REZULTATELE CONCURSULUI “HAIKU LA FOTOGRAFIE” – Ianuarie 2013

Foto: Lavana Kray

Vot kukai

Locul I

după ninsoare –

privind spectacolul

un călător tăcut

Cristina Oprea

Locul II

pana unui corb –

dâra pensulei pe o

hârtie albă

Bea Hurmuz

 

Locul III

crengi îngheţate –

popasul unei păsări

dezmorţind una

Lavana Kray

Menţiune

 

înfrățiți în ger – mesteacăn fără ramuri și-un corb fără cuib Maria Doina Leonte

tăceri sub omăt adâncit în contemplare  filosoful zen Virginia Popescu

Vot jurizare

rareori picuri

în liniştea serii –

aşteptând un tren

Petru Ioan Gârda

La punctajul cumulat: Locul I, 16p, Bea Hurmuz şi Cristina Oprea, Locul al II-lea, 11p, Vasile Conioşi-Mesteşanu, Locul al III-lea, 9p, Virginia Popescu, Menţiune, 7p, Lavana Kray

Începem anul în forţă. Avem mulţi participanţi noi, unii dintre ei trimiţând numeroase poeme, semn că imaginea inspiră şi activează elanul creator.

Ianuarie 2013 a adunat în jurul „ciorocorbului” 63 de poeme de la 20 de participanţi. Celor noi le urăm, încă odată, „viaţă lungă” în mijlocul nostru!

Şi ediţia aceasta oferă surprize. Locul I la kukai este câştigat în premieră de Cristina Oprea. Poemul este, în primul rând, unul de atmosferă. Natura este întotdeauna un spectacol, iar cine ştie să o privească, nu va fi niciodată dezamăgit. Una dintre calităţile esenţiale ale păsărilor libere este mişcarea. Corbul, nefiind clapon sau gânsac, zboară, adică călătoreşte. Clipa de linişte, în care pasărea (călătorul) STĂ, privind iarna – iar noi o privim privind – este un moment scos din timp, în care graniţele între fiinţe se dizolvă. Oricare dintre noi poate fi corbul sau orice altă părticică din Marele Atman.

Haiku-ul de pe locul II, al Beei Hurmuz, pleacă de la jocul alb/negru al imaginii păstrându-i aparent doar cromatica. Albul hârtiei este întrerupt de dâra neagră a tuşului şi/sau a unei pene de corb. „Legătura de parfum” aici este, însă, mult mai complexă. De la contrastul absolut (alb versus negru), prin sumie-ul şi caligrafia în tuş care ne duc în Japonia, şi până la corbul lui Basho şi simbolul yin-yang, traseele sunt meandrate şi lăsate la voia puterii asociative a fiecărui cititor.

Şi pe locul al III-lea avem un haiku deosebit de bun. Lavana Kray, între timp şi ea „abonată”, alături de Virginia Popescu, la premii şi menţiuni, propune din nou o perspectivă proaspătă şi neobişnuită, reuşind să-şi surprindă cititorul prin originalitatea asocierilor. Căldura care trece din trupul păsării în trupul copacului reuşeşte să ne producă o emoţie autentică. Mai întâi prin sobrietatea perfectă a exprimării, care nu explică şi nu dictează recipientului (cititorului) ce are de înţeles şi simţit. Această sobrietate discretă este una dintre trăsăturile pe care le apreciez cel mai mult la un poem, şi o voi sublinia mereu, recomandând-o tuturor celor care fac primii paşi pe calea haiku-ului. Putem descifra aici înfrăţirea a două fiinţe în faţa vitregiilor vremii (şi sorţii, deci). Iată că nu doar corbul se foloseşte de copac, ci şi copacul primeşte ceva de la cel pe care-l poartă în braţele ciuntite. Un „orfan” şi un „olog” sprijinindu-se reciproc!

Această alăturare a unei fotografii deosebite cu un poem foarte bun este cu atât mai interesantă cu cât Lavana Kray este autoarea atât a imaginii cât şi a haiku-ului. Un artist complex, care ne uimeşte mereu!

Aceeaşi idee, dar abordată altfel, o exprimă şi menţiunea Mariei D. Leonte, calitatea înfrăţirii în faţa rigorilor meteo fiind însă explicit exprimată.

Şi poemul (menţiune) al Virginiei Popescu exprimă elegant şi jucăuş trecerea de la pasăre la filozof. Într-adevăr, alura corbului, aflat, împreună cu copacul-suport, într-un statism hibernal, duce cu gândul la încremenirea filozofală a celui adâncit în gânduri. Frumuseţea acestui haiku este dată şi de ambiguitatea lui. Îl putem descifra în notă ludică, glumeaţă, sau îi putem lua partea serioasă, aproape dramatică. Autoarea lui nu ne spune ce avem de făcut, şi bine face, căci doar aşa poemul îşi păstrează complexitatea şi profunzimea.

La jurizare, premiul îi revine lui Petru Ioan Gârda cu un haiku subtil ca un parfum de marcă (din nou, „legătura de parfum”, aici, este deosebit de bine realizată). Şi acesta este un poem care răspunde perfect cerinţelor de minimalism, sobrietate, neutralitate şi sărăcie a mijloacelor de expresie. Toate acestea făcând „implozie” într-un maxim de încărcătură emoţională. Prin faptul că ni se dau atât de puţine indicaţii, se deschide o vastă perspectivă multidimensională. Nu ştim cine aşteaptă trenul. Corbul, un călător, autorul, noi? Ne putem alege fiecare ce dorim. Nici despre picuri nu ştim mare lucru. E vorba de peronul unei gări unde moina, lapoviţa, burniţa e pe sfârşite? Sau este vorba de picurii ţurţurilor care încep să se topească. În centrul „acţiunii” stă aşteptarea ca stare esenţială. Aşteptarea aceea golită de gânduri, o stare „zen”, în care timpul are doar prezent şi este incolor. Sau aşteptarea resemnată, plictisită, gri. Sau aşteptarea plină de nuanţe şi neprevăzut interior, în care gândurile plutesc în derivă ca nişte bărci fără cârmă, ducându-şi „stăpânul” prin cine ştie ce ţărmuri de mult uitate. Nu ştim decât că este seară; nu putea fi decât seară în acest haiku, căci seara este momentul interiorizării, al retragerii în sine, al recluziunii cerute de întregul poem. Şi mai ştim că singura mişcare este reprezentată de căderea picurilor, care dau cadenţă şi profil adâncirii în lumea interioară. La ce se gândeşte un om singur, ascultând zgomotul monoton al picurilor în timp ce aşteaptă trenul ….. acest lucru este lăsat la latitudinea fiecăruia dintre noi.

Mai sunt câteva poeme bune şi foarte bune pe care aş dori să le evidenţiez. Tot lui Petru Ioan Gârda i-au reuşit încă trei haiku-uri asupra cărora merită să vă opriţi puţin.

vecini învrăjbiţi –

o babă gârbovită

pândind lângă gard

Un senryu reuşit decupat direct din imagine (corbul ca babă).

strictul necesar –

înţelepciunea celui

trecut prin vremuri

Un poem care evidenţiază şi „leagă” filozofic starea de precaritate a personajelor din fotografie (corbul şi copacul).

frig ascuţit –

copil răscolind în pod

după praştie

Un haiku excepţional, cu toate calităţile pentru podium. O punte perfect alcătuită la imagine, căci fără poză, versurile îşi pierd înţelesul. „Ascuţit” „rimează” simetric cu „praştie”, ambiguitatea intenţiei copilului (putem presupune atât cruzimea specifică vârstei, puştiul pregătindu-se să tragă cu praştia într-o pasăre şi aşa lovită de vitregia vremii, cât şi un copil flămând care doreşte să sacrifice pasărea pentru a-şi astâmpăra foamea) sporind posibilităţile de interpretare. În plus, forma copacului este asemănătoare unei praştii.

Şi Cristina Oprea mai are un senryu demn de atenţie:

tot satul în alb –

pe ultimul ram, cioara

cam complexată

E greu să fii negru în atâta alb!

Vasile Conioşi – Mesteşanu interpretează imaginea într-o cheie asemănătoare haiku-ului Beei Hurmuz:

fiori de gheaţă –

peniţa oprindu-se-n

pata cea nouă

Şi aici, versurile cer un moment de atenţie pentru ca subtilitatea legăturilor dintre primul şi al treilea vers să poată fi descoperite. O pată de tuş/cerneală pe albul hârtiei provoacă fiori….de gheaţă, evident, căci în imagine este iarnă.

O descifrare asemănătoare haiku-ului Virginiei Popescu o dă şi Florin Grigoriu:

filozoful –

pe chiciura zilei

o pată de negru

Pasărea este asimilată filozofului („corbul filozof”). Într-adevăr, pe realitatea rece a cotidianului filozoful pune câteodată accente de-a dreptul negre.

Felicitări tuturor premianţilor şi celor evidenţiaţi!

Încurajări celor începători, cărora le adresez recomandarea de a-şi lua timpul şi răbdarea de a citi şi a înţelege, de ce între două poeme care pornesc de la asocieri şi idei asemănătoare, unul reuşeşte să fie foarte bun, pe când celălalt nu are aceeaşi expresivitate.

Vă aşteptăm cu drag şi la următoarea ediţie.

Mai jos sunt diplomele premiilor I şi lista completă a poemelor intrate în concurs.

Silvestru Miclăuş

privire fixă –

de gerul Bobotezei

corb încremenit

păcat de moarte –

mă-ncredinţez Treimii

mântuitoare

pe soclu de lemn

peceţi tremurătoare –

suflet rătăcit

act premeditat –

de veghe veşniciei

corbul legendar

mlădiţe-mprejur

spre salvarea speciei –

strictul necesar

vlăstarii vajnici

SOS trunchiului retezat –

locuri de popas

cazuri extreme –

soluţii de urgenţă-n

regnul vegetal

contrast natural –

cu particularităţi

orice făptură

contra naturii

doar faptele-omenirii –

şapte păcate

Irina Rusu

In pustiul alb

Corbul priveste solemn

In departare

Monica Trif

Singura pe deal –

troiene se-ngramadesc

peste carare

Florin Grigoriu

Filozoful –

pe chiciura zilei

o pată de negru

Oana Gheorghe

sub haina alba

creste ramura noua –

corbul rastignit

bratele spre cer

pe frunte ganduri negre –

ruga fierbinte

ziua mai lunga –

sub zapada topita

un corb inghetat

in miezul zilei

cantecul cocosului –

vraja se destrama

dinspre miazazi

o adiere calda –

amortit de ger

Ana-Maria Miu

fara gand de zbor

viseaza coroana verde

pasarea neagra

decor de gheata-

papusar sezonier

al bratelor de lemn

aer inghetat-

condamnatii cersesc

mila cerului

Julia Ralia

iarasi povestea

printului negru si trist

in toiul iernii

Lavana Kray

crengi îngheţate –

popasul unei păsări

dezmorţind una

Maria Doina Leonte

muguri înghețați –

din seva pământului

doar corbii negri

înfrățiți în ger –

mesteacăn fără ramuri

și-un corb fără cuib

Letiţia Iubu

Prima zăpadă –

un corb s-a aşezat pe

colţul meu de cer

Seară de seară

acelaşi corb –

singurătate în doi

În cuibul berzei

s-a aşezat o cioară –

“mama în Spania”

Bea Hurmuz

pana unui corb –

dâra pensulei pe o

hârtie albă

floare de gheaţă –

bătrânul caligragf işi

caută peniţa

teatrul de păpuşi –

o singură marionetă

însufleţită

urma unui ban

în mâna ciungului –

omul de pripas

iarnă polară –

cântecul graurului

a încremenit

o mogâldeaţă

prinsă în capul furcii –

bătrân fericit

Gh. Postelnicu Stops

doliu ad-hoc

pe răni de dinți în ceapraz –

lacrimi de gheață

inele clocind

spre reabilitarea

… coroanei

ținând de „șase” –

lemne de foc pe furiș

prin mestecăniș

Petru Ioan Gârda

rareori picuri

in linistea serii –

asteptand un tren

raceala lui de lemn

retezand speranta –

black magic woman

vecini invrajbiti –

o baba garbovita

pandind langa gard

strictul necesar –

intelepciunea celui

trecut prin vremuri

va reveni vara

dar nu si tineretea –

nevermore

frig ascutit –

copil rascolind in pod

dupa prastie

Elisabeta Iosif

iar e cioara sus –

priveşte iarna sfidând

din copacul ciung

Elena-Adriana Dascalu

Paznic zgribulit

al pădurii întinse –

un suflet singur.

Cîmpul pustiu,

o clipă înghețată,

zbor singuratic.

Virginia Popescu

tăceri sub omăt

adâncit în contemplare

filosoful zen

cerul plumburiu –

mărind singurătatea

un corb zgribulit

cocoţat pe-un ciot

jupânul corb aşteaptă

un mic chilipir

Vasile Conioşi-Mesteşanu

revoluţie –

pe semnul victoriei

întâiul dricar

concert de iarnă –

dirijorul aşteptând

alte baghete

fiori de gheaţă –

peniţa oprindu-se-n

pata cea nouă

Flavia Ioana Stanciu

iarna, doar copacii

mai transpiră durerea

păsărilor

iarna e pretext

pentru ca păsările

să iubească

pasărea neagră

este motivul iernii

de a nu purta doliu

copacul zboară

când iarna prinde rădăcini

în aripa ciorii

misterul iernii

stă în fulgii păsării

pe care o plânge

Cristina Oprea

tot satul in alb –

pe ultimul ram, cioara

cam complexata

intr-atata alb

un punct de referinta –

banala cioara

singura in zori –

asteptand mangaierea

fulgilor de nea

dupa ninsoare –

privind spectacolul

un calator tacut

admirand iarna –

pana si gandurile

acoperite

Adrian Grigoriu

Chiciură pe ram-

Corbul nu pleacă din cuib

în plină iarnă.

Chiciură pe crengi-

în pomul tăiat demult

iarăşi un corb.