REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Iulie 2012

Foto: Marian Chiriac

Vot kukai

Locul I:

LAVANA KRAY

cireşul amar –

din ce în ce mai negre

tălpile goale

Locul II:

VIRGINIA POPESCU

flăcări în amurg –

dansul spiriduşilor

înviind comori

şi

CORNEL C. COSTEA

iluminare –

două umbre la poarta

necuprinsului

Locul III:

VASILE CONIOŞI – MESTEŞANU

seară  de vară –

mersul ştrengarului

atingând norii

Menţiuni:

ANA URMA

umbre grăbite –

soarele-ntârzie

pe umerii lor

VIRGINIA POPESCU

cu capul în nori

şi picioarele goale

la furat mere

Vot jurizare:

VIRGINIA POPESCU

umbrele serii –

în crengile pomului

un zmeu rătăcit

În luna iulie, lună clasică de maxim absenteism, au reuşit totuşi să participe la acest concurs 17 persoane cu un număr de 44 de poeme.

Fotografia lunii iulie îmi pare a fi de o excepţională ambiguitate. Aparent, imaginea te duce direct în amintirile copilăriei lui Creangă, cu copii şturlubatici şi atmosferă pastorală, stârnind zâmbete inocente. Şi totuşi, la o a doua privire, umbrele negre profilate pe apusul dramatic picură un strop de pelin în această percepţie idilică. Un sâmbure de tristeţe încolţeşte în privitor, fără ca acesta să-l conştientizeze pe de-a-ntregul.

O imagine potrivită, aşadar, acestei luni, în care vara este încă în deplinătatea puterii ei, dar în care se strecoară insidios un fir subţire de negură, prefigurând deja tristeţile toamnei. O lună ambiguă din punctul meu de vedere, reflectată de minune în această scenă veselă cu miez dramatic.

Haiku-ul câştigător prin votul participanţilor a ştiut să exprime la perfecţie acest sentiment. Aparent, avem o scenă veselă: doi copii la furat de cireşe, desculţi în iarba livezii. Dar autoarea ştie să atingă o coardă melancolică, precizând că cireşul este „amar”, adică negru precum siluetele din imagine. Sau amar ca gustul luminii apusului, adică un sfârşit de zi. Urmează, nu foarte curând, dar previzibile deja, declinul, frigul, întunericul. Tălpile picioarelor sunt din ce în ce mai negre. De ce ne-ar spune autoarea acest amănunt? Odată pentru sugestia şugubeaţă: doi ştrengari căţăraţi prin pomii livezii, cu hainele şi tălpile „spoite” de poame. Dar şi pentru cuvântul „negru”, culoare care intră în rezonanţă cu „amar”-ul din primul vers şi cu întregul mono no aware al poemului şi imaginii.

Din nou Lavana  Kray ne uimeşte cu un haiku extraordinar, care-i consolidează statutul de poet pe lângă cel de fotograf de excepţie. Felicitări, Lavana!

Pe cai mari este în această ediţie şi Virginia Popescu. Nu doar că are un bine-meritat loc 2 şi o menţiune, dar obţine şi locul I la jurizare. În acest haiku, Virginia reuşeşte să descifreze şi să transmită, cu aceeaşi măiestrie ca şi colega ei de premiu, subtilitatea aproape paradoxală a imaginii. La o primă lectură, poemul Virginiei informează sec: un zmeu s-a încurcat în crengile unui copac. O fi de bine, o fi de rău? E cazul să ne întristăm sau să zâmbim? Frumuseţea unui haiku reuşit constă tocmai în această ambivalenţă: nu ni se dă nici o indicaţie clară de „regie”. Fiecare înţelege şi simte ce şi cum poate. Nici unul din cuvintele folosite în acest poem echilibrat şi subtil nu obligă la o anumită atitudine. „Umbrele serii” poate fi traducerea exactă şi neutră a imaginii: nişte umbre profilate contre-jour pe apusul roşu. Sau poate fi acea stare de spirit specială care ne cuprinde în declinul dramatic al zilei şi al verii, acele umbre pe suflet.

Oare de ce sar copiii din imagine? Ipoteza propusă aici de Virginia este aceea a unui zmeu încurcat printre crengile pomului. Puntea între fotografie şi poem este perfect clădită. În niciunul din versuri nu se face vreo referire la copii, dar uitându-ne la imagine, înţelegem „problema” zmeului. Şi aici avem de-a face, la o primă lectură, cu voioşia nevinovată a jocurilor copilăriei. Aprofundând însă înţelesurile poemului, realizăm că zmeul este singur, „rătăcit” în copac de unde nu se ştie dacă va mai putea fi dat jos sau nu. Perfect ales, cuvântul „rătăcit” potenţează efectul „umbrelor” din primul vers, inducând acea melancolie a lucrurilor care şi-au pierdut funcţia şi rostul, devenind neputincioase, melancolia sfârşitului adică. Şi acesta, un poem plin de mono no aware şi yugen, de o frumuseţe subtilă prin cele două părţi care se echilibrează reciproc. Un haiku care rămâne în memorie!

De menţionat că Virginia a intrat in acest concurs cu 3 haiku-uri care au atras, fiecare, câte o distincţie. Aşa ceva e rar şi merită consemnat. Virginia, felicitări cu plecăciune: ne-ai vrăjit!

Un alt haiku memorabil este cel al Beei Hurmuz:

în miezul verii –

prin uşa casei din nuc

adie vântul

Şi aici saltul de la imagine la poem este perfect: doar uitându-ne la cele două siluete care ţopăie ne putem imagina casa din nuc prin a cărei „uşă” – poate doar un ram îndoit – adie vântul. O interpretare poetică şi originală a fotografiei.

Scrise în alt registru, următoarele două poeme aleg doar dimensiunea hazoasă. Un senryu reuşit, cel al lui Gheorghe Postelnicu Stops:

arșița serii –

căpușele-așteaptă

copii obraznici

pare o reinterpretare în manieră niponă a basmului cu Bau Bau. Doar pe copiii „răi” se suie căpuşele! Evident, o ironie la adresa prostiei adulţilor care-şi sperie prin astfel de tertipuri progenitura „neascultătoare”.

Iulia Ralia face o asociere plină de prospeţime cu personajele lui Mark Twain:

dimineaţa-n nori –

în sfârşit, Tom Sawer (Sawyer)

şi-a găsit perechea

La celălalt capăt, Victoria Fătu Nalaţiu leagă aspectul dramatic al imaginii de Infernul lui Dante:

puteri  ascunse –

Dante şi Beatrice

străbat  infernul

Interesantă interpretare, aparte faţă de marea majoritate a celor care au „văzut” aici copii şi poznele copilăriei.

Şi Anei Urma i-au reuşit două haiku-uri bune. Nu doar cel care a primit menţiune, dar şi celălalt:

trei siluete

în aceeași aură –

altfel apusul

oferă o perspectivă inedită. Acel „altfel” din versul al treilea este cheia întregului haiku. Lumina apusului îmbrăţişând cele trei (!) siluete – 2 copii şi pomul, frate cu omul – aşează  lucrurile diferit, din temelie, căci graniţa între „sine” şi restul universului este ştearsă. Poate că înlocuind „aură” cu alt cuvânt, mai puţin „ezoteric”, poemul ar câştiga în valoare.

Felicitând pe toţi câştigătorii şi mai ales pe toţi participanţii, care continuă să susţină acest concurs, redau mai jos lista completă a haiku-urilor intrate în concurs.

Silvestru Miclăuş

Apus purpuriu –

dansul paparudelor

în pregătire

Magie neagră –

îmi arunc privirile

către orizont

Numai magia-i

salvarea firii slabe –

mărturisire

Chip nedesluşit –

dispare curcubeul

în nori de-asfinţit

Vali Onciu – Dungha

cantecul ploii –

carbunii de gratar ard

cerul albastru

visuri pe carari –

intortochiate curg

rauri de roua

mistuit de foc –

jocul copilariei

continua lin

paralel destin –

frunzele fosnesc prin crengi

soare arzator

chemari sub soare –

doar greierii mai canta

la lasatul serii

Vasile Conioşi-Mesteşanu

seară  de vară –

mersul ştrengarului

atingând norii (III)

drumul spre casă –

chiote de vacanţă

până la nori

Bea Hurmuz

apus de soare –

cuprinşi cu tot în taina

îmbrăţişării

în miezul verii –

prin uşa casei din nuc

adie vântul

vremea vacanţei –

în aşteptare bunul

mai pierde un pas

Iulia Ralia

dimineata-n nori –

in sfarsit, Tom Sawer

si-a gasit perechea

Gheorghe Postelnicu Stops

examen luat –

la bucuria în doi

cunună de zori

arșița serii –

căpușele-așteaptă

copii obraznici

maturitate –

acum îi zice bac

dezmăț până-n zori

Lavana Kray

Mareea neagră –

primăvara emanând

parfum de petrol

În urma coasei

greierii mai aproape –

păsări în picaj

Cireşul amar –

din ce în ce mai negre

tălpile goale (I)

Victoria Fătu Nalaţiu

Puteri  ascunse –

Dante şi Beatrice

străbat  infernul

Sandrina Pătrăşcan

de-atâta vară

norii plâng după ploaie –

ritm idolatru

Nicole Pottier

saltul catre cer-

printre norii inflacari

inimi tinere

apus de soare –

la festivalul verii

dansul frenetic

amurg purpuriu –

alergând în paşi de dans

spre libertate

Virginia Popescu

flăcări în amurg –

dansul spiriduşilor

înviind comori (II)

umbrele serii –

în crengile pomului

un zmeu rătăcit

cu capul în nori

şi picioarele goale

la furat mere (M)

Genovel F. Frăţilă

dans prenuptial –

peste deal se asterne

linistea serii

exuberanta –

centrul universului

pomul solitar

Cornel C. Costea

soarele-n amurg –

vremea prieteniei

abia la-nceput

jogging printre nori –

tot mai strălucitoare

Calea Lactee

iluminare –

două umbre la poarta

necuprinsului (II)

Ana Urma

umbre grăbite –

soarele-ntârzie

pe umerii lor (M)

trei siluete

în aceeași aură –

altfel apusul

Cezar F. Ciobîcă

armistițiu …

din nou se-aud pe toloacă

glasuri de ștrengari

uscăciune …

până târziu în noapte

dansul paparudei

semne de ploaie –

tot satul se-ndreaptă

spre iazul secat

Andra Andronic

ora târzie  –

umbra plopului  peste

pâlcul de maci

nori roșiatici –

copii repetând numai

dansul ploii

Cristina Ailoaei

Seară pe deal –

vântul aduce spre sat

râsete zglobii

Încă un apus –

glasuri de copii răsună

în depărtare

Strigăte pe şes –

luna-şi întârzie iar

apariţia