acum să trecem prin fața ultimelor oglinzi, să le admirăm și să ne bucurăm că acest obiect fascinant ne-a fost alături un an de zile.

Ana Drobot este prezentă cu 3 haigale. În prima este vorba despre căutări. Doar poza ne dă indiciul că autoarea se caută în oglindă. Versurile sunt criptice: să fie vorba de celebra noapte a sufletului? Când vine alinarea, asemenea primelor raze, începe omul să se înțeleagă/iubească mai mult pe sine? Imaginea sobră, minimalistă însoțește de minune versurile. Bine plasat totul în context, fontul la fel de sobru. Sper doar ca Ana să se fi regăsit total între timp, nu doar o bucată de mână.

Pentru a doua haiga, Ana Drobot a ales una din multele variante de imagine în care oglinda minte hiperbolic, deformând ceea ce se află în fața ei. Pionul văzându-se rege ține mai degrabă de patologie decât de strategie. Dar, vin tot eu și adaug, și patologia poate fi, bine aplicată, o strategie. O las pe Ana să-și decidă viitorul (personal, nu mi-ar trebui, Doamne ferește, să ajung cap încoronat, dar nici nu sunt în primejdie să devin…:), și cum n-am ce critica nici aici, trec la cea de-a treia.

Nu expunem celorlalți decât părțile noastre frumoase, bune, întregi! Câteodată suntem conștienți de faptul că avem totuși – mici – defecte. Alteori nu! E bine însă ca, din când în când, să facem o actualizare, o recalibrare, să vedem dacă și alții ne percep tot așa perfecți cum credem noi că suntem. Pentru asta trebuie să avem curajul de a arăta și obrazul cu cicatrice, partea mușcată a mărului…. Ana Drobot a fost într-un ”mood” filozofic cu accente psiho-auto-analitice….trei reușite! Și a economisit și bani de terapie!

Andrei Andy Grădinaru ne atrage atenția că în haigaua lui e vorba de un senryu. Dacă mergem un pic mai în detaliu ni se revelă o ”poantă” de mare finețe: senryou, scris se n ri yo u -せんりょう, 占領, înseamnă în principal ocupație militară, în timp ce senryuu, scris se n ri yu u – せんりゅう, 川柳, are înțelesul pe care-l știm cu toții, ”senryū; comic haiku; humorous seventeen-mora poem”. Ambele variante se pot transcrie în alfabetul nostru ca senryū. Pornind de aici, imaginea descifrează poemul, iar poemul pune imaginii o poveste. De fapt, toată cheia acestei haigale stă în dreapta jos, în cuvântul ”senryū”. Dacă ar fi fost înlocuit de ”haiku”, jumătate din miezul mustos al întregului pierea. Deși nu pot spune că culoarea roșie a primului vers îmbogățește cu ceva ansamblul, pot înțelege alegerea: e vorba de forțe speciale, nu? Mi-ar fi plăcut și un pic mai mult spațiu între marginea de jos și rândul cu autorii. În rest, doar cuvinte de mare laudă pentru această haiga de mare finețe.

La cea de-a doua haiga a lui Andrei A. Grădinaru apreciez în mod deosebit alegerea imaginii, de o sobrietate caldă (caldă din cauza tonurilor de grej și a frumuseții liniilor paharului). Înțeleg și analogia între paharul, cu forma lui semi-clepsidrică, reflectat în suprafața pe care stă (iată deci oglinda), și clepsidră, care clepsidră, desigur, se potrivește de minune contextului de trecere între ani. Cu ce am însă oaresce probleme este mesajul/formularea din versurile doi și trei. Nu este foarte clar ce vrea să însemne ”în sarcina clepsidrei”: faptul că acum i-a venit sorocul paharului preaplin să fie băut? Sau altceva? Cred că o reformulare edificatoare ar spori valoarea acestei haigale. Textul și plasarea lui în imagine foarte pe gustul meu: simplu, auster, elegant!

Și fotografia celei de-a treia haigale a lui Andrei A. Grădinaru merita aplauze. Avem oglindă implicită, avem un poem bine legat de imagine, avem și multă poezie. Singura bombăneală pe care trebuie s-o fac este, din nou, faptul că textul e ”cu spatele la zid”, mult prea strivit în marginea fotografiei, ceea ce dă o senzație de sufocare. Valabil pentru orice haiga: textul este parte din imagine, nu doar o entitate tolerată. El trebuie plasat astfel încât să respire, să ocupe o parte din spațiul gol, întregindu-l și valorificându-l. În rest, doar bravo!

Cu o fotografie psihedelică ne îmbată Cati Pupăză. Un poem minunat crescut din imagine, care adâncește efectul halucinogen al întregului. Într-adevăr, mergând pe firul apei și căutând ieșirea spre oglindă se dovedește a fi un drum, aș zice, inițiatic. Vă las să vă jucați cu această metaforă și să vedeți unde vă duce, căci posibilitățile sunt multiple. Minunat așezat și textul în fotografie. O haiga remarcabilă (dar nu ne mai mirăm, nu?..:)

Și cea de-a doua haiga a lui Cati Pupăză ne conduce spre abisuri. Într-adevăr, în spatele oglinzii de apă, dacă avem curajul să plonjăm, se ascunde de multe ori o lume teribil de nouă și neobișnuită. Merită să ne punem întrebarea dacă nu cumva și în spatele imaginii răsărite într-o oglindă verticală, mai puțin umedă decât cea din fotogrfie, se ascunde o lume la fel de nouă, deși noi n-o vedem decât pe cea veche. Poate că trebuie doar să ne schimbăm ”ochelarii” prin care privim. Și aici plasarea textului și fontul sunt de nota 10. Doar la numele autorilor aș fi aliniat cele două rânduri la stânga (F sub E).

Gina Stanciu mi-a făcut un mare dar: cuvântul ”mirază”. Recunosc că nu-l știam, iar descoperirea lui m-a încântat. De altfel, întreaga haiga îți ia ochii. Fotografia este aur curat, de o frumusețe care te mângâie pe suflet. Sugestia bilanțului în oglindă, atunci când ai trecut binișor de zenitul vieții, crește organic din carcasele celor două fructe de păpălău, din care nu a mai rămas decât o dantelă de fibre și vinișoare, la fel ca cea care se țese pe fețele noastre, din ce în ce mai deasă, odată cu trecerea anilor. Perfect plasat haiku-ul, perfect aleasă și culoarea pentru font. O haiga de pus, literalmente, pe perete, pe care să-ți arunci ochii în zilele mohorâte de iarnă. Cu adevărat strălucitoare!

Mizând pe același tip de imposibil, în care oglinda reflectă altceva decât ceea ce se află în fața ei, cea de-a doua haiga a Ginei Stanciu ne amintește că, decând cu încălzirea globală, imposibilul devine, din păcate, posibil. Avem ”gerul Bobotezei” cu 15°, avem toamnă primăvăratică, și veri ca în Sahara. Deci fără să vorbim metaforic, e foarte posibil să avem în același timp o păpădie înflorită lângă una cu cosițe albe. Desigur, enigmaticul ”după o vreme” poate fi interpretat în mai multe feluri, și aici vă invit să încercați fiecare o descifrare proprie. Vreau doar să atrag atenția asupra ”simetriei” create de ”vreme” în primul vers și ”timp” în ultimul. Și ca să mă joc până la capăt, propun o răsturnare ”în oglindă” a versurilor, și anume: ”după un timp – / primăvară și toamnă / în aceeași vreme”….:)). Și această haiga câștigă categoric inimile prin frumusețea imaginii și ludicitatea versurilor. Bravo, Gina!

Lavana Kray – ”un monstru sacru”…:) – a fost luată democratic tot în ordine alfabetică. Folosind haigalele trimise pe post de manual, punctez doar la ce trebuie să ne uităm cu atenție și să luăm aminte. Mai întâi cât de meșteră e fotografia (nu ne miră, Lavana e fotograf la origine, și încă unul cu multe premii). Apoi copacul fantomă, din care n-a rămas decât reflexia lui în apă. Exact ca în poem, unde oglinda arată altceva decât ce vede în fața ei. Și ca să nu spună nimeni că aș fi ”parțială”..:)…și că favorizez în vreun fel oaspeții VIP, găsesc repede ceva de criticat, ca să-mi dovedesc echidistanța: fluxul sintactic al primei parți ”nimeni alături mă întorc la oglindă” e ușor ”hurducat”. În rest, haigaua te absoarbe magnetic.

A doua haiga a Lavanei Kray se joacă cu sensurile: apa și apele oglinzii. Căutând în adâncuri adevărul, potolind setea de cunoaștere… Sau setea pur și simplu, căci după mulți kilometrii de pedalare nu-ți mai arde de filozoficăreli, vrei doar să te odihnești la marginea apei și să scoți termosul. Imagine, text….totul e….Lavana!

Și iată și cea de-a treia haiga a Lavanei Kray. Tot pe tema trecerii timpului. Aici ceasul e cu pendul, căci frunza care tremură măsoară secundele. Care secunde? Păi până ne luăm zborul la prima adiere de vânt. Până nu mai suntem decât o palidă caricatură a tinereții noastre. Cea din fereastra de jos. Deci tot o haiga marca Lavana.

Mirela Brăilean revine cu un ”remake” al unei haigale din ediția trecută. De data asta îmi place mult mai mult. Nu mai comentez haiku-ul fiindcă am făcut-o data trecută. Fotografia este una care captează privirile și completează strălucit poemul. O singură chichiță am (că parcă n-am criticat suficient în ediția asta, nu vreau să se creadă că m-am muiat!): aș fi plasat poemul mai în dreapta, nu chiar pe gaura cheii, care este un element central și în fotografie, și în haiku. E bine să fie pus în evidență, nu acoperit. Foarte reușită și culoarea fontului. O haiga bună de tot!

Cea de-a doua haiga a Mirelei Brăilean ne duce la muzeu. Aici vreau să încep prin a lăuda modul de plasare al textului, care pare a fi scris direct pe oglinda din fotografie. Jocul de cuvinte – ”ocolită” se întrețese cu jocul de linii al oglinzilor din imagine. Solidă și în același timp subtilă puntea între poem și fotografie. Din nou, o haiga reușită!

Virginia Popescu încheie, ca de obicei, expoziția noastră. Descriindu-ne fotografia (știm deja că autoarea este, ca Lavana, și fotograf, și poet), poemul ”vede” o inimă frântă formată din creanga de deasupra apei și imaginea ei reflectată în oglindă. Desigur, ”dorul de înălțimi” este reprezentat de ramurile ce cresc în sus. Pe lângă azuriul fabulos al fotografiei, mai laud și modul de plasare al poemului, fix în centrul inimii. Stând la malul unui asemenea lac, eu m-aș drege foarte repede: iubitorii de natură n-au inima frântă!

În cea de-a doua haiga a Virginiei Popescu avem două balerine și două frunze. Și un lac înghețat. Și din nou o fotografie măiastră. Și textele bine plasate. Doar un amănunt de bombănit: prea multe culori pentru fonturi. Autorii i-aș fi scris tot cu alb, nu cu galben. În rest, să cânte ”Lacul lebedelor”!

Ultima haiga a Virginiei Popescu vine cu o fotografie de mare respirație și inspirație. De data asta apa timpului, care curge neîncetat și nu seacă niciodată, reflectă – ca orice oglindă a apei – un memento mori: castelul, cetatea ca simbol al prefacerii, al zădărniciei. Nici un mur, cât ar fi el de gros, nu apără un castel de ruină, o cultură de stagnare sau decădere. Nici un zid nu rezistă apelor timpului. O haiga superbă, pentru care nu am decât felicitări.

Cu aceasta turul expoziției noastre s-a încheiat. Paragraful acesta încheie și proiectul nostru anual. Ne despărțim de oglindă, mulțumindu-i că există în viețile noastre. Ce s-ar face femeile, șoferii și poeții fără ea? A fost frumos și sper să rămânem și în continuare împreună.

Cer totuși înțelegere pentru faptul că îmi voi lua o mică pauză de ”recuperare a forțelor” până să începem proiectul cel nou. Nu prea lungă, ca să nu ne ieșim din mână. În curând voi anunța deci noua temă și vom porni voioși un nou joc cu muzele și muzii noștri lăuntrici.

Mulțumesc că vă aflați prin preajmă! Să ne revedem cu bine și cu inspirație!

Evaluează asta:

Alt an începe, dar întrecerea noastră continuă! La mulți ani participanților, concursului, blogului și celor doi organizatori!…:)

Fotografia lunii ianuarie își așteaptă poemele:

hdr

Autorul fotografiei: Dan Doman. Propusă de: Cezar F. Ciobîcă. Jurizare: Ioana Dinescu.

Așteptăm poemele pe adresa: cezarflorinciobika50471@gmail.com, până la 20.01.2024.

À la vôtre!

Evaluează asta:

Luna aceasta jurizarea a fost făcută de Cezar, așa încât îi dau cuvântul. Nu înainte însă de a ura tuturor celor care trec pe aici, pe la blogul acesta, un călduros ”La mulți ani” pe 2024, cu sănătate și cât mai multe fapte vitejești în lumea haiku-ului! Să ne revedem cu bine, să fim mai inspirați și mai entuziaști!

Omedetōgozaimasu!

focul dragostei –

prima furtună și-au rămas

doar funigeii (…)

Autor: Mirela Brăilean

 Privită cu atenția, fotografia propusă de colega mea degajă o atmosferă sumbră, apocaliptică, dar, în același timp, te poate duce cu gândul și  la anii de glorie ai  filmului noir sau la filmele celebrului Hitchcock, unde iluminarea specifică era intenționat redusă pentru a se crea acel suspans care pur și simplu te devora visceral.

 Poemul ales de mine drept câștigător la finele acestui an are în centrul atenției dragostea, acel sentiment unic,  de mare forță, care, în funcție de anumiți factori, îi poate aduce omului și fericirea mult căutată/ visată.

 Legătura poemului cu fotografia se face, așa cum se cade, nu direct, ci prin substantive precum foc (iubirea presupune ardere, combustie, înflăcărare, patimă, chimie etc.),  furtună (amorul nu înseamnă doar lapte și miere, ci și conflicte, certuri, crize, infidelități/ amantlâcuri, momente de gelozie etc.).

 Ingredientele haikuului relevă faptul că relația dintre cei doi amorezi nu s-a bazat deloc pe iubire sinceră,  profundă , care să-i facă să privească în aceeași direcție,  ci a fost doar ceva pasager, adică un foc de paie, probabil o aventură a cărei miză a fost distracția de moment, atracția fizică.

 După cum bine se observă, primul impas (=furtună) a adus din păcate și iminenta destrămare a cuplului. Substantivul funigei (kigo de toamnă) se integrează foarte bine în context tocmai pentru a certifica/ sugera faptul că povestea a fost o iubire de-o vară. Îmi place să speculez că unuia dintre ei, cine știe, i-a fost frică să experimenteze iubirea și-n alte anotimpuri, mai reci, care ar fi putut cimenta cărămizile invizibile ale atracției lor.  În plus, ca metaforă, mătasea morților (=funigeii) reprezintă amintirile, crâmpeiele poveștii lor de dragoste sau regretele, mustrările de conștiință care îi urmăresc pe fiecare dintre ei după stingerea relației.

  Este demn de subliniat și următorul aspect: pentru a se evita sexismul (=discreminarea sexuală), autorul, pentru ce s-a întâmplat, nu se dă vina pe un el sau pe o ea. Astfel, cititorului-detectiv îi rămâne sarcina de a dezlega misterul.

  În loc de final, să iubim cu inima deschisă, nu cu zgârcenie,  tot ce ne înconjoară, tot ce ne oferă cu generozitate clipa de azi, fiindcă șapte vieți au doar pisicile.

La mulți ani!

Jurizare și comentariu: Cezar-Florin Ciobîcă

În continuare diploma, mențiunile și lista poemelor intrate în concurs.

Mențiuni primesc poemele:

Nr. 10

fulger în noapte –

speriată momâia

văzându-și umbra

Mihai Talașman

Nr. 20

o împușcătură –

tot mai încurcată

ieșirea din vis

Mircea Moldovan

Nr. 23

trăsnete pe câmp –

culcată pe-o ureche

sperietoarea

Mihaela Iacob

Nr.	Poem	Autor
1	sperietoarea   înfruntă stihiile-            groaza ciorilor	Elena  Stănescu
2	între doi dușmani învinge cel puternic- false judecăți	“
3	marea derută- cerul descătușat sau sperietoarea	“
4	fulger năpraznic luminând cerul închis-   adevăr sublim	“
5	ninge viscolit- crivățul dă bice sperietoarei	Luminița Lidia Al Hok
6	se rotesc corbii- cu cămașa zdrențuită sperietoarea	“
7	ca o minune – mutată în noapte o clipă din zi	Valer G. Pop
8	la herghelie – descoperind hoțul doar fulgerul	“
9	beznă peste tot – deodată strălucind un ciob în iarbă	“
10	fulger în noapte – speriată momâia văzându-și umbra	Mihai Talașman mențiune
11	presimțiri negre îi dau târcoale mamei – lumini dinspre front	Mirela Brăilean
12	focul dragostei – prima furtună și-au rămas doar funigeii	Mirela Brăilean poem câștigător
13	turbulențe-n zbor – chiar și pe nori stăpână sperietoarea	Andrei Andy Grădinaru
14	fulger în noapte – mai cruntă spăimântarea când vine din cer	“
15	urgie pe câmp – spulberate cu un bliț toate nuanțele	“
16	cerul turbulent – porumbeii în cioc cu ramuri de măslin	Ion Cuzuioc
17	viața în culori – la azilul de bătrâni apa-i stătătoare	“
18	soartă de hoinar – cu nuci în buzunare știrile vremii	Gabriela Cecilia Cioran
19	ziua a șaptea – șovăind lângă hotar hoțul de maci	Mircea Moldovan
20	o împușcătură – tot mai încurcată ieșirea din vis	Mircea Moldovan mențiune
21	apocalipsă – moartea vorbind în șoaptă despre iertare	“
22	teroare-n văzduh – momâia atentă la foiala din lan	Irina Țipordei
23	trăsnete pe câmp – culcată pe-o ureche sperietoarea	Mihaela Iacob mențiune
24	firul credinței – o cărare luminată în toiul nopții	“
25	zi ploioasă – câmpul de dovleci luminează cerul	Mihai Moldoveanu – Mirco
26	sfârşitul lumii – tradiţiile de Crǎciun uitate-n sat	Ana Drobot
27	povestea horror – ieşind afarǎ în câmp înaintea furtunii	“

Evaluează asta:

Mai avem o lună și terminăm seria oglinzilor și a haigalelor anuale. Și luna aceasta avem ce arăta, chiar dacă numărul exponatelor e mai mic (nu-i de mirare, se apropie sărbătorile, e multă treabă de făcut, nu prea mai găsim energie și focusare pentru lucrarea creativă). Și totuși s-au strâns 14 haigale și 8 autori care cu mândrie deschid în decembrie expoziția de oglinzi a lunii noiembrie.

Să nu uit: mulțumesc tuturor celor prezenți pe pereții galeriei pentru susținere și pentru faptul că fac posibil acest proiect. Suntem împreună în fața oglinzii și avem ce vedea!

Să începem așadar să ne privim creațiile!

O haiga foarte japoneză ne propune Ana Drobot. Atât imaginea cât și haiku-ul honkadori-esc sunt îmbibate de niponisme. Decând cu Basho spatele oglinzii se bucură și el de multă atenție. La ce visează fetele iarna? Păi la flori, păsări și raze de soare, și la ce-or mai visa ele…. Doar că lumea reală ne cam contrazice. Cred că e greu să mai găsești în zilele noastre așa ceva. Acum fetele – dacă mai visează – o fac cu tiktokul în mână, iar iarna oricum pleacă la ski sau prin țările calde….. Pe mine însă haigaua Anei m-a făcut să visez la niște vremuri în care lucrurile se petreceau exact cum zice ea în poem. Perfect echilibrat tot ansamblul, un font minunat, o haiga delicată!

A doua haiga a Anei Drobot merge pe aceeași linie niponă. O splendidă fotografie japoneză, veche, la care autoarea a compus un poem. Poem care, după gustul meu, e un pic prea explicativ, prea aproape de imagine. Și totuși întreg ansamblul face o impresie puternică. Excepțional de bine ales și plasat fontul, astfel încât întregul rezultat câștigă vădit din combinarea textului cu imaginea. Per total o haiga de pus pe perete!

Și cea de-a treia haiga a Anei Drobot are parfum de gheișă. Oglinda din imagine naște o poveste de dragoste prin care ucenica gheișei devine de nerecunoscut. Întreb doar: dragostea din poveste este între ucenică și vreun flăcău viitor samurai, sau poate este între ucenică și oglinda ei?…:)

Și aici poemul este bine plasat, culoarea neagră perfect aleasă pentru lacul roșu al ramei, doar fontul pare un pic prea sever pentru o poveste de dragoste cu oglindă și ciucure. Aș fi căutat un font mai feminin…. Încolo, doar bravo!

Andrei A. Grădinaru face progrese indubitabile în privința compunerii ansamblului. Poemul în degrade, în nuanțele frunzei, plasat în trei trepte, mă încântă în mod deosebit. Desigur, oglinda din palmă ne permite să vedem coroana pomului fără să ridicăm capul. Am totuși o problemă cu ”adierea”. Doar despre vânt sau un curent de aer, o șoaptă, respirație, etc. se poate spune că adie. Nu prea știu cum poate adia un copac. Aici (versul al treilea) cred că ar fi fost mai potrivită o formulare de genul: ”prin crengi de arțar” (ca să ne iasă și numărătoarea). Laud în schimb ansamblul de culori și frumusețea întregului!

A doua haiga a lui Andrei A. Grădinaru este construită pe o imagine spectaculoasă. Este surprinsă acea fracțiune de secundă a impactului dintre un strop de apă și suprafața tare (oglindă?) pe care acesta cade. O coroană imperială ia naștere pentru a dispărea în următorul moment. La fel ca marile imperii, care, privite din perspectiva eonilor, apar și dispar ca stropul din imagine. Doar zeii sunt veșnici, deși și ei cad periodic în uitare. Cusurgioacă cum sunt, mă cam împiedic și aici de ceva, și anume de primul vers: nu mi-e clar ce vrea să însemne ”strop fără motiv”. De ce ar avea nevoie stropii de motive? În rest, perfect plasat și poemul în imagine, minunat aleasă și culoarea fontului. Poate că merită umblat un pic la primul vers pentru ca ansamblul să devină o haiga perfectă.

În cea de-a treia haiga pe care ne-o propune, Andrei A. Grădinaru interpretează luminile oglindite în apă ca artificii. Și nu orice fel de artificii, ci unele ”împușcate” în jos în loc să fie aruncate spre cer. Se pare că pățania e recurentă la Andrei Andy, acesta lucrând probabil cu o echipă de diletanți, căci nu e prima dată (”iar”) când dă banii (”mi”) iar doreii trag cu artificul în jos. Stai și te întrebi de ce ar ține morțiș autorul să repete aceeași greșeală….păi pentru numărul de silabe! Fără ”iar” nu ne mai iese numărătoarea. Așa că mai bine îi plătesc tot pe ăștia cu artificii subacvatice, dar știu că-mi iese bine versul al doilea….:)

Frumoasă poza și minunat ales degradeul fontului. Un pic umblat la haiku și iese și aici o haiga demnă de artificii.

O imagine new-age-istă, poate chiar cu un ușor touch halloweenic, ne propune haigaua lui Cati Pupăză. Mai vede cineva în afară de mine mica stafie albă de sub crengile din vârf? Să fie ea cea care ține oglinda anilor și-o lustruiește? Sau pur și simplu, îmbătrânind, cugetul se liniștește și se limpezește… Răspunsul e la Cati care, din mijlocul pădurii, ne pune în față înțelepciuni criptice. Perfect plasat textul în imagine, minunat aleasă culoarea fontului. Doar stafiuța aia din copac pare că știe ceva în plus, dar nu ne spune și nouă, zâmbind doar ca Mona Lisa.

Gina Stanciu recreează din cioburi lumea…și oglinda. De multe ori obiectul spart și lipit ne este mai drag și mai valoros decât cel nou și intact. Diferența o fac cioburile, ruptura, trauma, din care ia naștere un întreg nou, același și totuși altul, cu cicatrici, dar și cu profunzimi și reliefuri pe care obiectul nou nu le putea avea. O fotografie cu mult albastru care câștigă vădit prin alăturarea cu poemul. Culoarea și plasarea textului ireproșabile. O haiga expresivă, unde, deși laud faptul că fotograful este același cu poetul, mi-aș fi dorit poate o imagine un pic mai …filozofică!…:)

Luminița Lidia Al Hok are 2 haigale pe pereți. În prima, o compoziție spectaculoasă ridică din start ștacheta foarte sus. ”Un petic de cer” se străvede prin spărtura amforei. Să înțeleg că metafora din versul al doilea, ”oglinda timpului”, se referă la vasul cel antic? Căci doar așa ar avea sens poemul…. Foarte bine plasat textul în imagine, perfect aleasă și culoarea fontului, ba chiar și fontul însuși, sobru și longilin, se potrivește de minune cu ulciorul. O haiga cu aromă clasică și elegantă!

A doua haiga semnată de Luminița Lidia Al Hok are o tentă biblică, adecvată sezonului. Nu-mi este foarte clar de ce ar fi flăcări în oglinda Iordanului și nici la ce parabole și învățături cristice trimite poemul, dar recunosc că studiul Bibliei nu este punctul meu forte. Simt doar că prin toate astea ne cam îndepărtăm de spiritul haiku-ului, unde momentul prezent și detaliul banal ar trebui să fie baza pe care-mi construiesc revelația. Încolo, o fotografie interesantă care ar fi putut fi mai bine exploatată.

Mirela Brăilean pune un poem bun pe o fotografie (a cărei autoare este tot ea) plină de rame. E doar o chestiune de timp până ce tinerețea ne închide ușa în nas….:) Și ia și cheia cu ea, ne ia tot, în afară de amintiri. La cât duh se află în aceste versuri, mai că mi-aș fi dorit să văd o ușă veche de castel cu broasca ruginită sau măcar o poartă de căsuță părăsită…. O ușă nouă de apartament de bloc îmi cam frânează imaginația. Haiku-ul merită o ușă mai frumoasă, chiar dacă se vede că fotografa și-a dat osteneala cu jocul de linii. Perfect plasat poemul, potrivită și culoarea fontului! Totul îmi place, mai puțin ușa!

Virginia Popescu ne duce în lumea ființelor fantastice. Nu știu unde găsește fotografa Virginia aceste peisaje cu care ne uimește mereu, poate că o ajută zânele…:) E clar însă că având acces și la oglinzi magice, și la poporul zânelor, haigaua ”se coace” ușor. Faptul că poemul e un pic prea aproape de imagine este compensat de plasarea reușită a textului și de culoarea și forma bine aleasă a fontului. O haiga de poveste!…:)

Și a doua haiga a Virginiei Popescu tot în lumea basmului ne duce. Trei pămătufuri de crengi oglindite în apă se transformă în poem în iele despletite în dans frenetic. O fotografie care intrigă și seduce se metamorfozează într-o haiga, în care textul se află în desăvârșit echilibru cu restul ansamblului.

Cu aceasta turul nostru ghidat ia sfârșit. Ne întoarcem cu toții grăbiți la treburile noastre, că vin sărbătorile și numai de haigale și oglinzi nu mai avem timp. Și totuși mai avem o rundă, cea finală, oglinzile de decembrie, pe care le vom expune în ianuarie. Deci între două invitații, trei mese și cinci petreceri, după ce-ați luat un Colebil și-ați băut un ceai de fenicul (ajută la digestie), vă rog să mai faceți un ultim efort și să mai scrieți un poem pe oglindă. Pe care să-l citească Spiritul Crăciunului, Moșul, Pruncul și cine se mai perindă prin și pe lângă oglinda Dvs.

Să ne revedem deci cu bine în Noul An, Sărbători luminate și bucurii dublate de oglinzi vă doresc. Mulțumesc pentru anul petrecut împreună! Să avem spor și la anul!

Aștept ultimele oglinzi până pe 10 ianuarie 2024, la adresa: psioana@gmail.com.

”Din unele foarte limpezi oglinzi emană un subtil regret, acela că, fiindu-ne atât de mult, ne sînt atât de puțin, că ne răscolesc fără ca vreodată să ne aline, că iau și dau cu-același gest deșert.”

Petru Creția – Oglinzile