CUM ILUSTREZ UN HAIKU

Textul este scris pentru acei fotografi care doresc să înţeleagă procedeul ilustrării unui haiku. Există câţiva paşi, mai mereu aceeaşi, care trebuie respectaţi atunci când dorim sa adăugăm o imagine haiku-ului.

1. Citim haiku-ul de mai multe ori şi-l lăsăm să-şi facă efectul asupra noastră. E bine să-l degustăm încet, fără grabă, ca pe un pahar de vin bun, până îl simţim în sânge şi suflet.

2. Încercăm să conştientizăm care este „mesajul” poemului. Un haiku bun poate fi descifrat pe mai multe planuri de profunzime. Îi dăm timp să-şi dezvolte „ecoul”, parfumul specific. Ne jucăm cu posibilele încrucişări de sensuri, îi dăm voie să pătrundă în profunzimea cugetului, să ajungă la straturile „amorţite” ale subconştientului şi să le ciupească.

3. Când suntem siguri că am înţeles ce ne povesteşte, încercăm să vizualizăm acest mesaj. Atenţie: NU este necesar să ilustrăm scena/momentul exterior despre care – aparent – vorbeşte haiku-ul. Un haiku despre frunzele care cad nu e musai a fi însoţit de o imagine cu frunze galbene care cad. Important este să traducem în imagine complexul de sentimente, simboluri, trimiteri, înţelesuri şi asociaţii pe care le naşte haiku-ul în noi.

4. Atunci când construim imaginea (fotografia) e bine să-i evaluăm cu atenţie toate elementele constituente, pentru a fi siguri că nici unul nu intră în contradicţie cu textul. Un haiku despre burniţa toamnei ar fi „deranjat” de o imagine în care plouă pe iarba verde şi pe copacii plini de frunze verzi. Asociem ceva cu ploaia de vară, şi altceva cu burniţa toamnei. Chiar dacă în ambele e vorba despre ploaie. O fotografie care nu conţine nici un element vizual despre care este vorba în haiku este posibilă şi poate fi deosebit de reuşită, dacă a tradus corect înţelesul haiku-ului şi reuşeşte să-l redea cu mijloace proprii. O fotografie care ilustrează fidel haiku-ul, fără să adauge, să descopere, să desluşească sau să comenteze sensurile acestuia, fără să surprindă privitorul printr-o dimensiune/găselniţă proprie (dar în sensul mesajului haiku-ului), este şi ea posibilă, dar e cuminte şi plictisitoare ca o domnişoară de la pensionul de fete. Înainte, deci, de a porni în căutarea fotografiei pentru un anumit haiku, trebuie să fim siguri că ştim ce vrem să spună haiku-ul şi că ştim ce vrem să spunem noi privitor la mesajul acestuia. Abia după aceea începem să ne jucăm cu imaginaţia: cum aş putea arăta prin imagine o anumită stare, sentiment, revelaţie?

5. După ce ne-am hotărât în mare cu ce tip de scenă dorim să ilustrăm poemul, trecem la analiza detaliilor. Dacă ilustrăm, de ex., un haiku prin imaginea unor flori, vom fi atenţi dacă e vorba de primăvară sau toamnă. Un buchet cu tufănele nu are ce căuta într-un haiku de primăvară, tufănica fiind un simbol al toamnei. Şi nici nişte crengi de liliac într-o vază nu sunt potrivite cu un poem despre toamnă.

6. Ansamblul final, haiku-ul cu fotografia sa, trebuie să formeze un tot unitar, în care textul şi imaginea să spună, fiecare cu mijloacele sale proprii, aceeaşi poveste, completându-se şi adâncindu-se reciproc. Aceeaşi poveste nu înseamnă o repetiţie, o dublare, ci o „sculptura” multidimensională: obiectul este unul (ideea, înţelesul, mesajul), dar depinzând de unghiul din care o privesc (text sau imagine) mi se dezvăluie de fiecare dată ceva nou.